Acest studiu îşi propune să analizeze rolul Blajului şi a şcolilor sale asupra pregătirii intelectuale a preoţilor greco-catolici din Turda. Înţelegem prin toponimul Turda, configuraţia oraşului aşa cum a fost ea până în anul 1948, care nu corespunde întru totul cu cea de azi. Nu ne-am propus să reconstruim biografia clericilor greco-catolici turdeni, ci eventual doar o microbiografie educaţională. Studiul nostru eate jalonat de două borne temporale fundamentale: 1754 deschiderea şcolilor Blajului şi 1948 desfiinţarea abuzivă a Bisericii Române Unită cu Roma.  

Oraşul Blaj reprezintă un puternic centru al românismului din Transilvania. Prin şcolile, care au funcţionat aici, Blajul este piatra de temelie la ridicarea conştiinţei naţionale a românilor din Transilvania. Oraşul de la confluenţa Târnavelor a exercitat o puternică şi perenă influenţă asupra culturii române. Amintim aici numai cazul poetului naţional Mihai Eminescu, care în anul 1866 s-a aflat la Blaj mărturisindu-le tovarăşilor de drum, Ion Cotta şi Teodor Cojocariu că era mânat de dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, de unde a răsărit soarele românismului. Ajuns în oraş, Eminescu exclama: Te salut din inimă, Romă-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea.

Cel care a făcut din Blaj o adevărată cetate a românismului a fost episcopul Inocenţiu Micu Klein. El este întemeietorul mişcării naţionale a românilor din Transilvania. Acest ierarh a obţinut de la autorităţiile habsburgice în anul 1736 schimbarea domeniilor de la Sâmbăta de Jos şi Gherla, cu cel de la Blaj, unde peste un an şi-a stabilit reşedinţa, precum şi sediul episcopiei greco-catolice. Inocenţiu Micu Klein a ctitorit Catedrala Sf. Treime din Blaj construită în stil baroc între anii 1741-1749, după planurile arhitecţilor vienezi Anton şi Johann Martinelli. Vicisitudinile istoriei au făcut ca Inocenţiu Micu Klein să nu-şi poată duce la bun sfârşit planurile naţionale şi culturale, el fiind obligat să guste din cupa amară a exilului, sfârşindu-şi zilele la Roma, în 28 septembrie 1768. Lupta naţională iniţiată de acest ierarh luminat constituie baza a ceea ce s-a decis la Alba Iulia în 1 decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu România.

Programul lui Inocenţiu Micu Klein a fost continuat şi desăvârşit de urmaşul său în scaunul arhieresc, episcopul Petru Pavel Aron. Prin eforturile sale, în anul 1754 s-au deschis şcolile Blajului, iar în 1756 a sfinţit Catedrala Sf. Treime.

Pentru afirmarea naţională a românilor din Transilvania era absolut indispensabil existenţa unor şcoli, în care să fie educat în spirit naţional poporul român. Din acest punct de vedere, şcolile Blajului au îndeplinit un rol fundamental, fiind primele deschise, într-o epocă în care, situaţia juridică a naţiunii române era inferioară în raport cu cea a maghiarilor, saşilor şi secuilor. Şcolile Blajului au constituit un model pentru deschiderea şi altor instituţii de învăţământ româneşti din Transilvania, fie ele ortodoxe sau greco-catolice.

La 11 octombrie 1754 şi-au început activitatea în Blaj trei şcoli româneşti: Şcoala de Obşte (transformată în anul 1779 în Şcoală Normală destinată pregătirii învăţătorilor), Şcoala Latinească (Schola Latina, viitorul Gimnaziu Superior Greco-Catolic) şi două Seminarii Teologice, Seminarul crăiesc, care funcţiona la Mănăstire Sf. Treime şi Seminarul diecezan Buna Vestire destinat pregătirii personalului clerical al Bisericii Române Unite. Cele două seminarii s-au unificat în anul 1781, în contextul reformelor educaţionale promovate de împăratul Iosif al II-lea. Procesul de apariţie şi fondare al şcolilor blăjene nu s-a oprit în secolul al XVIII-lea, ci a continuat şi în veacurile următoare. Astfel, în anul 1831 ia fiinţă Liceul Episcopal din Blaj (Lyceum episcopale Balasfalvense), iar în 1865, mitropolitul Alexandru Sterca-Şuluţiu a pus bazele Institutului Pedagogic Arhidiecezan Greco-Catolic. După finalizarea ciclului de studii din cadrul Şcolii Normale, ale Institutului Pedagogic sau ale Gimnaziului Superior, mulţi dintre tineri îşi continuau pregătirea, urmând cursurile Seminarului Teologic, optnând astfel pentru intrarea în rândurile clerului. De-a lungul timpului în cadrul Seminarului blăjean au funcţionat o serie de iluştrii dascăli, adevărate personalităţi ale culturii române, precum Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Baziliu Raţiu, Timotei Cipariu, Simion Bărnuţiu, Ioan Micu Moldovan, Augustin Bunea, Isidor Marcu, Sigismund Toduţă, Vasile Suciu etc. Istoricul şi critical literar Perpessicius considera că din şcolile Blajului s-au ridicat dascălii renaşterii culturale din Transilvania. Admosfera din şcolile Blajului, mai ales cea de la Seminarul teologic a fost surprinsă de marele istoric Nicolae Iorga: La stânga catedralei, vine la rând seminarul, în care intră tineri cari au făcut gimnaziul întreg şi au dat examenul de maturitate, asemenea cu bacalaureatul nostru. Ei au odăi curate, bune săli de studii şi o frumoasă grădină de primblare, unde cutare frasin bătrân aminteşte pregătirile, în convorbiri aprinse, de tineri visători, a întâmplărilor de la 1848. Crescuţi în respectul unui trecut cultural care a fost mare, însufleţiţi de amintirile înălţătoare pe care le deşteaptă aici orice unghi, amintind de oameni săraci şi prigoniţi cari au cheltuit toate puterile lor pentru trezirea şi înaintarea unui biet popor despreţuit, teologii aceştia nu pot fi decât nişte adevăraţi rivnitori ai neamului lor, nişte închinători călduroşi ai idealelor româneşti şi nişte cetitori plini de înţelegere şi de iubire ai scrisului nostru. Ce inimi bune şi cinstite bat supt lungile reverende negre ale viitorilor preoţi de sate, aici ca si dincolo, la fraţii lor de altă confesiune din Sibiu.

Marile personalităţi ale culturii române s-au format în ambianţa educațională şi culturală a Blajului, amintindu-i aici pe corifeii Şcolii Ardelene (Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Ion Budai-Deleanu), precum şi pe alţi oameni de cultură ca George Bariţiu, Simion Bărnuţiu şi Aron Pumnul, mentorul spiritual al lui Mihai Eminescu. Blajul a fost şi locul unde s-au tipărit numeroase cărţi, care au avut un rol determinant în luminarea şi ridicarea intelectuală a naţiunii române. Considerăm că cea mai importantă lucrare, care a văzut lumina tiparului a fost Biblia de Blaj, tradusă de Samuil Micu şi apărută în anul 1795. Ea reprezintă cea de-a doua traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română. Adevărat monument de limbă română, Biblia de la Blaj a influenţat creaţia mai multor generaţii de literaţi, inclusiv pe poetul naţional, Mihai Eminescu.

Referitor la primii turdeni, care au învăţat la Blaj, informaţii preţioase aflăm de la istoricul Bisericii Greco-Catolice, Zenovie Pâclişanu (1886-1957). Chiar în anul deschiderii şcolilor blăjene (1754), învăţa în orăşelul de la confluenţa Târnavelor, Ioan Pop, fiul preotului din Turda, care avea 13 ani. Pâclişanu făcea următorele consideraţii despre Turda: oraşul acesta a fost dela început bine reprezentat, referindu-se la populaţia şcolară a Blajului. Ilustrul istoric greco-catolic consideră necesar şi util să-i amintească în studiul său pe alţi doi turdeni reprezentativi, care s-au remarcat la învăţătură: Astfel găsim pe Pantelimon şi Vasile Calbor din Turda, cari au venit în 6 Octombrie 1756 şi au învăţat Psaltirea deplin toată. Cântări au învăţat cheruvicul, preceasna, şi la învăţătura creştinească capete 13, iar al doilea, s-au apucat a învăţa dela ceas deveati până ce au isprăvit ceaslovul şi la Psaltire 4 catisme, cântări, cheruvicul, preceasna, acsionul. Aşadar, Turda, prin intermediul elevilor săi a fost conectată încă de la început cu realitatea şcolară a Blajului, conexiune care ulterior s-a amplicat, după cum vom demonstra în continuare.

Blajul şi preoţii greco-catolici din Turda. Vom începe demersul nostru de analiză a formării intelectuale a preoţilor greco-catolici, care şi-au desfăşurat activitatea în Turda cu Protopopiatul unit, care până în anul 1948 a funcţionat în Biserica Şovagăilor (a tăietorilor de sare), cel mai vechi monument ecleziastic românesc din oraşul de pe Arieş, atestat documentar în secolul al XV-lea. Demnitatea de protopop greco-catolic al Turzii era unită cu cea de paroh de Turda Nouă. Ca şi consideraţie generală se poate afirma că Seminarul Teologic din Blaj a deţinut monopolul formării intelectuale a protopopilor uniţi de Turda atât în Epoca Modernă, cât şi în cea Contemporană. Această stare de lucruri este cu atât mai firească dacă luăm în calcul faptul că protopopaitul Turda era şi este parte integrantă a Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş. Analiza documentelor, precum şi a bibliografiei de specialitate relevă faptul că 14 conducători ai protopopiatului greco-catolic de Turda au studiat la şcolile Blajului. Primul despre care avem informaţii că deschide acest şir a fost Gherman Péterlaki, care a condus protopopiatul Turda ca administrator, pentru scurt timp, cel mai probabil, între anii 1790-1791.

Despre George Abraham (1779-1827), autorii Nicolae Comşa şi Teodor Seiceanu afirmă că: Probabil toată pregătirea şcolară şi-a făcut-o la Blaj, unde termină teologia la 1801-1802. El s-a aflat la conducerea tractul protopopesc greco-catolic de Turda în calitate de inspector (menţionat în 1813) şi respectiv de viceprotopop (1815-1819).

Cel mai remarcabil intelectual român al Turzii în secolulul al XIX-lea a fost Basiliu Raţiu(1783-1870), care a fost protopop între 1819-1825. Provenea dintre familie nobiliară şi a terminat studiile medii la Liceul Regesc Romano-Catolic din Cluj. Baziliu Raţiu a studiat teologia la Blaj între 1807-1808, iar apoi la Seminarul Sf. Barbara Viena 1808-1810, dobândind astfel o solidă pregătire de specialitate. Nu vom insista asupra sa, deoarece viaţa şi activitatea sa au fost prezentate de noi şi alţi autori în numeroase studii.

George Bob nepotul episcopului Ioan Bob, a fost protopop de Turda între 1825-1832. El a studiat la Blaj şi Cluj, iar apoi a urmat teologia la Blaj.

Protopopul Arsenie Popovici, născut la Sâncrai (jud. Alba) a urmat studii la Gimnaziul la Aiud şi Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj, iar apoi între 1814-1817 studiază teologia la Blaj. A fost protopop de Turda (1832-1840) şi a avut o carieră clericală deosebită, fiind profesor şi canonic la Blaj.

Unul dintre protopopii care au avut cea mai îndelungată păstorire la Turda a fost Ioan Szakalai (1840-1860). A studiat teologia la Blaj între 1826-1829, iar după o frumoasă carieră didactică a venit la Turda.

Personalitate distinsă a Bisericii Unite, protopopul Ilie Vlassa Ţicudi (1813-1896) era originar din Valea Largă (jud. Mureş) şi a păstorit la Turda pentru scurt timp, între 1860-1862. El studiază la Liceul Romano-Catolic Cluj, iar apoi alege să aprofundeze ştiinţa sacră la Blaj în cadrul Seminarului, unde s-a pregătit între 1833-1837. Ilie Vlassa Ţicudi a avut o frumoasă carieră didactică-ecleziastică: profesor la Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj, canonic la Blaj, dar şi deputat în cadrul Dietei de la Sibiu (1863).

O altă mare personalitate, care s-a aflat, la un moment dat la conducerea tractului protopresbiterial al Turzii a fost Ioan Antonelli (1827-1888). El s-a născut la Sângeorgiu de Câmpie (jud. Mureş) şi a învăţat la Gimnaziul din Târgu Mureş şi Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj, după care a optat pentru teologie, în cadrul Seminarului de la Blaj între 1845-1848, 1850-1851. Perioada studiilor blăjene i-a fost întreruptă de Revoluţia de la 1848-1849. Precum alţi clerici uniţi a îmbrăţişat atât cariera didactică, cât şi cea clericală. A fost profesor la Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj. Antonelli şi-a făcut ucenicia la Turda, conducând protopopiatul în calitate de viceprotopop pentru o scurtă perioadă între 1863-1865, la sfârşitul perioadei liberale din Imperiul Austriac. A fost prima demnitate clericală pe care a deţinut-o. Calităţiile sale l-au impus ca vicar foraneu al Făgăraşului şi decan al Secuimii. Ajunge canonic, dar şi un personaj important al învăţământului blăjean, fiind directorul Gimnaziului. Pe paln politic a fost deputat în dietele de la Cluj (1865) şi Pesta (1869). Antonelli a fost decorat cu Crucea de Argint a Imperiului Habsburgic şi Ordinul Sf. Ana al Rusiei.

Cea mai îndelungată perioadă la conducerea protopopiatului greco-catolic Turda a avut-o Iacob Lugoşianu (1817-1897). El a păstorit această comunitate de credinţă din oraşul de pe Arieş 31 de ani, între 1866-1897. Cu toate acestea datele despre această personalitate sunt destul de sumare. Ştim că a studiat teologia la Blaj între 1839-1843 şi că a fost un apropiat al familiei Raţiu, susţinând mişcarea memorandistă.

Artemiu Codarcea (1850-1903) s-a născut la Oroiu (jud. Mureş) a fost primul protopop de Turda, care a păstorit în secolul al XX-lea. S-a format la şcolile Blajului, unde a studiat în cadrul Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj, iar apoi a urmat cursurile teologice din cadrul Seminarului, între 1869-1873. După ce a fost preot la Aşchileu Mare (jud. Cluj), Miluani (jud. Sălaj) şi viceprotopop al Giurgeului, a venit la Turda, conducând tractul protopopesc între 1898-1903.

Pentru trei ani (1903-1906), protopopiatul Turda a fost condus de preotul Nicolae Portos Raţiu, în calitate de administrator. Asupra sa vom reveni.

Următorul protopop greco-catolic de Turda a fost Iosif Costin (1843-1928). Născut la Atintiş (jud. Mureş), el a studiat teologia la Blaj între anii 1866-1870, iar după ce i-a păstorit pe credincioşii din Răzoare (jud. Mureş) şi Iuriu de Câmpie (jud. Cluj) a devenit protopop de Turda, unde şi-a desfăşurat activitatea 20 de ani (1906-1926).

Tot 20 de ani a păstorit ca protopop de Turda şi Ioan Cârnaţiu (1883-1946), originar din Cisteiu de Mureş (jud. Alba) format de asemenea la şcolile Blajului, unde s-a pregătit iniţial la Gimnaziul Superior Greco-Catolic, iar apoi în cadrul Seminarului, unde a studiat teologia între 1902-1906. El a fost preot la Balda (jud. Mureş) şi Henig (jud. Alba), după care a venit la conducerea protopopiatului Turda păstorind între 1926-1946.

Ultimul protopop greco-catolic de Turda înainte de suprimarea Bisericii Române Unită cu Roma, fost Vasile Gherman (1902-1984) născut la Ghirbom (jud. Alba). El a studiat teologia la Blaj în perioada interbelică, în anul 1926 absolvind, iar apoi a fost preot la Berghin, Straja, şi Şard (toate în jud. Alba). A fost transferat în demnitatea de protopop de Turda, printr-un decret din 28 iunie 1947, păstorind foarte puţin până în 1948, când Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată de autorităţile comuniste.

Parohia Turda Veche este a doua ca vechime, fiind localizată în centrul oraşului, spre deosebire de sediul şi biserica protopopială situate în Turda Nouă. Înfiinţarea acestei parohii este legată de numele lui Baziliu Raţiu, care donat banii necesari construirii bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, sfinţită în anul 1839. Existenţa acestei parohii şi a bisericii se datorează familiei nobiliare române Raţiu, motiv pentru care edificiul clerical a rămas în mentalul turdenilor ca Biserica Răţeştilor. La altarul acestei biserici au slujit de-a lungul timpului membrii familiei Raţiu, care au ales cariera preoţească, rudenii colaterale ale acesteia sau apropiaţi ai ei. Ilustra familie a exercitat un patronaj spiritual, dar şi material asupra acestei biserici. Importanţa apariţiei acestei parohii şi a construirii Bisericii Răţeştilor este una deosebită, mai ales dacă luăm în calcul faptul că ea a fost primul edificiu clerical românesc din zona centrală a oraşului Turda, areal interzis pentru o mare bucată de vreme românilor. Celelalte două biserici româneşti, Biserica Şovagăilor (sediul protopopiatului greco-catolic) şi Biserica Între Români (ortodoxă) se aflau în zone periferice ale oraşului de pe Arieş. Astfel, putem afirma că o dată cu apariţia parohiei Turda Veche şi a edificării Bisericii Răţeştilor, românii şi una dintre confesiunile lor au intrat în cetate.

În opinia noastră era absolut firesc ca ctitorul Baziliu Raţiu să-l numească pe primul paroh al acestei parohii, în persoana nepotului său Grigore Raţiu (1813-1860). El era născut la Turda şi a studiat teologia la Blaj, cel probabil, sub îndrumarea unchiului său, între anii 1834-1838. După terminarea studiilor a fost pentru scurt timp (1838-1839) preot paroh la Muşca (jud. Alba). La insistenţele unchiului său, Baziliu Raţiu, tânărul Grigore a fost adus la Turda şi numit iniţial capelan pe lângă protopopul Arsenie Popovici, iar între 1840-1860 a păstorit comunitatea greco-catolică din Turda Veche. Următorul paroh a fost tot un membru al familiei, care a ctitorit biserica, Petru Raţiu (1822-1878). Era născut la Noşlac (jud. Alba) şi a urmat cursurile teologice din cadrul Seminarului din Blaj între 1842-1846. Petru Raţiu a condus parohia între 1860-1871. În ultima partea vieţii a fost protopop de Cojocna (1871-1878).

Iosif Hossu (1850-1939) a fost o prezenţă episodică la conducerea parohiei Turda Veche, păstorind un an (1873-1874). Provenea dintr-o ilustră familie a Bisericii Greco-Catolică, fiind vărul episcopului Vasile Hossu şi unchiul cardinalului Iuliu Hossu. S-a născut la Milaş (jud. Bistriţa-Năsăud) şi a studiat la Târgu Mureş, Năsăud şi Bistriţa, finalizându-şi studiile secundare la Gimnaziul Romano-Catolic din Cluj, susţinând aici examenul de maturitate în anul 1868. S-a îndreptat spre cariera ecleziastică şi a studiat teologia la Seminarul din Blaj între 1868-1872. După scurta perioadă petrecută la Turda, Hossu s-a îndreptat spre Blaj, unde a fost profesor la Gimnaziul Superior Greco-Catolic, pe care l-a şi condus o perioadă, ca director. Ulterior, a îndeplinit mai multe posturi în administraţia arhidiecezană, iar în 1888 ajunge canonic în Capitlul mitropolitan, demnitate pe care o va îndeplini timp de 60 de ani. Hossu a fost unul dintre personajele cheie ale administraţiei blăjene în prima jumătate a secolului al XX-lea. A mai îndeplinit funcţia de vicar general arhiepiscopesc. Petru activitatea sa a fost distins cu titlul de prelat papal şi ordinul Steaua României, în grad de comandor.

Următorul paroh al Bisericii Răţeştilor a fost Alexandru Pop Ramonţian (1834-1901). Era născut la Copăceni (jud. Cluj) şi provenea dintr-o familie preoţească. El a studiat teologia la Seminarul din Blaj între anii 1855-1859 şi a condus parohia Turda Veche între anii 1875-1901. A manifestat o deosebită grijă pentru biserica în care a slujit, pe care a reparat-o, în cadrul unei campanii de renovare în anul 1880.

Cel mai reprezentativ paroh de Turda Veche a fost Nicolae Portos Raţiu (1856-1932). Totodată el a condus cel mai mult această parohie, timp de 29 de ani (1903-1932). Născut la Turda, Nicolae Portos Raţiu a studiat la Aiud şi Cluj, finalizându-şi studiile secundare în cadrul Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj, unde a susţinut cu succes examenul de maturitate în anul 1878. Ulterior, a ales teologia, urmând cursurile Seminarului din Blaj între 1879-1883. Până să vină ca preot în oraşul natal, Raţiu şi-a început cariera clericală la Petreştii de Sus, apoi a trecut drept capelan la Cluj şi respectiv, paroh la Tritenii de Sus (toate în jud. Cluj). A fost numit paroh la biserica înaintaşilor săi în anul 1903, iar timp de trrei ani (1903) a condus şi protopopiatul în calitate de administrator (1903-1906). Personalitate reprezentativă a comunităţii româneşti din Turda, Nicolae Portos Raţiu a fost un luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. Activitatea sa a făcut deja obiectul atenţiei noastre. Vom menţiona că a participat la Alba Iulia, la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, iar ulterior, în perioada interbelică, a fost unul dintre oamenii cheie ai procesului de românizare a oraşului Turda şi ai judeţului Turda-Arieş. Animat de autente sentimente ecumenice, Nicolae Portos Raţiu a avut o relaţie de prietenie cu protopopul ortodox, Iovian Mureşan, numărându-se printre cei care au contribuit la construirea Catedralei Sf. Arhangheli Mihai şi Gavriil din centrul oraşului Turda. Preotul Raţiu a avut o bogată activitate filantropică şi s-a implicat în viaţa politică a Turzii interbrlice, fiind membru al Partidului Naţional Român, iar apoi al Partidului Naţional Ţărănesc.

Ultimul paroh al Bisericii Răţeştilor, înainte de suprimarea Bisericii Greco-Catolice a fost Coriolan Nicolae Sabău (1897-1974), rămas în memoria turdenilor ca Părintele Lani. Pe linie maternă se înrudea cu familia Raţiu. Bunica sa maternă, Maria Raţiu era sora parohului anterior, Nicolae Portos Raţiu. Născut la Lupşa (jud. Alba), tânărul Coriolan a fost absolventul Gimnaziului Superior Greco-Catolic din Blaj, iar apoi a ales să studieze teologia, la una dintre cele mai prestigioase şi renumite şcoli teologice ale Bisericii Catolice, Colegiul Urban De Propaganda Fide din Roma, obţinând titlul de doctor. Înainte de a veni la Turda, el şi-a început cariera preoţească la Roma, unde a fost însărcinat cu administrarea bisericii româneşti, apoi revine în ţară, unde iniţial va sluji în satul natal din Munţii Apuseni, apoi în Bicazul Ardelean şi Telec (jud. Neamţ). În anul 1932 a venit la Turda, pentru a-i urma unchiului său, în postul de paroh de Turda Veche, păstorind într-o perioadă dificilă marcată de sfârşitul perioadei interbelice, ascensiunea totalitarismului de extremă dreapta, dar mai ales de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. După desfiinţarea Bisericii Române Unite (1948) a refeuzat la treacă la Ortodoxie şi a fost arestat devenind un martir al credinţei greco-catolice din România. S-a stins din viaţă în satul natal.

În perioada interbelică Greco-Catolicismul turdean s-a aflat într-o perioadă de expansiune şi reorganizare la nivel parohial. Dezvoltarea economică şi industrială a Turzii, precum şi extinderea oraşului în aria învecinată a determinat crearea unor noi parohii unite. Prima dintre ele a fost Parohia Turda-Hodăi creată în anul 1930, condusă de preotul paroh Arsinte Iepure (1906-?), născut la Sălicea (jud. Cluj), absolvent al teologiei la Blaj în anul 1929. Iniţial, el a fost preot la Cacova Ierii (jud. Cluj), iar apoi a venit ca paroh la Turda-Hodăi, parohie, care potrivit Şematismului din 1932, avea filia Crairât. Conform datelor furnizate de Şematismul din 1938, acesta se afla la data respectivă la conducerea parohiei amintite.

A doua parohie creată în epoca interbelică a fost Turda-Fabrici, înfiinţată pentru a acoperii nevoile spirutuale ale credincioşilor uniţi din zona industrială a Turzii, precum şi pentru numerosii muncitori, care îşi desfăşurau activitatea în uzinele oraşului. În această parohie au funcţionat până în 1948 doi preoţi. Ambii s-au format la şcolile Blajului. Primul a fost Vasile Mureşian (1876-?), născut la Copand (jud. Alba). El a urmat studiile secundare la Gimnaziul Fundaţional din Năsăud, şcoală aflată sub patronajul Bisericii Greco-Catolice, iar apoi între anii 1896-1900 a urmat cursurile Seminarului din Blaj. Înainte de a veni la Turda, el a fost preot la Hăşmaş (jud. Sălaj) şi Copăceni (jud. Cluj). Ulterior, a fost parohul greco-catolic al parohiei Turda-Fabrici. După Vasile Mureşian a urmat la conducerea parohiei Petru Anca (1910-?), născut la Petreştii de Jos (jud. Cluj). El şi-a finalizat studiile teologice la Blaj în anul 1931, iar înainte de a veni la Turda a slujit la Grindeni (jud. Mureş).

Filia Crairât a parohiei Turda-Hodăi a devenit o parohie de sine stătătoare (Turda-Crairât), fiind menţionată ca atare în Şematismul din anul 1937, care consemna şi vacanţa respectivului oficiu parohial. Şematismul din anul 1938 atesta că această parohie avea un titular în persoana lui Nicolae Pepene (1913-1955). Acesta era născut la Turda şi a studiat teologia la Blaj, absolvind în anul 1935. El a fost iniţial preot la capela Spitalului din Turda, iar apoi a fost numit la conducerea parohiei Turda-Crairât.

Ultima parohie greco-catolică înfiinţată în Turda până în anul 1948 a fost cea din cartierul Oprişani, care s-a constituit în 1940. Paroh a fost numit Vasile Sinu (1903-1969), originar din Sănduleşti (jud. Cluj). Absolvent al Liceului ,,Regele Ferdinand’’ din Turda şi al Şcolii Normale din Sighet, a profesat ca învăţător în prima parte a perioadei interbelice. Ulterior, el a urmat cursurile Academiei Teologice din Blaj, pe care le-a absolvit în anul 1928. A activat ca preot la Sălişte şi Petreştii de Sus (ambele în jud. Cluj), iar apoi a fost numit titular al noii parohii Turda Oprişani, unde a păstorit până la desfiinţarea Bisericii Române Unite din anul 1948.

Consideraţii finale. Blajul şi şcolile sale a, mai ales Seminarul Teologic, devenit în perioada interbrelică Academie Teologică, a deţinut monopolul formării intelectuale a clerului greco-catolic din Transilvania. Această situaţie a fost vizibilă şi la nivelul oraşului Turda, la toate parohiile greco-catolic, care au existat de-a lungul timpului. Preoţimea unită din Turda a jucat un deosebit de important în istoria comunităţii romaneşti din oraşul de pe Arieş.

Pentru ilustrarea acestui articol s-au folosit vederi vechi cu orașul Blaj, din sursele:

https://picryl/.com

www.darabanth.com

www.egykor.hu

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.