În aceste vremuri, în care lumea se confruntă cu pandemia de COVID-19, ce tinde să devină un adevărat flagel al secolului XXI, din cauza numărului victimelor omenești și prin pagubele colaterale, economice și sociale, pe care le determină, poate ar prezenta un oarecare interes o comparație cu situațiile întrucâtva similare întâlnite în timpul celui de-al doilea război mondial, alt flagel extins la scară planetară, ce a măcinat Pământul între anii 1939 și 1945.

Din documentele vremii, dezgropate din arhive, am reconstituit un mozaic ce înfățișează felul în care se trăia la Turda în anii de război.

În anul 1942, la câteva luni după intrarea României în război, Turda număra circa 30.700 de locuitori, dar, în scurt timp, numărul acestora a crescut la aproximativ 40 de mii. Într-un raport întocmit de Primăria din Turda și înaintat Prefecturii județului Turda-Arieș, se preciza că populația Turzii a crescut vertiginos după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, prin care România a cedat Ungariei regiunea de Nord-Vest a Ardealului. Datorită românilor refugiați din teritoriile ocupate și stabiliți la Turda, care, în noua conjunctură devenise oraș de graniță, populația orașului crescuse la 36 de mii de locuitori. Alți 4 mii de oameni, militari din unitățile Armatei Române, dislocate la Turda, evreii concentrați în detașamentele de muncă și alți refugiați, din teritoriile cedate URSS-ului, care s-au așezat în oraș au determinat creșterea numărului de locuitori la 40 de mii de oameni.

Protecție socială în vreme de război

Autoritățile publice din Turda s-au văzut în situația în care aveau de rezolvat problema asigurării produselor alimentare unei populații de peste 30 de mii de locuitori, în prima fază următoare intrării României în război. Problema asigurării produselor alimentare necesare pentru traiul celor 2363 de angajați ai companiei Solvay (ulterior Uzinele Chimice) și ai Societății de Gaz Metan revenea spre rezolvare Guvernului, prin Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării.

În ceea ce  îi privește pe ceilalți locuitori săraci ai Turzii, autoritățile publice locale au acordat, în anul 1942, suma de peste 5,5 milioane de lei, unui număr de 216 familii nevoiașe. De asemenea, s-au acordat șapte burse școlare, în valoare totală de 34.500 de lei, unor copii din familii ale invalizilor și veteranilor de război.

Prin mijlocirea autorităților publice din Turda s-au întocmit, de asemenea, actele necesare pentru acordarea pensiilor, conform Legii Invalizilor, Orfanilor și Veteranilor de Război, nr. 794, din 1941, pentru urmașii celor 67 de ostași din Turda care au murit pe frontul de Est, în Războiul Sfânt Împotriva Bolșevismului.

Pe lângă autoritățile turdene, alte entități juridice, de această dată de drept privat, din oraș, au contribuit cu bani, alimente și articole de îmbrăcăminte, respectiv de încălțăminte, la ajutarea familiilor sărace din Turda. Astfel, Consiliul Local de Patronaj a ajutat 310 familii cu produse alimentare: 600 de kilograme de făină, împărțite la 155 de familii, 360 de kilograme de carne, pentru 227 de familii și patru perechi de opinci, pentru patru familii. Trei familii au primit ajutoare bănești, în valoare totală de 3.700 de lei.

Grație colectelor organizate de același Consiliu Local de Patronaj, în 29-30 august, 1 noiembrie, 6 decembrie, 1942 și în 21 februarie 1943, pentru familiile nevoiașe din Turda s-au strâns 944.689 de lei, numerar și articole de îmbrăcăminte, în valaore de un milion de lei.

Gestionarea bolilor contagioase în timpul războiului

Războiul aduce după sine sărăcie și mizerie. Mai departe, aceste tare ale comunității produc boli contagioase, periculoase atât pentru individ, prin efectele asupra sănătății, cât și pentru comunitatea unde apar, din cauza vitezei mari de propagare. Iată ce boli contagioase bântuiau la Turda în vremea celui de-al doilea război mondial, câți oameni le-au căzut victime și ce arme s-au folosit pentru combaterea maladiilor.

Dintr-o statistică întocmită de Primăria din Turda și înaintată Prefecturii județului Turda-Arieș, rezultă că, în anul 1942, în oraș bântuiau febra tifoidă (16 cazuri), rujeola (19), scarlatina (33), tusea convulsivă (81), difteria (17), gripa (55) și oreionul (118). S-au mai consemnat încă zece cazuri de îmbolnăviri, trecute însă la rubrica ”altele”. Principala armă folosită pentru combaterea bolilor contagioase era vaccinul. În 1942, la Turda medicii au vaccinat 7181 de persoane, împotriva a cinci afecțiuni contagioase.

Cu toate vicisitudinile războiului, între anii 1940 – 1944, la Turda sporul natural al populației a înregistrat valori pozitive: 2394 de nașteri, față de 1862 de decese. Dintr-un tabel ce înfățișează ”Mișcarea demografică la Turda, din 1919 până la 1 martie 1944) rezultă că de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 și până cu câteva luni înainte ca linia frontului să depășească Turda, orașul a cunoscut o creștere continuă a numărului populației. În toată perioada analizată populația Turzii a crescut cu 3476 de persoane, număr ce reprezintă diferența dintre totalul nașterilor și cel al deceselor consemnate în oraș.

Ca și structură a populației, din punct de vedere etnic, potrivit recensământului din anul 1941, în Turda trăiau români (21.999), unguri (6470), germani (646), evrei (783) și alții (740). Alți 30 de cetățeni de etnie nedeclarată completau numărul de 30.668 de locuitori, cât număra populația Turzii, conform recensământului din 1941. Datorită refugiaților din teritoriul cedat Ungariei, populația Turzii a crescut, vertiginos, la 36 de mii de locuitori, pentru a atinge apoi pragul de 40 de mii de locuitori, după stabilirea în oraș a unor unități ale Armatei Române și a evreilor concentrați în cadrul detașamentelor de muncă.

Lucrări edilitare în timp de război

Și la Turda, ca și aiurea, viața mergea înainte și în timp de război. Situația deosebită prin care trecea țara nu reprezenta un motiv de chiul și de dezertare de la datorie a edililor orașului. Din documentele păstrate în arhive rezultă că în anul 1943, una din grijile Primăriei din Turda a fost întreținerea străzilor.

Astfel, prin raportul nr. 2312, din 17 martie 1943, Primăria Turda solicita Prefecturii județului Turda-Arieș să intervină la Direcțiunea Generală a Drumurilor, din Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, pentru ”aprobarea cât mai urgentă a Proiectului de pavare a acostamentelor și refacere a trotuarelor, pe strada Ștefan cel Mare”. Solicitarea de urgentare a aprobării proiectului se justifica prin apropierea termenului până la care trebuia aprobat bugetul local și prin faptul că licitația pentru stabilirea executantului lucrărilor urma să se desfășoare în ziua de 3 mai 1943.

Repararea străzii Ștefan cel Mare, pe o lungime de circa 900 de metri, de la podul peste râul Arieș, ce face legătura cu actuala Piață Romană și până la strada Moților, a presupus reașezarea bordurilor de granit, cu dimensiuni de 15X25 de centimetri, pe un strat din beton, gros de 10 centimetri. În proiect se prevedea folosirea a peste 135 de mii de metri cub de beton. De asemenea, la executarea stratul de asfalt așezat pe trotuare, cu o grosime de 20 de centimetri, jumătate din cantitate o reprezenta asfaltul vechi, refolosit. Stratul de asfalt urma să fie așezat pe un pavaj din bolovani de râu, cu o grosime de 12-15 centimetri, sub care se așternea un strat de nisip.

Recepția finală și cea definitivă a lucrărilor a avut loc în 9, respectiv 20 august 1944.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.