Catedrala Ortodoxă Română a Turzii: Un monument național

Preotul și cercetătorul turdean Grigore Marchiș s-a documentat sârguincios în arhiva Protopopiatului din Turda și la Arhivele Naționale din Cluj-Napoca, reușind să scrie și să tipărească ceea ce s-ar putea numi o carte-album, un unicat în redactare de carte. Așadar, mă refer la cartea-album, frumos și drept intitulată ”Veșmântul iconografic al Catedralei Ortodoxe din Turda”. Aceasta a fost tipărită în anul 2018, în condiții grafice excelente, la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Sprijinul financiar aparține Primăriei municipiului Turda și Consiliului local Turda, iar admirabilele fotografii reproduse sunt realizate de Marius Sorin Romilă.

Piatra de temelie a Catedralei a fost pusă pe pământul cumpărat de la Primăria din Turda, la19 septembrie 1926, de Nicolae Ivan, episcopul Vadului, Feleacului și Clujului, ctitor fiind protopopul de Turda, Jovian Mureșean, „spre a cinsti memoria și jertfa marelui voievod întregitor de țară, Mihai Viteazul” motiv pentru a purta, cu demnitate, hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. La ceremonia punerii pietrei de temelie a Catedralei Ortodoxe Române din Turda au mai participat Vasile Goldiș, ministrul Cultelor și Artelor, primarii Turzii și Clujului, respectiv Iuliu Gențiu și Theodor Mihali. Această catedrală este înălțată pe baza planurilor întocmite de arhitectul bucureștean Ion Traianescu, cu influențe  din arta moldovenească și din cea transilvană.

Pentru pictarea icoanelor și pereților, cât și pentru realizarea mobilierului interior s-au solicitat oferte în anul 1935, în două etape. Un câștigător a fost Aurel Pop, profesor din Târgu Mureș, care a confecționat mobilierul. A doua etapă s-a soldat cu izbânda lui Paul Molda, alias Pavel Ioan Popescu, bârlădean de origine, profesor la licee din Pitești și București. Preotul Grigore Marchiș, autorul acestei monografii–album precizează că Paul Molda a pictat cu mult har cele 58 de icoane aflate pe  iconostas, tronul arhieresc și cel domnesc, amvonul și bolta altarului, iar după o pauză, cauzată de o scurtă criză financiară, a finisat stâlpii și arcadele de sub galerii.

Anumite zone din suprafața interioară a pereților au rămas nepictate, motiv pentru Consiliul Parohial să hotărască, în 12 septembrie 1938, extinderea picturii. Pentru uniformizare a fost imperios necesară acoperirea picturii realizate numai cu câțiva ani în urmă. Pictorul preferat este de această dată piteșteanul de origine greacă Gheorghe Belizarie. Împreună cu ajutoarele sale, acesta izbutea să creeze o nouă pictură, pentru ca toată lucrarea să fie unitară. După o muncă de aproape trei luni, mai precis din august până în octombrie 1938, la 13 octombrie 1938, episcopul Nicolae Colan, pe atunci ministru al cultelor și Artelor, sfințea Catedrala  Ortodoxă Română din Turda.

Picturile lui Paul Molda, acoperite de Belizarie cu creația existentă în prezent, au fost fotografiate de localnici și păstrate în arhivă, apoi publicate în anul 2014, în revista „Acta Musei Napocensis” de către istoricul de artă Ioan Opriș. Pictorul Gheorghe Belizarie a realizat o pictură mată, folosind, în proporții bine stabilite, „ulei, ceară, terebentină, în stilul curat bizantin, întrebuințându-se aur veritabil la locurile sfinților și pe tablourile indicate de deviz”.

Atreia intervenție în pictura Catedralei Ortodoxe Române din Turda s-a înfăptuit în februarie 1946, în urma avariilor suferite de sfântul locaș spre finalul celui de al Doilea Război Mondial. De data aceasta a fost reparată pictura din cupola centrală și de pe pereți, unde a fost cazul. Aceste întregiri s-au realizat de către pictorul Victor Gullin, din Botoșani, iar la 30 octombrie 1946 episcopul Nicolae Colan sfințea noua lucrare.

Picturile lui Belizarie strălucesc în interiorul Catedralei din Turda, luminează spornic icoanele și pereții viguroși. Acest pictor a imprimat cu mult folos stilul bizantin în reușita sa lucrare artistică și sfântă. Autorul monografiei–album, preotul Grigore Marchiș, prezintă cu fidelitate lucrările aflate în principalele zone ale Catedralei: în Sfântul Altar, în dreapta și în stânga balconului sudic, apoi în turlă, unde pictura este așezată pe nouă registre. Belizarie a zugrăvit arcada dintre naos și pronaos, pronaosul și pridvorul bisericii cu simboluri ale Ortodoxiei.

Preotul Grigore Marchiș a alocat un capitol distinct Icoanei Maicii Domnului, din Catedrala Ortodoxă Română a Turzii. În mănăstirile și bisericile ortodoxe din România există, alături de icoanele de pe pereți și din Iconostas / Catapeteasmă, o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. O astfel de icoană a fost donată Catedralei Ortodoxe Române din Turda de către monahul Ghervase, de la schitul Durău – Neamț. Pentru aflarea istoriei acestei icoane, autorul a cercetat documente aflate în Arhivele Statului din Cluj – Napoca, dar și în arhiva parohială. Capitolul asupra căruia zăbovim conține în partea finală o „Relatare despre aducerea icoanei Maicii Domnului în Catedrala Ortodoxă din Turda”.

Acest articol, tipărit inițial în revista „Renașterea” din Cluj, la 28 septembrie 1947, este semnat de Petru Țiucra. Autorul se entuziasmează de gestul patriotic și frățesc care se arcuiește între Durău și Turda. Cuvintele cu care a fost țesută  relatarea păstrează și acum căldura gestului creștinesc și patriotic săvârșit în perioada 7 septembrie 1947, când Sfânta Icoană a fost ridicată din schitul Durăului, până în ziua de duminică, 14 septembrie 1947, când aceasta a fost depusă în Catedrala turdeană, într-o „zi cu soare mult, zi de belșug, nu numai în rodurile câmpurilor, și mai ales, zi de belșug în rodurile sufletești” după cum  scrie cu entuziasm Petru Țiucra. Lume multă a sosit să întâmpine Sfânta Icoană, cei din alai erau îmbrăcați cu haine de sărbătoare, la fel cum erau îmbrăcate fetele și femeile sosite cu al doilea car, în primul aflându-se darul sfânt, mult așteptat, și la fiecare car erau înjugați câte patru boi. Entuziasmul se amplifică, poporul adunat trăiește momente de slavă sfântă: „Fanfara și corul cântă, clopotele îi însoțesc cu dangătul lor de veselie, diaconii tămâiază, fotografii își caută loc potrivit…, iar întreg norodul rostește rugăciuni, transfigurați cu toții de marile clipe ce le trăiesc”.

De-a lungul timpului fumul de la lumânări a înnegrit icoana, ce a trebuit să fie curățată în două rânduri: la începutul anului 1986 și în 2015. Conchide astfel autorul Grigore Marchiș: „Acum pictura a căpătat  frumusețea ei originală, desfătând ochiul și sufletul privitorului”.

A treia parte a cărții, intitulată „Catedrala în imagini” constituie cel mai voluminos capitol, motiv pentru care am numit această splendidă tipăritură carte sau monografie – album.  Pictura lui Belizarie, creație în stil bizantin, cu detalii inspirate din picturile bisericilor moldovenești și ardelenești, oferă acestei Case a lui Iisus Hristos menirea de a se dovedi a fi și un sfânt muzeu, în care pictura luminează cu bogăție de culori Catapeteasma, Altarul, Naosul, Pronaosul. Turdenii sunt mândri, firește, de Comoara sfântă aflată în centrul civic al municipiului, consolidată într-o creație arhitectonică relevantă.

Ultimul capitol, intitulat „Anexe” conține reproduceri ale unor texte dactilografiate, dar și ale unor manuscrise ce conțin descrieri ale câtorva   momente importante din edificarea Catedralei, scoase la lumină din arhive de către consecventul cercetător, preotul Grigore Marchiș.

Consider această carte unul dintre cele mai prețuite documente referitoare la trecutul triumfător al municipiului Turda, o reprezentare firească a ceea ce s-a dorit să devină și să rămână această Catedrală: un Monument Național, simbol al Unității românilor.