Editorial: Despre păcatul lipsei de păcat

de Emil HĂLĂȘTUAN

După comemorarea a 418 ani de la uciderea lui Mihai Viteazul, manifestare desfășurată luni, 19 august, la mormântul voievodului, de pe câmpia Turzii, mi-au rămas în minte câteva vorbe rostite atunci de un oaspete oarecum exotic, mitropolitul Innocentios Byakatonda, cleric ortodox de Rwanda și Burundi.

Dădea o pildă ÎPS Innocentios despre greutățile pe care le întâmpină în opera de răspândire a perceptelor și dogmelor specifice ortodoxiei creștine, între concetățenii săi din Africa. Aceia, după cum explica Innocentios, au o problemă cu spovedania: ”De ce să ne spovedim, că doar nu am furat și nu am omorât” își justifică  rwandezii și burundezii refuzul de a se spovedi și, implicit, de a îmbrățișa credința creștin-ortodoxă.

Dar Innocentios nu renunță cu una cu două. Și înaltul prelat african le oferă o pildă, un exemplu, oamenilor care se dovedesc refractari la spovedanie. ”Le spun că au motive să meargă la spovedanie. Dacă uită să dea binețe dimineața, membrilor familiei lor și acela este un păcat” a arătat Innocentios cum oamenii nu se pot sustrage păcatului nici dacă ar vrea cu tot dinadinsul să o facă.

Dar de unde vine obiceiul de a ne saluta semenii, de a da binețe? Din educație, o disciplină de învățământ predată la Universitatea celor șapte ani de acasă. Proverbele multor popoare sancționează lipsa de educație și, cu referire la exemplul dat de mitropolitul Innocentios de Rwanda și Burundi, în zestrea înțelepciunii populare românești există vorba ”Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură”.

Pe scurt și pe șleau, Innocentios consideră că a nu da binețe semenilor reprezintă un păcat. Dar numai un om educat știe să dea ”bună ziua”. Așadar, dacă se merge pe firul acestui raționament rezultă că lipsa educației este un păcat! Or educația constituie fundația omului ce dispune de o cultură generală corespunzătoare. Pe cale de consecință se poate conchide că lipsa culturii se trage din păcat.

Termenul ”cultură” duce cu gândul la ”a cultiva”. Nu demult, despre un om educat, posesor al unui oarecare bagaj de cultură generală, semenii săi spuneau că ”este un om cultivat”.  Procesul de răspândire al roadelor culturii ar putea fi încadrat, in extenso, într-un fenomen căruia i s-ar putea spune ”Agricultură socială”. Astfel devine simplu de explicat apariția troglodismului de masă, ilustrată de tendința de reîntoarcere la comunicarea prin sunete nearticulate, ce răsare mereu cu mai multă vigoare din limbajul folosit în conversațiile purtate în spațiul virtual, același care a eliminat, în cvasitotalitate, lectura din preocupările cotidiene ale oamenilor. Și acum explicația promisă: Pe ”terenul arabil” închipuit de o comunitate umană pot rodi ”fructele înțelepciunii” sau ”buruienile răutății și ale prostiei”. La fel ca și în cazul pământului, primele se obțin cu multă trudă, în vreme ce delăsarea favorizează îndeajuns apariția și dezvoltarea celorlalte.

În cazul în care cohortele de credincioși ce ”semnează condica” la slujba religioasă duminică de duminică vor înțelege că lipsa educației este un păcat, societatea românească va mai păstra șanse de redresare. Așa cum a mai făcut și odinioară, Biserica poate contribui la desțelenirea ogorului infestat cu buruienile prostiei. În caz contrar, nu peste mult timp ”popii vor cânta prohodul la căpătâiul nației române”!