Corespondență din Chișinău: Basarabia – 209 ani de ocupație rusească (Valeriu DULGHERU)

Motto:

Se urcă Basarabia pe cruce

Şi cuie pentru ea se pregătesc,

Şi primăvara jale ne aduce

Şi plânge iarăşi neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire

Mereu în casă moare cineva.

(Adrian Păunescu)

Actul tâlhăresc dintre un hoț cu „frică de Allah” și altul cu „frică de Dumnezeu”

Se spune că Domnul, în ziua Marii împărțiri ne-a dat nouă, românilor, cele mai bune pământuri, dar, pentru echilibru, şi cei mai răi vecini. De fapt, vecinul din est se face vecinul oricui, dacă dorește. Așa a procedat Rusia întotdeauna, lățindu-se pe a șasea parte a Terrei. Așa a procedat Imperiul Țarist și în 1812, când a rupt din trupul vechii Moldove cea mai frumoasă parte a sa – Basarabia. De atunci au început marile probleme pentru frântura de popor român din Basarabia.

Într-o zi frumoasă de mai, când pe partea de est a vechii Moldove totul reînvia după o iarnă friguroasă, Basarabia era urcată pe cruce. Cuiele i se pregătiseră din timp. Din trupul Țării Moldovei, încă sângerând după raptul Bucovinei, se tăia cea mai frumoasă parte a sa, numită, impropriu, de ruși Basarabia. În 16 mai 1812, prin semnarea Tratatului de pace ruso-turc de la București, pe Prut, de jure, a fost instalată pentru prima dată sârmă ghimpată… Hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Țara Moldovei și până la locul unde se întâlnește cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei și până la mare, iar gura amintită să fie folosită în comun de ambele părți. (Tratatul de pace ruso–turc de la București, 16/28 mai 1812) Să ne amintim de tratatul de la Iași, din 1792, când Ecaterina a II-a a ocupat Transnistria, ajungând la Nistru, fixând hotarul pe veci între imperiul rus și cel turc. Au trecut ca un cuțit prin trupul Moldovei, ocrotită şi păstrată întreagă pentru urmași, cu atâta vărsare de sânge, de către Ștefan cel Mare. Actul tâlhăresc între un hoț cu frică de Allah și altul cu frică de Dumnezeu a avut loc.

16 mai 1812 – Ziua cea mai neagră din istoria Basarabiei

Ziua de 16 mai 1812 a fost cea mai neagră din istoria multimilenară a acestei așchii de popor dintre Prut și Nistru. În acea zi de primăvară, cea mai frumoasă parte a vechiului stat Moldova, numită impropriu, de ruși, Basarabia, a fost răstignită pe cruce. Fără a avea niciun drept, reprezentanții Porții Otomane au semnat un act neghiob, de cedare a părții dintre Prut și Nistru Imperiului Rus, întins pe două continente. În 1812 nu mai avea cine se opune acestui rapt teritorial. În preajma domnitorului Moldovei mișunau oameni cumpărați de șarul rus, precum prințul Moruzi. În legătură cu acest act nelegitim, Karl Marx nota: Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparținea, pentru că Poarta Otomană n-a fost niciodată suverană asupra țărilor române. Ca să nu mai vorbim de Rusia, care nu avea nici un drept să ia ceea ce nu-i aparținea, dar o asemenea Rusie nu a existat niciodată și nici nu va exista vreodată. În sfârșit, la 16 mai 1812, în urma Tratatului de pace de la București și a trădării dragomanului Dumitrache Moruzi (printre altele, rudă a celuilalt trădător, cel de la Kuciuk-Kainargi), teritoriul principatului Moldova dintre Prut și Nistru și din Carpați până la Marea Neagră, a fost anexat la Imperiul Rus, care și-a realizat, astfel, visul de aur, acela de a stăpâni Gurile Dunării.

Informația, secretul puterii

Un alt trădător al Basarabiei, alături de grecul Moruzi, a fost armeanul Manuc-Bei, proprietarul celui mai renumit han din București, unde s-au purtat tratativele de pace (iar la noi, în Basarabia, a fost renovat și transformat în muzeu Conacul lui Manuk-Bei de la Hâncești!). Trimisul lui Napoleon, generalul de divizie Antoine-François Andréossy, în 1812 ambasadorul Franței la Înalta Poartă, care urma să-l convingă pe marele vizir să nu semneze pacea, a întârziat, iar depeșa sa, adresată marelui vizir a fost reținută de către trădătorul Moruzi. Cea mai informată a fost Rusia, care a grăbit mersul tratativelor și i-a forțat pe turci să încheie această pace dezonorantă şi neavantajoasă pentru sultan. Astfel Basarabia, a nimerit în îmbrățişarea „creștinească” a fratelui mai mare și nici azi, după mai bine de 200 de ani, nu poate să se elibereze din această încleștare.

După ocuparea Basarabiei, Rusia a încetățenit denumirile turcești de Cahul, în loc de Frumușica, de Bender în loc de Tighina, sau Ackerman în loc de Cetatea Albă, respectiv de Ismail în loc de Oblucița ș.a.m.d. Toate acestea s-au făcut cu un singur scop: de a șterge cât mai mult din istoria românească a acestor locuri.

Deși se revendicau europeni, apucăturile rușilor descopereau înrudirea acestora cu strănepoții lui Gingis –Han

Principatele române, slăbite de dominația turcească de peste 300 de ani, de schimbarea deasă a domnilor, stimulate de marile puteri ale epocii (în primul rând de Turcia, dar și de Polonia sau de Imperiul Austriac), de domniile fanariote, păreau o pradă ușoară pentru imensul colos (militar doar, nu și cultural, respectiv economic) din Asia – Rusia. În pofida mai multor ucazuri ale țarului de a se comporta bine cu popoarele balcanice (pentru a-și crea o aură de salvatori ai drept-credincioșilor în fața acestor popoare năpăstuite de soartă), soldații armatei țariste, pe unde treceau, se comportau mult mai rău decât turcii (genele de cuceritori nomazi erau încă vii în sângele soldaților ruși, care se considerau europeni, însă rămâneau asiatici prin comportament, dar și prin sânge). Jugul turcesc era înlocuit cu un mult mai greu jug rusesc, exprimat prin nenumăratele corvezi și greul aprovizionării armatelor rusești în timpul interminabilelor războaie ruso-turce (aduceți-vă aminte expresiile batjocoritoare ale generalului Kutuzov, spuse la adresa țăranilor români atunci când, din lipsă de boi, erau înhămați la care).

În 1910, un bun cunoscător al problemei basarabene, generalul Kuropatkin, ministrul de război al imperiului și istoric militar mărturisea: Anexarea Basarabiei de către Alexandru I n-a fost întâmpinată de populația românească a acestei provincii cu bucurie. Dimpotrivă, autoritatea slabă a Turciei, care a acordat drepturi de autonomie locuitorilor locali și populației, nu numai păturii de sus, ci și masei poporului, ar fi fost de preferat decât înghițirea Moldovei și Valahiei de către Rusia.

Anexarea Basarabiei de Imperiul Țarist – un rapt hoțesc!

La 16 mai 1812, Basarabia este încorporată în Imperiul Rus. Să ne întrebăm care a fost legalitatea acestei anexări? Răspunsul este că nu a existat niciun drept legal. A fost un ordinar rapt hoțesc, nu ocupare, fiindcă nu a rezultat în urma unui război ruso-moldovenesc. Acest lucru este confirmat de mulțimea de acorduri încheiate, de mărturiile unor mari personalități ale timpului.

Să încercăm să analizăm o serie de acorduri care stipulau drepturile țărilor românești. Frontierele Moldovei vor fi păstrate intacte în întreaga lor întindere, se menționa în actul de capitulație încheiat în 1634 între Moldova şi sultanul Mehmet IV, act care, evident, era în vigoare și la 1812. Acest drept este confirmat și în cronica lui Ion Neculce despre pacea de la Karlowitz în urma războiului austro-turc din 1699: …polonezii ceruseră, de asemenea, Moldova, însă turcii le-au răspuns că le era cu neputință să le-o cedeze, deoarece era un principat care se supusese Înaltei Porți de bunăvoie și nu fusese cucerit cu sabia. Polonezii au fost deci nevoiți să-și retragă cererea. Iar în 1712, după victoria asupra lui Petru I, turcii au încercat să transforme în raia cetatea Soroca de pe Nistru. Asupra acestei intenții a protestat primul domnitor fanariot moldovean, Nicolae Mavrocordat, argumentând că „era de datoria și în interesul Imperiului să mențină și să respecte cu fidelitate angajamentele pe care foștii sultani și le luaseră față de popoarele a căror supunere fusese voluntară și condiționată, și să nu încalce privilegiile și drepturile ce le fuseseră garantate.

Să vedem ce argument „serios” au găsit rușii, argument contestat de însăşi unul din neprietenii noştri din acea perioadă, geograful și biologul Lev Semyonovich Berg: Unele ziare rusești inventează probleme patriotice, afirmând că Rusia are drepturi asupra Basarabiei, deoarece armatele ei au trecut de atâtea ori prin Moldova (oare nu auzim și astăzi astfel de inepții de ale rușilor, pentru care, conform unui cronicar, hotarul Rusiei întotdeauna a fost legat de șaua calului nomadului rus-n.a.), a cărei parte componentă este Basarabia, negândindu-se în acest moment că aceste imixtiuni pe teritoriul Moldovei erau nelegitime, cu atât mai mult ele au avut loc în timpul războiului cu Turcia, dar nu cu Moldova, pentru Moldova aceasta fiind o adevărată catastrofă.

Că aceasta a fost anume o catastrofă ne vorbește și răspunsul obtuzului general Kutuzov la plângerile țăranilor basarabeni, împovărați de corvezile interminabile. Mai folosesc istoricii un fals, precum că Basarabia nu a fost parte componentă a Moldovei, a fost o unitate teritorială separată (acest lucru se vede și în divizarea teritorială a principelui rus Prozorovschi, prezentată mai sus). Nici Rusia, nici Turcia, nici alte puteri nu considerau Basarabia ca făcând parte din Moldova, ci ca o provincie turcească, independentă de Moldova. Astfel, de câte ori e vorba de țările române și Basarabia, nimeni nu o cuprinde în cele dintâi, ci totdeauna o pune separat, zicându-se: Valahia, Moldova și Basarabia. Astfel este pusă în tratatul de la Kuciuk-Kainargi, în tratatele ulterioare dintre Rusia și Turcia și în toată corespondența diplomatică.

Autorii [Mușat M., Ardeleanu I: De la statul geto-dac la statul roman unitar, București, 1983] arată că Până la anexarea sa la Imperiul rus în 1812, Basarabia era supusă aceluiași regim de guvernare ca Moldova, din care făcea parte, după cum constata juristul Egunov. Astfel, este imposibil de a vorbi despre administrația Basarabiei până la anexarea sa la Rusia, fără a vorbi de Divanul Moldovei, căruia îi era subordonată Basarabia. În Basarabia nu există domeniu care să nu aibă documente emise de Divanul Moldovei.

Cauza Basarabiei, la judecata istoriei: Mărturii, oneste, mărturii mincinoase 

Despre ce fel de autonomie largă acordată Basarabiei și dezvoltare benefică vorbesc unii istorici ruși, dacă chiar Karl Marx, idolul lor de până mai ieri (sau, poate și cel de astăzi?!), unul dintre ideologii bolșevicilor şi neobolșevicilor ruși, declara, în 1883, despre atrocitățile comise de ruși în principate. …Rușii s-au arătat așa cum sunt: jaful şi ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile…Ţăranul, care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei, n-avea pentru muscal (moscovit) decât cuvinte de ură…Turcia nu putea să cedeze ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta Otomană recunoscuse acest lucru, când la Karlowitz, presată de poloni să cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suveranitate [K. Marx]. Un alt ideolog comunist, Friedrich Engels, scria referitor la raptul Basarabiei de la 1812: Dacă pentru cuceririle Ecaterinei şovinismul rus mai găsise unele pretexte – nu vreau să spun de justificare, ci de scuză, – pentru cuceririle lui Alexandru nu poate fi vorba de aşa ceva. Finlanda este finlandeză şi suedeză, Basarabia este românească, iar Polonia Congresului – poloneză. Aici nu poate fi vorba de unirea unor neamuri înrudite, risipite, care poartă nume de ruşi; aici avem de a face pur şi simplu cu o cucerire prin forţă a unor teritorii străine, pur şi simplu cu un jaf. [Marx & Engels].

Unii ultrapatrioţi ruşi declară că raialele „turceşti” din Basarabia au fost luate de la turci. Şi dacă aceste raiale au fost eliberate de ruşi, de ce nu au fost transmise Moldovei, aşa cum prevedea tratatul secret încheiat de ţarul Alexei Mihailovici cu domnitorul Moldovei, Gheorghe Ştefan? În tratat se stipula, printre altele, restabilirea suveranităţii moldoveneşti asupra cetăţilor moldoveneşti şi a Bugeacului: …teritoriile şi cetăţile, pe care Turcul le-a desprins de Moldova, şi anume, Cetatea Albă, Chilia, Tghina şi provincia Bugeac, Ţarul Rusiei le va recâştiga şi le va reda Principatului Moldovei jure haereditaria”. Acelaşi lucru era prevăzut şi în tratatul secret încheiat între ţarul Pentru I şi domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir în 1711 la Luţk: Pământurile principatului, după vechea hotărnicire moldovenească, asupra cărora Domnul va avea drept de stăpânire, atât cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele ţării munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu aceste ţări [N. Iorga]. Acelaşi lucru rezulta şi din proclamaţia lansată de către Dimitrie Cantemir către supuşii săi, în care se spunea: Dar, necredinciosul, Păgînul, care nu respectă jurămîntul dat, ne-a distrus fortăreţele şi pe altele le-a ocupat: Tighina, Cetatea Albă, Galaţi, Reni, Soroca, Ismail şi alte localităţi pe Dunăre şi în tot districtul Bugeacului… Şi cetăţile care ne-au fost luate de tirani, ne vor fi date înapoi, aşa cum spune Majestatea sa Ţarul în proclamaţia sa [N. Iorga]. Cât despre raiaua Hotin, …populată preponderent cu ucraineni (!!!), istoricul moscovit a dat-o în bară. Este cunoscut faptul că, până în 1711 Hotinul era cetate de est a Principatului Moldovei, pierdută, în urma aventurii lui Petru I în Moldova, la 1711. Dacă e să analizăm, atunci este clar că, până la Cantemir, cetatea era locuită preponderent de români moldoveni. Din care mare dragoste a turcilor faţă de ucraineni, după 1711, cetatea ar fi fost repopulată cu ucraineni? Un fals în cel mai caracteristic stil rusesc.

Cu fofârlica, la Înalta Curte a Istoriei

Conform prevederilor Tratatului de la Kuciuk-Kainargi din anul 1774, Rusia garanta integritatea teritorială a Principatelor Române (şi ce s-a ales, până la urmă, din aceste garanţii?). Ce argumente mai trebuie pentru a demonstra că în 1812 s-a petrecut o cotropire crasă a fostelor raiale turceşti, lângă care, Rusia „eliberatoare” a mai înhăţat şi restul Basarabiei, transformând-o într-o ordinară gubernie rusească? Acest lucru îl recunoaşte însuşi ţarul Alexandru I, în manifestul lui din 6 august 1812: Această pace, care ne-a fost dată de Dumnezeu, a adus foloase strălucite Imperiului Rusesc, cuprinzând în hotarele lui suprafaţa pământului bine populată şi fertilă, care are întinderea de la Akerman până la gurile râului Prut, care se află la o distanţă de nouă verste de Iaşi (sic!) şi de la gurile acesteia până la frontiera Cezarină şi de acolo spre jos de Nistru, în total aproape 1000 de verste, cuprinzând în ea cele mai vestite cetăţi: Hotin, Bender, Chilia, Ismailul şi multe alte oraşe comerciale (ţarul scăpase Cetatea Albă (Akerman) din această listă – n.n.). Oare nu reiese clar,din manifestul ţarului Alexandru I că Rusia era foarte mulţumită cu ce se căpătuise în urma jafului? De ce atunci unii falşi istorici umblă cu fofârlica, cu aşa-numita „eliberare”?

Iar lipsa oricăror drepturi ale ruşilor asupra acestui teritoriu era evidenţiată şi de savantul rus P. Durnovo: „Basarabia a făcut parte din principatul Moldovei, prin care armatele noastre trebuiau să treacă în timpul războiului ruso-turc. Bineînţeles, Rusia în 1812 putea să anexeze toată Moldova, dar… ar fi fost o răpire, iar nu o cucerire, căci noi cu moldovenii n-am avut război”.

n.a: Mult Stimați Prieteni! 16 mai este o zi tragică pentru poporul român.

Se împlinesc 209 ani de ocupație rusească a Basarabiei, ruptă nelegitim din trupul Principatului Moldova.

Și astăzi, după 30 de ani de așa numită independență, mai rămânem (n.r: Republica Moldova) un pașalîk al Kremlinului. Să sperăm că pe 11 iulie punem capăt acestei stări rușinoase de vasal al Rusiei.

Valeriu Dulgheru, prof. univ. doctor habilitat

Născut la 9 martie 1956, în comuna Carpeşti, judeţul Cahul, Basarabia.

Absolvent cu menţiune al facultăţii de mecanică a Institutului Politehnic din Chişinău (1978), specializarea “Tehnologia Construcţiilor de Maşini”.

A susţinut teza de doctor în tehnică (1987) şi de doctor habilitat în tehnică (1995).

Autor a peste 1000 de lucrări ştiinţifice, inclusive, 36 manuale şi monografii, 195 brevete de invenţie și posesor a peste 200 de medalii de aur, argint, bronz, premii speciale, obținute la Saloane Internaționale de Invenții.

Autor a peste 1000 de articole de publicistică și a 24 de cărți de istorie a Neamului, inclusiv, 17 volume ale cărții „Basarabie răstignită” – culegeri anuale de articole publicate.

Laureat al Ordinului de Stat „Gloria Muncii“ (2014).

Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR).

Laureat al Medaliei de Aur a Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală OMPI, Geneva (2004).

Premiul Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală (OMPI) pentru cel mai bun inventator, Geneva, Elveţia (2013).

Inventator de Elită al României (1994).

Om Emerit (Inventator Emerit) al Republicii Moldova (1995).

Laureat al Ordinului „Merite de l’Invention”, Brusselles (2008).

Laureat al Ordinului „Leonardo da Vinci”, Iaşi (2009).

Laureat al Ordinului „Gogu Constantinescu”, Cluj Napoca (2012).

D.H.C. al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi.

Laureat al Premiului de Stat în domeniul Ştiinţei, Tehnicii şi Producerii (1998).

Laureat al Premiului „Inovatorul Anului 2007”, Republica Moldova.

Laureat al Premiului săptămânalului “Literatura şi Arta”  (1999, 2000, 2001, 2005 – 2020).

Membru-corespondent al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (2003).

Membru de Onoare al Forumului Inventatorilor Români (2007).

Expert ARACIS, România (2021).

Expert proiecte cercetare UEFSCDI, România.

Membru al Comisiei de Experţi a CNAA (secţia tehnică: 2001-2020).

Membru în Consiliul editorial al revistei Integrated Manufacturing, Elsevier, USA; Membru al Comitetului de evaluatori ai revistei Hidraulica, Bucureşti. Intellectus AGEPI; Fizica şi Tehnologiile Moderne, Chişinău; Tehnologia Inovativă. Construcţia de Maşini, ICTCM Bucureşti; Tehnocopia, Bălţi; Analele Universităţii Ovidius Constanța, seria Inginerie Mecanică; Analele Universităţii Dunărea de Jos, din Galaţi, seriile Inginerie Mecanică şi Metalurgie; Analele Universităţii din Petroşani  ş.a.