Cu alte cuvinte – ca să înțeleagă cititorii noștri de pretutindeni -,  faimoasa cârciumă din Năsăud,  epigramistul din Șanț  și „grațiile” prozatorului din Maieru. O trecere în revistă, cât ai zice pește!

Cârciuma și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul, cum se zice, în epoca de aur; ea  nu mai există azi decât în amintirea celor care, cu drag, i-au trecut aproape zilnic pragul, ani și ani la rând, în căutarea unor tării după buzunarul fiecăruia, nici nu mai are rost să discutăm. Icu a cam îmbătrânit, parașuta nu i se mai deschide, orice comentariu pe această temă ar fi de prisos. Doar epigramistul e încă tânăr și în plină forță… creatoare! Grigore Cotul, căci despre el este vorba.

În prezent este secretarul literar al Cenaclului Satiricon al Uniunii Epigramiștilor din Cluj, membru al Uniunii Epigramiștilor din România, membru al Asociației Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud. La începutul acestui an pandemic, Grigore Cotul oferă cititorilor un nou volum: „Registru de intenții”: epigrame, parodii, rondeluri, gazeluri, Editura PIM, Iași, 2021, căci pe autor nu-l doare nici în cot de Covid 19, cu toate încrengăturile lui care au invadat întreg mapamondul. Volumul, al treilea, dacă nu vă supărați, este prefațat de Florin Rotaru, secretarul Uniunii Epigramiștilor din România. Are aproape 200 de pagini (volumul, nu secretarul!) și vreo 15, să le zicem, capitole. Amintim doar câteva titluri: De aniversare, Educați și educatori, Autoironice, Conjugale și extra, Martor ocular, De pandemie, Despre scrieri și scriitori, Parodii. Subiecte de mare diversitate, după cum se poate constata, dar unitare, valoric vorbind. Pe scurt: unitate în diversitate.

Încă de la debut, epigramele lui Grigore Cotul au stârnit un interes deosebit, fiind primite „cu gura până la urechi” ca să zicem așa. Și premiate. Să mă bată Dumnezeu dacă vă mint!

„Aș îndrăzni să fac o analogie cu domeniul său profesional, scrie, printre multe altele, prefațatorul cărții, și cred că nu aș greși prea mult afirmând că epigramele sale, în majoritatea lor, au consistența unei demonstrații matematice, pornind de la ipoteza din primele versuri, utilizând apoi o anumită metodă de demonstrație pentru a se ajunge în final la concluzia care, în cazul epigramei, este prezentată de poanta acesteia.” Nimic de contrazis, doar de citat în continuare: „Sunt bărbații niște firi/ Ce provoacă doar regrete:/ Unii uită de scumpiri,/ Alții uită de… «scumpete»”

No, că iar mi-o luat Icu Crăciun vorba din gură și musai să-l citez: „Cum să nu râzi, să nu zâmbești ori să nu surâzi, fie şi într-un dinte, când şnurul mărțişorului îți induce gândul prin augmentare stilistică, marca Grigore Cotul, la funia spânzuratului, când căsnicia poate fi văzută şi ca privare de libertate şi afli că amanta nu îmbătrâneşte niciodată, când nota de plată de la stomatolog îi provoacă revoltă danturii, când de Ziua Justiţiei magistrații aprind câte o lumânare, când invitaţii sărbătoresc Ziua Marinei fără flotă, când sfada din familie e înlocuită de «cuvinte încrucişate» și numai de Ziua Sărutului reușește să-i țină femeii «gura ocupată», sau de Ziua Nonviolenței își bate cu drag nevasta cât poate de des… la cap», când preotul îl apostrofează cu o palmă de pământ îm cimitir (…), iar țăranul «vede-n pomul înflorit// o sursă de tărie»”

Adevărul e că Grigore are umor, umor de cea mai bună calitate, chiar dacă unor confrați nu le cade bine; este ironic și autoironic, de parcă asta ar fi exersat toată viața: „Deschid agenda mea de post/ Și-n rubrica  «Păcate»,/ La unele bifez «a fost»/ La altele – «ratate»”

Despre politicieni (sau politruci, mai degrabă!) epigramistul spune/scrie că „S-au dus la miting cu speranță,/ În alb cu toții îmbrăcați,/ Că se va da o ordonanță/ Să-i scoată și imaculați. ” Ca să vezi până unde-i duce mintea!

Cartea aceasta e cea mai bună dintre cele trei și sunt convins că următoarele vor fi și mai bune, și că Grigore Cotul nu se va opri la dragostea dintâi: epigrama. Până atunci însă, îngăduiți să reproduc integral poemul „Nu credeți” (rondel resemnat).  „Nu credeți în epigramiști,/ Sunt oameni simpli, din popor,/  Trăiesc și-o viață-ntreagă mor,/ Și nu-s vreodată optimiști!// De-i veți vedea întruna triști,/ Să știți c-așa e firea lor…/ Nu credeți în epigramiști,/ Sunt oameni simpli, din popor!// Nu sunt bufoni, dar nici artiști,/ Sunt doar o formă de umor,/ Un zâmbet într-un trist decor,/ Un fel de îngeri anarhiști…// Nu credeți în epigramiști!”

Dacă m-aș lua după ce zice Grigore Cotul, n-aș crede, poate, în epigramiști, dar luând în calcul ceea ce scrie dumnealui, cred, cu tărie, în epigramistul Grigore Cotul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.