”…Și mai ales în iarna asta, lăsați copiii să colinde, – 

    Și nu se-nchidă nici o poartă în preajma lor și nici un semn

Să nu-i oprească din curatul și sfântul datinii îndemn –

O, mai ales în iarna asta, lăsați copii să colinde!…

 

Când argintiile lor glasuri vor îngâna Florile dalbe

Gândiți-vă că nu e dată închipuirii omenești

O mai aleasă întrupare de sol al vrerilor cerești,

Ca argintiile lor glasuri, când vor cânta Florile dalbe ”

Elena Farago

Colinda privită din punct de vedere al lirismului o putem numi poezie a poeziei, prima cucerește inima, iar a doua este poezia care emoționează mental. Poezia inimii te transportă în atmosfera colindei veritabile, iar poezia ce emoționează, te înalță.

Colinda ca multe alte specii ale poeziei populare s-a născut din preaplinul sufletului omului simplu și bun din popor, care a înțeles, a știut să prețuiască nașterea lui Iisus cântându-i o colindă și aprinzându-i o lumânare de ceară curată așa cum de altfel a făcut-o în toate marile momente și sărbători ale vieții sale.

Există o credință potrivit căreia Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an de Crăciun, numele Domnului cel Sfânt să vină neapărat la urechile oamenilor pentru ca astfel să se abată de la calea răutăților. Conform aceleiași tradiții se mai spune că în ziua în care colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieși diavolii și lumea va încăpea pe mâna lor.

Colinda deține un rol important în poezia populară românească, perpetuând pe cale orală vechi tradiții populare.

În colinde refrenul reprezintă o modalitate de creație. În general el are o tonalitate lirică pentru că redă comentariul pe marginea întâmplărilor înfățișate în textul cântecului, în altele refrenul conturează faptele ce se desfășoară, textul cântecului devenind comentariul acestora. Există și colinde fără refren, dar acestea sunt foarte puține.

În colindă, refrenul e cântat, de obicei după primul vers sau după două versuri, pe alocuri precedând versul, cu el începându-se colinda. Refrenul colindelor și-a păstrat în general caracterul său solemn, încărcat de semnificații.

Cel mai răspândit refren în colindele românești este ”hai lerui Doamne”, ”ler Doamne, ”leroi Doamne”, prezent într-o mulțime de forme prescurtate  sau dezvoltate sau îmbinat cu alte cuvinte, cum ar fi vocativul Doamne.

Hai, lerui Doamne, îl reprezintă pe Halleluiah Domine.

Conform foneticii limbii române, h inițial dispare, iar l simplu intervocalic devine r…>hallelui>alerui. Dorința poporului român de a clarifica acest lucru a făcut din ”alerui Doamne”; (ai) hai lerui fragmentul ler devenind epitet pe lângă substantivul Doamne:

Alerui Doamne > hai lerui Doamne

Alleluia este un împrumut tardiv, intrat în limbă după adoptarea termenilor de origine latină, privitori la biserică.

În transformarea alleluia > ler se pornește de la forma alleluia Doamne>Hai leluia Doamne, hai lelui Doamne, hai lel Doamne (forma precedentă fiind socotită drept un genitiv, lel considerându-se ca nominativ)

Disimilarea l-l>l-r este foarte explicabilă, urmând așadar forma hai ler Doamne, hai lerui Doamne. Deci alleluia a avut un dublu tratament:

Alleluia > ler

Alleluia > aler

Însă acest ”ler” nu a fost înțeles de popor și astfel a ajuns personificat, căutând să-l înțeleagă, să-l explice, să-i dea o formă concretă ”Ler” a primit atributele unui împărat, care apoi a trecut în basme, descântece, zicale populare ca ”Ler împărat” sau simplu ”Ler”.

”În mintea poporului acest refren a rămas încărcat cu rezonanațe numenale adânci, căci el era strigătul mulțimii materializând aspirația populară spre un viitor mai luminos, cu o viață opusă celei cotidiene, prilejuită de credința străveche că la început de an se poate obține împlinirea dorințelor” (Ov.Bârlea, Poetică folclorică)

Al doilea refren ca importanță și frecvență e ”florile dalbe, care în funcție de regiune suferă mici transformări. Acest refren este o vestire a bucuriei în pragul sărbătorilor.

”Astăzi înțelesul refrenului a rămas numai alegoric, în concordanță cu luminozitatea atmosferei din colinde în care florile sunt pomenite atât de des.” (Ov.Bârlea, Poetică folclorică).

Însă privind spre origini, prezența florilor făcea parte din actul ritual al urării, asemănător astăzi cu sorcova, în vechime utilizându-se mlădițele din muguri de măr.

Celelalte refrene au o importanță mai scăzută: Domnului Doamne, Dai Domnului Doamne.

Semnificație strict religioasă o au formulele: Domn din cer, Domnuleț și Domn din cer, care apar în colindele religioase creștine.

Mărul este invocat des în colindele noastre prin formulele: Flori dalbe flori de măr, Ca florile mărului, Mărul cu flori dalbe, Hai ler flori de măr, Florile dalbe ler de măr etc. Putem presupune că această formulă a fost generată de florile de măr care îi însoțeau pe colindători, cât și prin faptul că mărul semnifică rodirea. De asemenea o altă categorie de refrene întâlnite sunt: Junelu tinerelu’ în care vedem adresantul colindei – flăcăul.

Hai linu-i lin, Hai linu-i rosmalin, Rozmalin verde frumos, precum și alte variante de refren se constituie într-o diversitate prețioasă a literaturii populare.

”Vechiul repertoriu de refrene al colindei a fost fără îndoială mult mai coerent decât cel pe care îl posedăm astăzi și a avut o funcție ceremonială manifestă. Refrenul, chiar dacă sensul său a devenit parțial obscur, iar execuția sa relativ mecanică, constituie unul din nucleele colindei și joacă un rol important în structura textului.” (Monica Brătulescu,Colinda românescă)

În desfășurarea colindatului, urarea finală are o adresare bine precizată. De aceea eroii laici ai colindei poartă foarte rar nume proprii, din domeniul folclorului, de obicei eroului –subiect i se atribuie numele adresantului, respectiv numele persoanei în casa căreia se cântă, se colindă. Unele formule au caracter specializat, fiind adoptate pentru toate categoriile de adresanți. Alteori sunt foarte concise: ”Și te-veselește”, ”La mulți ani cu bine”.

Influența religioasă, însă nu schimbă sensul vechilor formule populare:

”Să fii, gazdă, veseloasă

Pe la astă zi frumoasă

Să fii, gazdă, veselos

La nașterea lui Hristos” (Ion Bârlea, Literatură populară din Maramureș)

Cea mai mare frecvență o au urările de sănătate închinate gazdelor:

”Să fii, gazdă, veselos

C-ai ajuns Crăciun frumos

Și găzdoaia sănătoasă

C-a ajuns zile frumoasă” (V.T.Doniga, Folclor din Maramureș)

Formulele finale îndeplinesc funcția de a reaminti gazdelor darurile datorate după datină:

”Și ne scoate câte-un coc

Și ne scoate și băncuțe

Că noi primim cât de multe”(Monica Brătulescu,Colinda românescă )

La încheierea colindelor întâlnim și formule prin care se anunță sfârșitul cântării și sunt exprimate aprecieri de ordin estetic:

” Să fii, fată sănătoasă

De colinda ast’ frumoasă

o-nchinăm cu sănătate,

pe la gazde pe la toate,

Colinduța-i atâta,

Pe gazdă Domnul trăia.”( Monica Brătulescu,Colinda românescă)

Colindele laice prin formula de încheiere sau finală repetă dorința generală, ca cei colindați să se bucure în anul ce vine de sănătate și fericire.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.