Paștele a adus omenirii speranța mântuirii și vieții veșnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Această sărbătoare anuală îi îndeamnă pe creștini să privească mai sus, înspre Sus, cu încredere în viitor, sa fie uniți în fata pandemiilor, problemelor de mediu și a crizelor de tot felul, să-și regăsească identitatea, mândria și pacea interioară prin rugăciune, prin gesturi de empatie, de dragoste și de solidaritate.

Prin măreția lor simbolică, sărbătorile de Paște au devenit, treptat, un prilej de bucurii

Prof. univ. dr. Theodore Bucur – Lille (Franța)

tradiționale și trăiri împărtășite, de o rară exaltare sufletească, în speranța unui viitor mai bun și mai just, dar și un pretext de înțelegere, iubire și întrajutorare față de cei apropiați și dragi, slabi, săraci, orfani, văduvi, bătrâni, bolnavi sau suferinzi, față de victimele unor abuzuri a căror responsabilitate revine, în principal, societății actuale – prizoniera unei frenezii care încearcă să justifice, prin manipulări grosiere oportunitatea unui progres dezumanizant, cu spulberarea ultimelor resurse planetare (inclusiv umane), printr-o nemiloasă competitivitate speculativă, fără frica consecințelor și a judecății de apoi. În fața acestor tendințe negative, chiar dezumanizante, deveniți actorii și constructorii unui mâine mai frumos, mai uman, prin gesturi de mângâiere si altruism care să vă orienteze simțirea, acțiunile și gândurile în favoarea celor năpăstuiți sau aflați la ananghie, cu intenția de-a alina, cel puțin în parte, frustrarea și suferința lor, fiindcă (poate) n-au avut șansa voastră.

Cu cele mai frumoase amintiri și agreabila nostalgie, vă urez sărbători luminate și binecuvântate:

Hristos a’nviat!

Theodore BUCUR

(Littera enim occidit, spiritus autem vivificat! 2 Corinthiens III, 6)

Obiceiuri de Paște

Vreme indelungată, creștinii au sărbătorit Paștele în același timp cu Pessah-ul evreiesc (care putea să cadă sâmbăta, duminica sau lunea). Stabilirea sărbătoririi Pessah-ului se calculează după un calendar lunar (Începutul lunii coincide, sistematic, cu luna nouă) : Pessah-ul cade pe 15 Nissan, în martie și aprilie. În anul 325 (era noastră), conciliul ecumenic din Niceea a decis ca Paștele să cadă obligatoriu duminica, pentru a coincide cu învierea lui Iisus. Așa se face că, printr-un calcul savant (numit Comput) creștinii sărbătoresc Paștele în prima duminică după luna plină care urmează primei zile de primăvară!

Învierea Domnului – frescă

Paștele, în varianta creștină, ce semnifică Învierea Domnului Iisus, se sărbătorește la o dată ce diferă, de la un an la altul. Mai mult, catolicii și ortodocșii, confesiunile creștine cu cea mai mare vechime, nu sărbătoresc, decât arareori, la aceeași dată Învierea Domnului Iisus.

Data sărbătoririi Paștelui creștin se stabilește în funcție de două fenomene naturale:  echinocțiul de primăvară, din 21 martie, și data primei luni pline de după echinocțiu,  schimbătoare, ceea ce face ca data Paștelui să difere, de la an la an. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi. Folosirea a două calendare diferite explică decalajul Paștelui, pe care, în 2020 catolicii și protestanții îl sărbătoresc în 12 aprilie, iar ortodocșii o săptămână mai târziu, în 19 aprilie.

Urare : Paşte mielul fericit, oul şade înroşit – ruşinat că s-a scumpit, însă dragul iepuroi să v-aducă EUroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate!

Obiceiuri de Paște la români

Pregătirea Paștilor înseamnă mai întâi curățenia şi bucatele care se fac în casă. De „curățenia de Paști” orice gospodină trebuie să se achite în timp util și să aibă casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul celor trei zile de sărbătoare. Preparatele culinare gătite în mod tradițional de Paşte sunt ouăle roșii, drobul de miel, pasca şi cozonacul. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, considerându-se un păcat mare orice lucru făcut în casă Vinerea Mare, când în biserică se slujește Prohodul. La țară, românii verifică prospețimea ouălor prin scufundarea lor în apă rece (ouăle proaspete cad la fund) și pregătesc uneltele de ornamentat: „condeie” precum lumânarea şi pana de gâscă. Se topește ceara de albine în care se adaugă puţin cărbune pisat, se încondeiază ouăle cu motivele dorite și se pun apoi în vopsea, pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare: ouă încondeiate în relief, cu frunze de plante, sau împodobite cu mărgele.

În comunitățile tradiționale, ciocnitul ouălor se face după reguli diferite de la o zonă la alta,oricum: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părți ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie pe luate, pe schimbate, pe văzute sau pe nevăzute. Ciocnesc mai întâi soții între ei, apoi copiii cu părinții, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi cu vecinii invitați la masă. In România, se obișnuieşte ca ciocnitul ouălor să se transforme într-o competiție între meseni. În unele zone, cojile ouălor sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor, în altele se păstrează pentru vrăji sau descântece sau se pun în hrana animalelor. După slujba de Înviere de la miezul nopții, are loc prima masă de Paşti în familie. În prima zi de Paşti, exista obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roșii şi bani de argint sau de aur, crezându-se că toţi vor fi astfel sănătoşi şi prosperi.

În zona Transilvaniei există o serie de obiceiuri specifice, unul dintre acestea fiind stropirea fetelor și femeilor de către băieţi şi bărbaţi, în a doua zi de Paști. Femeile și fetele sunt stropite ca să rămână frumoase tot timpul anului. Grupuri de săteni plecat la udat colindă prin sat până seara târziu, pentru ca nici o fată să nu rămână nestropită. La origine, pentru stropit se foloseau găleți cu apă de izvor, simbolul purificării încă din pre-creştinism. Treptat, sticluțele cu parfum au înlocuit gălețile cu apă. În unele sate există şi obiceiul împodobirii fântânilor cu ouă colorate de Paște. În Ardeal, tinerii obişnuiesc să împodobească, încă din noaptea de sâmbătă, în Ajunul Paștelui, cu crengi de brad, porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele, care pândesc toată noaptea la ferestre, ştiu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani.

Obiceiurile de Paşti nu diferă mult de la o zonă a lumii la alta, ci ţin în special de specificul gastronomic. Peste tot se prepară mâncăruri tradiţionale, cum ar fi pasca sau carnea de miel. Adesea, mâncărurile sunt binecuvântate la biserică. În creştinismul timpuriu, cei care se botezau în timpul slujbei de Paşti erau îmbrăcaţi în alb. Ei purtau aceste veşminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieţi. Cei deja botezaţi nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtăşesc noua viaţă a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiţie de Paşte.

Iepuraşul de Paşte este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. Printre alte simboluri ale Paştelor se mai numără liliacul, expresie a purităţii şi fluturele, a cărui ieşire din crisalidă, în altă formă, aminteşte de Învierea lui Iisus Hristos.

Paștele Morților și Paștele Cailor

La o săptămână după duminica Paștilor , în prima zi de luni o parte dintre creștinii ortodocși

Paștele cailor (Tudorița)

români obișnuiesc să sărbătorească Paștele Blajinilor adică Prohoadele sau Paştele Morților, zi dedicată spiritelor strămoșilor. Tot așa a fost „inventat” Paştile Cailor, sărbătoare din ziua de joi din a șasea săptămână după Paşte, când se crede că, pentru un ceas, o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă. Importanța sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un înțeles peiorativ: a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amâna până la „Sfântul așteaptă” (a nu te ține de cuvânt) sau până la Paștele cailor. În legende şi în unele colinde, sensul nou al sărbătorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale în permanență nesătule, de către Maica Domnului, care a fost incomodată de tropotul, nechezatul, mâncatul şi ronțăitul nutrețului în timpul nașterii lui Iisus, în ieslea din grajdul lui Crăciun. Cu variante şi credințe locale, sărbătoarea a fost atestată pretutindeni în România.

Paștele în literatură: „La Paşte” de George Topârceanu:

Astăzi în sufragerie, dormitau pe-o farfurie, necăjite şi mânjite, 10 ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat, cu mirare le-a-ntrebat :

– Nu vă ninge, nu vă plouă, ce vă este frăţioare, ce vă doare?

Staţi gătite-n haină nouă, parcă, Dumnezeu ca să mă ierte, n-aţi fi ouă …

– Suntem fierte! zice-un ou rotund şi fraise, lângă pasca cu orez.

Şi schimbându-şi brusc alura, toate-au început cu gura:

– Pân’ la urmă tot nu scap! Ne găteşte de paradă.

– Ne ciocneşte cap în cap, şi ne zvârle coaja-n stradă …

– Ce ruşine, ce dezastru! Preferam să fiu omlet.

– Eu, de m-ar fi dat la cloşcă, aş fi scos un pui albastru …

– Şi eu … unul violet.

– Eu, mai bine-ar fi să tac: aşa galben sunt, că-mi vine,

să-mi închipui că pe mine, m-a ouat un cozonac! …”

Un pic de istorie: Pessah, Easter, Ostern, Paște sau Paști?

Tradiția creștină de a oferi ouă (Easter eggs, Resurrection egges) este asociată, simbolic, cu sosirea primăverii. Obiceiul a fost initiat acum 5 mii de ani, de către perși. De la aceștia l-au preluat galii și romanii. În toate culturile paiene oul reprezintă emblema vieții, a fecundității și a renașterii. Aceste tradiții au fost pe urmă asimilate de creștini, oul de Paște devenind simbolul renașterii, al învierii. Așa se face că în secolul al XIII-lea au apărut primele ouă vopsite în roșu (pentru a evoca sângele lui Iisus), ornate de asemenea cu desene sau devize. În perioada Renașterii, la curtea suveranilor, ouăle de gaină au fost înlocuite, treptat, cu ouă din aur masiv. Pe vremea țarilor, nobilii ruși isi ofereau ouă realizate din metale rare, ornate cu pietre prețioase de către bijutierul Peter Carl Faberge, sau, altele, decorate de artiști celebri. Spre sfirsitul secolului al XIX-lea și-au făcut apariția primele ouă de ciocolată, obținute prin afinarea pastei de cacao, încălzită la 50°C și răcită, mai apoi, în forme de argint sau de cupru.

Legendele ouălor roșii

Cu 2 mii de ani înainte de Cristos, chinezii foloseau ouă colorate. Cercetări etnografice consemnează folosirea ouălor colorate în Ucraina (asemănătoare cu cele de la noi), Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, Grecia, Italia, Spania, Lituania, Finlanda, Estonia, Suedia, Armenia, Egipt dar și în Franța, Austria, Germania, Elveția, Belgia, Olanda, Anglia unde ouăle colorate au fost înlocuite cu ouă de ciocolată.

De ce ouă roșii de Paște? Legendele creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Iisus. Răstignirea și învierea reprezintă re-învierea naturii primăvara, cu reluarea ciclului vieții. Oul, el însuși purtător de viață, devine un simbol al regenerării, al purificării și al veșniciei. Se spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea s-au transformat în ouă roșii când i-au atins trupul. O altă tradiție afirmă că Sfânta Fecioară Maria, venind să-și vadă Fiul Iisus, i-a adus ouă, care s-au însângerat sub crucea unde era răstignit. Altă legendă spune că unul dintre cărturarii saduchei sau rabinii farisei aflați la un ospăț unde-și exprimau bucuria răstignirii lui Iisus, ar fi spus: „Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus”. Nici nu și-au terminat spusele și ouăle s-au înroșit, iar cocoșul a început să bată din aripi.

În tradiția populară românească, ouăle de Paște au puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, au un efect benefic în anumite situații, etc Culoarea roșie simbolizează focul purificator. Cea mai veche mărturie privind ouăle colorate la români aparține florentinului Antonio Maria del Chiaro – secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care, prin anul 1700, se minuna de culoarea aurie a ouălor vopsite la Curtea domnitorului. O credință din Bucovina afirma că oul roșu este pavăză împotriva diavolului – interesat dacă oamenii fac ouă roșii și umblă cu colinda. Numai când aceste obiceiuri vor înceta, Diavolul va putea ieși nestingherit să pună stăpânire pe lume, susține credința populară românească.

Simbolurile culorilor în care se vopsesc ouăle: 

Roșu = simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei și al bucuriei de viață;

Negru = absolutism, statornicie, eternitate;

Galben = lumină, tinerețe, fericire, bogăție, ospitalitate;

Verde = re-înnoirea naturii, prospețime, rodnicie, speranță;

Albastru = cer, sănătate, vitalitate;

Violet = stăpânire de sine, răbdare, încredere în justiție și dreptate.

Materialele, instrumentele si tehnicile folosite si azi la decorarea oualelor sunt extrem de diversificate si ingenioase. În fiecare regiune a României există procedee specifice pentru vopsirea și decorarea ouălor de Paște. În unele părți sunt folosite ouă fierte, în alte zone se golesc ouăle de conținut și apoi se pictează coaja, sau sunt umplute cu ghips). În unele părți din răsăritul României se practică decorarea ouălor în relief ( Vrancea, Putna Sucevei) prin „îmbăierea” succesivă și alternativă a oului în blide de lut ce conțin vopsele amestecate cu ceară topită. În alte zone (Bucovina) ouăle se ornează cu mărgele. În locul ouălor veritabile se folosesc și ouă din material platic, din lemn, din lut, din porțelan sau din piatră șlefuită (Bucovina, Neamț, Corund-Harghita).

Ornamentica ouălor decorative, foarte diversă), cuprinde simboluri religioase, vegetale, animale, antropomorfe, skeomorfe (unelte de muncă) și, mai ales, imagini preponderent geometrice: linia verticală (ce simbolizează viața), dreapta orizontală (moartea), dreptunghiul (gândirea și cunoașterea), drepte paralele (eternitatea), linie ușor ondulată (apa, purificarea), spirala (timpul), dubla spirală (legătura dintre viață  și moarte). Dacă astăzi ouale se  vopesc cu soluții obținute prin procedee chimice, pe timpuri se foloseau culori vegetale, obținute din coji de ceapă, păpădie, coada șoricelului, sau urechea porcului. Voselele vegetale se prepară după rețete străvechi, cu o mare varietate de procedee și tehnici, transmise din generație în generație. Plantele, în funcție de momentul în care sunt recoltate, de timpul de uscare sau de modul în care sunt combinate, oferă o gamă extrem de variată de nuanțe de culori. Personal, mi se par fără egal, ouăle vopsite prin fierbere în coji de ceapă roșie de Turda.

Cărăușii ouălor de Paște: Clopotele și iepurașii

În secolul VII, biserica interzicea tragerea clopotelor, din Joia Mare până în duminica Paștelor, pentru a se comemora astfel timpul scurs între moartea și reînvierea lui Iisus. Astfel s-a născut legenda potrivit căreia în aceste trei zile clopotele zboară la Roma, de unde se întorc doar în duminica Paștilor, încărcate de ouă, pe care le distribuie tuturor oamenilor întâlniți pe drum. În țările germanice și anglo-saxone, ouăle sunt aduse de iepurași. Aceștia simbolizează fecunditatea zânelor care dau nume sărbătorii: Easter și Ostern.

Pessah (Pesach) – Sărbătoarea Trecerii

În religia evreiască, sărbătoarea sărbătorilor se numește Pessah (în traducere Paște) ceea ce semnifică trecerea. Astfel, se comemorează fuga evreilor din Egipt. După Biblie și Cartea Exodului, în ziua de Pessah, Marea Roșie și-a îndepărtat apele pentru  a-i lăsa pe Moise și pe sclavii evrei să scape de urmărirea trupelor faraonului și a putea să ajungă în Țara Promisă (Israel). Prin urmare, evreii consideră Paștele o sărbătoare a libertății, ce semnifică nașterea poporului israelit.

Deși se derulează în aceeași perioadă, Paștele creștine nu au aceeași semnificație. După Evanghelie, moartea și învierea lui Iisus s-au petrecut în perioada Paștelui evreiesc. Creștinii celebrează de Paște învierea lui Iisus și trecerea sa la viața veșnică, după trei zile de la moartea trupului pământesc. Acest concept stă la baza creștinismului modern.

Sărbătorirea Paștelui creștin începe cu Caremul (40 zile înaintea Paștilor), o perioadă de reculegere, purificare și pregătire. Caremul amintește postul și perioada petrecută de Iisus în deșert, dar simbolizează și cei 40 de ani de exil al poporului evreu înainte de a ajunge în Țara Promisă.

Săptămâna Sfântă (dinaintea Paștelor), începe cu Duminica Ramurilor – care marchează sosirea lui Iisus, aclamat de mulțime, în Ierusalem. În Joia Sfântă (Joia Mare), se celebrează masa lui Iisus cu discipolii, înaintea arestării sale, festivitate cu prilejul căreia a binecuvântat pâinea și vinul. În Vinerea Sfântă se comemorează crucificarea. În această zi, creștinii din întreaga lume postesc, urmând drumul crucii (în unele țări supliciul este acompaniat de acte de pietate extremă: târât pe jos, mers în genunchi, auto-flagelări, etc). Duminica Paștelor este considerată ziua re-învierii.

La trei zile după moartea sa, două femei (printre care și Maria Magdalena) găsesc mormântul lui Iisus gol și asistă la apariția Mântuitorului în ceruri, acesta cerându-le să anunțe tuturor re-învierea sa. Din această zi, începe adevărata săptămână a Paștilor, în care Iisus s-a arătat discipolilor săi, pentru a urca definitiv în ceruri (Ascensiune). Deși nu i se atribuie nici o semnificație religioasă, Lunea Paștilor este considerată zi de sărbătoare în marea majoritate a țărilor creștine.

Masa de Paști

Inspirată din obiceiurile culinare ale evreilor, de Pessah, masa de Paști include pâine (azimă), vin și miel. Cu ocazia ultimei sale mese (Cina cea de Taină), Iisus a binecuvântat pâinea și vinul (trupul și sângele său) și a recomandat apostolilor ca acest rit să fie perpetuat în memoria sa.

Euharistia (comemorarea acestei mese simbolice și a sacrificiului lui Iisus) are  scopul de eliminare a păcatului omenesc. În timpul fiecărei slujbe religioase, catolicii cred (trans-substanțiere) că Iisus se află în azima și vinul sfințit, în timp ce protestanții nu văd în euharistie decât un rit simbolic. În seara de Paște, evreii se reunesc în jurul unei mese pascale (Seder). Pe masă se află șapte simboluri, întruchipate prin ierburi amare (în amintirea suferințelor poporului evreu înaintea eliberării din robie), azima (pâine făcută fără drojdie, în memoria fugii din Egipt în timpul căreia evreii nu aveau timp să aștepte dospirea pâinii. Timp o săptămână înainte și una după Paște, la evrei se interzice consumarea pâinii dospite. Se mănâncă doar pâinici de azimă. Tradiția aceasta este inspirată și de sărbătoarea agricolă antică legată de recolta de orz. Prin cupa de vin băută cu prilejul Paștilor, evreii își manifestă credința în reîntoarcerea profetului Elie. Mielul de Paște – ca simbol al purității, inocenței și justiției, face referire la sacrificiul lui Iisus, ca miel al lui Dumnezeu. În Biblie însă, sacrificarea mielului este poruncită evreilor înaintea trecerii Mării Roșii, pentru ca apoi aceștia să își poată însemna casele cu sângele animalului jertfit ca să scape de sacrificiul noilor născuți. Popoarele nomade, care apreciau că mielul aduce noroc, deoarece este singurul animal a cărui formă nuo poate lua diavolul, practicau un rit pastoral similar.

Alte obiceiuri de Paște, practicate în satele din România

După slujba de Paște, de la miezul nopții, (la sfârsitul căreia, la ortodocși, se înconjoară biserica de 12 ori, pe ritmul unor cântece religioase “Hristos a inviat din morți / cu moartea pe moarte călcând / și celor din morminte viața dăruindu-le” și cu lumânari aprinse în mână), lumea se strânge pentru a lua „Paște” distribuite de angajații bisericii/mănăstirii: cuburi de prescură înmuiate în vin sfințit de preot. Odată ajunși acasă, gazda distribuie „Paște” fiecărui membru al familiei, pe inima goală, dupa un ritual precis: cel care primește, rostește – Hristos a-nviat! la care stăpânul casei îl servește cu „Paște” după ce rostește replica – Adevărat ca-nviat! Doar după ce toți membrii familiei (și invitații eventuali) au luat „Paște” toata lumea se poate așeza la masă. Se începe cu rugăciunea “Tatăl nostru” rostită, în general, de tată sau de persoana cea mai în vârstă. Urmează ritualul ciocnitului ouălor, alese de fiecare comesean, din coș. Ouăle se ciocnesc în părțile mai alungite (eventual umezite, ca să fie mai tari!). Cel care ține oul rostește: – Hristos a-nviat! iar celălalt răspunde printr-o lovitură seacă, cu replica: – Adevărat ca-nviat! În general rămâne un singur învingător la masă, adică unul cu oul nevătămat, deci în imposibilitate de a-l gusta, în afară de cazul în care i se dă un alt ou, pe care-l sparge singur. Se decojesc ouăle, se mănâncă cu cozonac, ridichi, ceapă verde, slănină, telemea, măsline, șuncă, drob (făcut din măruntaie de miel, cu multă verdeață). După ciorbă sau supă se servește friptura de miel, vinul și deserturile, îndeosebi prăjiturile preparate de stăpâna casei,  ajutată de fete, vecine sau mătuși.

Gătitul fetelor pentru stropit

În Ardeal, în a doua, a treia și chiar și în a patra zi de Paște, tinerii se perindă din casă-n casă, pe la colegele de școală sau de muncă, dar mai ales pe la fetele îndrăgite, pentru a le „uda” cu parfum sau cu apă de colonie. Este un bun pretext de a face cunoștință, de a conversa, de a se veseli. Odată ajuns la ușă, tânărul întreabă gazdele: „– Voie la udat?” La afirmativ, el recită, adresându-se părinților fetei, o poezie de genul: „- Am auzit c-aveți un trandafir frumos, / și-am venit să-l ud,/ să nu se vestejească, / mulți ani să trăiască !” În timpul ăsta stropește fata cu parfum, pe creștet sau pe decolteu. În semn de recunoștință, gazda invită tânărul la un pahar de băutură și o prăjitură, iar câteodată, în funcție de ora sau de considerația de care se

Masa de Paște

bucură tânărul, chiar la masă (cozonac, ouă roșii, aperitive, ciorbă, drob și friptură de miel, uneori sărmăluțe și prăjituri de casă, ceea ce semnifică o mare considerație, încredere și intimitate din partea gazdelor). Înainte de a părăsi gazda, musafirul primește un ou roșu, vopsit de fata pe care ”a udat-o”. Prichindeii primesc ouă și bani.

Puștanii, bățoși, poartă ca pe niște trofee pungile cu ouă vopsite, culese în timpul „cuceririlor” matinale, își numără banii adunați, se iau la întrecere la ciocnit ouă sau la aruncatul cu monezi la ouăle transformate în ținte: dacă moneda străpunge oul, traversându-i coaja, oul aparține învingătorului; dacă nu, moneda revine celui care  a oferit oul drept țintă.

În majoritatea satelor udatul se practica spontan și în grup, cu găleata, pe la fântâni situate în vadul satului. În unele sate săsești din Ardeal, în noaptea de Paște tinerii plantau câte un mesteacăn în curtea casei unde locuia fata pe care o îndrăgeau. Tinerii alegeau pentru plantat mesteceni cu atât mai vânjoși cu cât dragostea pentru aleasa inimii lor era mai mare. Dacă fetele frumoase descopereau dimineața, în curtea casei, mai mulți mesteceni plantați peste noapte de admiratori, fetele mai urâțele sau fără „căutare” se pomeneau dimineața cu o pădurice de mesteceni, răsăriți peste noapte în ogradă, plantați de tatăl sau de frații lor, pentru a spăla rușinea familiei, ocolită de pețitori.

Surse foto: https://stiri.press; www.basilica.ro; https://www.mihai-eminescu.ro; www.bzb.ro; https://realitateadedambovita.net; www.inliniedreapta.net

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.