Instituită prin Legea 53, din 2013, Ziua Limbii Române se sărbătorește în România în fiecare an, la 31 august. Propunerea legislativă a fost inițiată în anul 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în acest sens. Propunerea legislativă a fost legiferată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 5 abțineri. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii, senatorul liberal Viorel Badea, sublinia ideea că importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale de globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unitare.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și instituțiile culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural–educative cu caracter evocator și științific.

În această zi este arborat drapelul României, se intonează Imnul Național și se folosesc sigiliile cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Limba română este o limbă romanică, alături de franceză, italiană, occitană, portugheză, retroromană, sardă, spaniolă și catalană. Aproximativ 60 la sută din cuvintele ce fac parte din vocabularul de bază al limbii române provin din latină.

Limba română este limba maternă pentru aproximativ 28 de milioane de persoane, limbă de stat în România și în Republica Moldova, limbă oficială și administrativă în Uniunea Europeană și în Uniunea Latină. În țările vecine și în Balcani este limbă minoritară autohtonă, de uz familial și local: Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia, Serbia, Ucraina, Ungaria. Limba română se studiază ca limbă străină în 40 de țări.

Redau în continuare câteva fragmente din expunerea făcută pentru Agerpres de academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române:

-„Limba este ca un organism viu, care se naște, crește, se dezvoltă, îmbătrânește și moare odată cu poporul care a creat-o și căruia i-a servit ca mijloc de comunicare. De aceea vorbim de limbi vii și de limbi moarte. A noastră este vie și oricât de contaminată este cu neologisme, cu barbarisme, cu prescurtări și SMS-uri năstrușnice, nu trebuie să ne temem. Limba română are puterea de a rămâne ea însăși, în ciuda variatelor influențe”.

-„Prin limba noastră comunicăm și ne prezentăm lumii cu literatura română, adică acea pleiadă de lumi recreate de scriitorii români, de la cronicari încoace. În rândul celor 6000-7000 de limbi vorbite pe planetă, româna se află – în funcție de criterii obiective, fixate de neromâni – între primele 15/20, ceea ce nu este puțin lucru…Să o păzim așa cum ne îndemna cândva Ienăchiță Văcărescu și să o dăm frumoasă, caldă, curată și strălucitoare feților și fetelor noastre”.

-„Nu există popor pe lumea asta care să nu își prețuiască, îngrijească și conserve limba. La fel  fac ori ar trebui să facă și românii. Că unii s-au plictisit să audă că limba noastră este ca un fagure de miere, sau că este limbă sfântă, limba vechilor cazanii, sau că este principala formă de comunicare verbală și scrisă a poporului român, este treaba lor. Azi e mai ușor decât odinioară să te cufunzi în altă limbă de comunicare. Evident, nu va fi precum limba care vine de la mamă și de la bunică, dar, pentru urmași, se pot schimba și mamele și bunicele”.

-„Noi, care ^locului ne ținem^, ne-am cultivat limba, am normat-o, i-am stabilit o gramatică și am scos-o în lume. Academia Română, încă la înființare, s-a îngrijit de corectitudinea limbii și de zestrea ei. În mai bine de un secol, lingviștii români de la Academie au creat Dicționarul–Tezaur al Limbii Române, început înainte de 1900 și terminat după anul 2000. Este un monument menit să învingă timpul, în zeci de volume și cu aproape 200.000 de cuvinte, comentate și definite după regulile științei. Mai sunt Atlasul lingvistic, colecția Literatură română (în aproape 250 de volume) și câte altele! ”

Chipul poetului și omului de cultură Ienăchiță Văcărescu (1740 aprox. – 1798 aprox.) a fost pictat în biserica Sf. Spiridon cel Nou. În mână ținea un sul cu testamentul său literar transmis urmașilor prin cunoscutul catren:

Urmașilor mei Văcărești!

Las vouă moștenire

Creșterea limbii românești

Și-a patriei cinstire!

Acest patriotic îndemn a fost și este ascultat nu doar de urmașii lui Ienăchiță, ci de toți scriitorii români…De toți cei care vorbesc corect limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.