Actorul turdean Radu Botar, interpretul rolului cardinalului Iuliu Hossu în filmul ”Cardinalul” a primit Crucea Eparhială pentru Laici. Distincția i-a fost acordată lui Radu Botar joi, 14 noiembrie, de către episcopul Virgil Bercea, de la Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din Oradea, în cursul unei ceremonii organizate cu prilejul prezentării filmului ”Cardinalul” în localitatea de reședință a județului Bihor.
Campania de prezentare a filmului Cardinalul, ce continuă la Satu Mare (vineri, 15 noiembrie – Teatrul de Nord) și la Cluj-Napoca (sâmbătă, 16 noiembrie, ora 20, Cinema Florin Piersic) se va încheia miercuri, 20 noiembrie, la Cinema Pro din București.
În 2010 Radu Botar primea distincția acordată ”Omului anului” din județul Satu Mare. Cu acea

ocazie, actorul turdean a fost răsplătit pentru recitalul “Bufonul regelui” şi pentru rolurile ”Tatăl” în “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă“ de Horia Lovinescu şi ”Cârciumarul” în “Portugalia”.
Talentul actoricesc al lui Radu Botar a ieșit la iveală în timp ce juca la Teatrul din Turda, însă semnele recunoașterii valorii sale s-au manifestat după plecarea acestuia din orașul natal. În virtutea acelorași obiceiuri de recunoaștere și de cultivare a valorilor sale culturale, manifestate cu perseverență la Turda, un loc unde ”capra vecinului” trăiește forte puțin, filmul ”Cardinalul” nu rulează în orașul natal a doi dintre actorii ce fac parte din distribuție (Radu Botar și Bogdan Nechifor). Campania de prezentare a filmului ”Cardinalul” în regia lui Nicolae Mărgineanu, s-a desfășurat în luna noiembrie, pe un itinerar jalonat de orașe precum Târgu-Jiu, Arad, Alba Iulia, Blaj, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca sau București.