Băbăluda – un obicei pe cale de dispariție

În satele din România se mai practică obiceiuri ce marchează începerea anotimpurilor ce se succed într-un an. Printre cele mai cunoscute din aceste ritualuri, numite și obiceiuri calendaristice, se numără și Paparudele, obicei practicat de Sângeorz, în sudul Transilvaniei și în satele din regiunile subcarpatice.

Categoria obiceiurilor de Sângeorz include și procesiunile cu Păpărugi, în care tineri mascați, care poartă costume confecționate din crengi înfrunzite și din scoarță de copac, anunță venirea primăverii, anotimp ce simbolizează revenirea naturii la viață și implicit, belșugul așteptat în fiecare toamnă, odată cu strângerea recoltei. Ritualurile cu Păpărugi se desfășoară mai ales la Sângeorz, cu prilejul Împreunatului sau a Măsurișului oilor, evenimente ce au loc anual, la 23 aprilie. În unele zone, restrânse ca și arie, procesiunile cu Păpărugi se desfășoară la Ispas sau la Rusalii.

Dispariția unor astfel de ritualuri, din care multe au rădăcini în datini cunoscute dinaintea nașterii lui Iisus, reprezintă un proces devenit din ce în ce mai vizibil, mai ales cu începere din ultimul deceniu al secolului trecut.

Arie de răspândire

În câteva versiuni, obiceiul Păpărugilor sau al Păpălugarilor se mai practică doar în unele sate de pe văile râurilor Arieș, respectiv Someș, dar și în câteva localități din Podișul Transilvaniei.

Practicile ceremoniale de Sângeorz se întâlnesc azi în comunități mai izolate, precum Limba, sat ce aparține de comuna Ciugud și Măhăceni, localitate ce face parte din comuna Unirea, ambele din județul Alba, respectiv în Muncel, sat din comuna Cîțcău și Buru, din comuna Iara, ambele în județul Cluj.

Spre deosebire de formele procesionale ale obiceiului de Sângeorz, practicate în celelalte sate amintite, unde un singur personaj mascat pornește cu colindul prin sat, ca și la Crăciun, la Buru s-a păstrat o variantă dramatizată a obiceiului, pusă în practică nu de unul, ci de șase personaje, din care patru mascate și unul travestit. Cele șase personaje sunt interpretate numai de bărbați. De aceea apare și un personaj interpretat în travesti, anume Măriuța, nevasta Mutului Băbăluzii.

Desfășurare 

Ritualurile, ce cuprind mai multe etape, încep cu trei zile înaintea evenimentului. Dacă Băbăluda urmează să descindă cu suita sa în sat, de exemplu, într-o zi de luni, așa cum s-au petrecut lucrurile anul acesta, când procesiunea a avut loc în 29 aprilie, a doua zi de Paște, din cauză că praznicul Sfântului Gheorghe, sărbătorit în 23 aprilie, s-a nimerit în Săptămâna Mare din postul sărbătorilor pascale, startul practicilor ritualice s-a dat vinerea seara. De atunci și până inclusiv în ziua evenimentului, unul dintre cei doi dobași a urcat deasupra satului Buru și, la capătul unei porțiuni povârnite, de la care începe Drumul Romanilor, a poposit în locul căruia localnicii îi spun În Piatră. Acolo, cocoțat pe o stâncă, dobașul a vestit,  din trompetă, venirea Băbăluzii. Ritualul, ce se aseamănă cu cele practicate de păstori la sărbătoarea Sfântului Gheorghe, pentru alungarea strigoaicelor care vor să fure laptele oilor, cu ocazia Împreunatului, sau pe cel al vacilor din gospodăriile sătenilor, se repetă trei seri la rând.

După prima strigare a dobașului încep pregătirile pentru asigurarea recuzitei necesare cetei conduse de Mutul Băbăluzii. În a doua etapă, ritualul prevede procurarea scoarței de cireș sălbatic din care se vor confecționa vesta Mutului și coiful, în formă de cilindru, ce va acoperi, pe de-a-ntregul, capul Măriuței. De îndeplinirea acestei sarcini, ca și a celorlalte îndatoriri prevăzute în derularea ritualului, se îngrijesc toți cei șase protagoniști care fac parte din distribuția evenimentului. Așadar, în cazul particular al ediției 2019 a obiceiului, sâmbăta, la amiază, interpreții rolurilor din Băbăluda au urcat deasupra satului, într-o pădurice, de unde au recoltat scoarța de cireș sălbatic.

După ce desprind de pe pom o bucată de scoarță netedă și fără găuri, tinerii o pun la păstrat în apa pârâului ce trece prin satul Buru. O lasă la înmuiat până în ziua următoare, când scoarța va ajunge la locul destinat confecționării costumației protagoniștilor ce vor interpreta Băbăluda.

În cea de-a doua zi a pregătirilor, pe la amiază, tinerii au plecat iarăși pe munte, pentru a tăia crengile înfrunzite de mesteacăn, din care se confecționează fustele personajelor principale, respectiv cea a Mutului Băbăluzii și a Măriuței, precum și măturile, incluse de asemenea în recuzita ritulului. Acțiunea a început la amiază, deoarece s-a făcut în prima zi de Paște, dar altfel crengile se taie mai pe înserat, pentru a evita veștejirea frunzelor, până a doua zi.

În Ziua Z, pregătirea vestimentației protagoniștilor începe de dimineață, pentru ca la amiază Mutul Băbăluzii și Măriuța, însoțiți de suita lor să poată descinde în sat, pentru a pune în practică obiceiul ce se desfășoară la Buru de cel puțin câteva sute de ani. Sus, deasupra satului, în Piatră, sau În Dos, unde se stabilește, în mod tradițional, cartierul general al Băbăluzii, pe lângă protagoniști, la pregătiri mai participă săteni cu experiență, care ajută la confecționarea recuzitei, mai ales a fustelor din crengi de mesteacăn și, îndeosebi, a pieptarului Mutului Băbăluzii și a măștii Măriuței, în cazul cărora prelucrarea scoarței de cireș necesită o îndemânare și o atenție aparte.

Primul personaj care intră în pâine, unul dintre dobași, coboară în sat imediat după adunarea protagoniștilor la cartierul general. Îmbrăcat complet în negru, spoit pe față cu o cremă ritualică, preparată din unsoare de porc, amestecată cu funingine, puse la fiert împreună, dobașul vestește în sat apariția iminentă a Băbăluzii și a cetei sale. Crainicul îi mânjește pe față, cu crema ritualică, îndeosebi pe adolescenții și pe copiii pe care îi întâlnește în calea sa. Superstiția spune că duhurile rele nu se vor mai putea atinge de persoanele mânjite cu acel amestec de unsoare de porc și funingine.

Alifia cu puteri magice

O unsoare ritualică, oarecum similară cu cea întrebuințată la obiceiul Băbăluzii de la Buru, se prepară cu ocazia ”Alesului” ritual practicat de păstorii din Banat și din Transilvania. Asemănările Alesului cu Băbăluda încep cu perioada de desfășurare a obiceiului. Startul pregătirilor se dă în 21 aprilie, iar obiceiul în sine se desfășoară în 23 aprilie, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. În după-amiaza zilei de 21 aprilie femeile prepară, pe dosul unui scaun sau pe o scândură curată, Untura de oi, pe care o dau păcurarilor, învelită într-o pânză, ca să o aibă la ei înainte de apusul soarelui, moment în care, se crede, pornesc strigoicile să ia laptele oilor neunse şi tot atunci debutează şi puterea tuturor relelor asupra oilor.

Untura oilor  se prepară din untură de porc negru, luată de lângă inima animalului sacrificat neapărat numai de Ignat, adică în 20 decembrie. Unsoarea destinată preparării Unturii oilor nu se topește, ci se sărează şi se păstrează într-o basma, legată în cruciş, cu marginile înăuntru, după care se afumă în coşul vetrei. Unsoarea astfel păstrată se amestecă, la timpul potrivit, cu usturoi, laptele câinelui, boz, leuştean, pelin, scai sau scaiete mare, urzică şi frunze de salcie sau salcă, cu mâţişori, culese în a 25-a zi dintre Paşte şi Rusalii, uscate și mărunțite, apoi amestecate cu untură de porc şi tămâie. Păstorii cred că plantele din amestecul respectiv vor ține relele la distanţă de oi şi de turmă.

Spectacolul

Până la coborârea Mutului Băbăluzii și a alaiului său în Buru, primul dobaș, care face de serviciu înainte de amiază, parcurge de mai multe ori distanța dintre cartierul general al Băbăluzii și sat.

Celelate personaje, Mutul Băbăluzii, împreună cu nevastă-sa, Măriuța, însoțiți de doi militari, care îi păzesc și de un dobaș, descind în sat în ziua de Sfântul Gheorghe, pe la amiază. O salbă de clopoței ce încinge brâul Mutului și pe cel al neveste-sii, Măriuța, dau de știre satului că Băbăluda se apropie. Cel puțin teoretic, membrii cetei  Băbăludei nu ar avea voie să-şi dea jos măştile până la sfârşitul obiceiului, camuflându-şi identitatea. Aceeași regulă, azi căzută în desuetudine, se întâlnește și în ceremoniile ritualice de inițiere, practicate în societăţile tribale extra-europene, în care recluziunea în pădure, asumarea probelor iniţiatice şi mascarea constituiau elemente sine qua non ale scenariului şi dramaturgiei de iniţiere.

Scoarța de cireș se regăsește și în vestimentația militarilor, ale căror centuri și diagonale sunt confecționate din învelișul trunchiului de copac, la fel ca și epoleții uniformelor. Conform opiniei unor cercetători ai obiceiului de la Buru, includerea militarilor în distribuția obiceiului Băbăludei derivă din structura social-culturală arhaică a iniţierilor pubertare, pe care s-au altoit o serie de influenţe ale societăţii dominante, în perioada austriacă şi austro-ungară. Aceste influențe provin din conjugarea caracterului cvasi-militar al riturilor de iniţiere practicate la trecerea adolescentului de la perioada adolescenței la statutul de adult şi instituţia propriu-zisă a armatei, în condițiile stagiului militar obligatoriu. Aşa s-ar putea explica prezenţa în îmbrăcăminte, la unele dintre variantele atestate arhivistic sau încă vii ale ceremonialului Băbăluzii, a unor accesorii cazone, ca de exemplu centurile și diagonalele.

În cazul particular al Băbăluzii alaiul măştilor vegetale colindă întregul sat, oprindu-se la fiecare poartă, unde Mutul Băbăluzii și Măriuța fac curățenie cu mături confecționate de asemenea din crengi înfrunzite de mesteacăn. Gazdele îi răsplătesc cu ouă. Dacă porțile nu se deschid, ceata Băbăluzii escaladează gardul, merge la cuibarul găinilor și se servește cu ouă direct de la sursă.

Pe lângă ouă, Mutul Băbăluzii și membrii alaiului său primesc și alte daruri, printre care și bani. Aceast ultim mijloc de plată îl folosesc, mai ales, șoferii mașinilor oprite pe drumul național Turda – Câmpeni, purecat de ceata Băbăluzii pe porțiunea ce trece prin perimetrul satului Buru. Șoferilor care nu consimt la plată, Mutu Băbăluzii le oferă, cu generozitate, prilejul de a-i admira simbolul fertilității, un falus uriaș, cioplit dintr-o creangă mai groasă de mesteacăn, ce face parte din costumația sa ritualică.

Imunitatea Băbăluzii

Pe durata sărbătorii, personajele mascate se bucură de libertate totală, un fel de  imunitate, practic nelimitată. Nimeni nu are dreptul să se supere pe Mutul Băbăluzii, pe Măriuța, pe militarii care-i păzesc sau pe dobași. Dacă cineva totuși se supără, nu are voie să-i pedepsească pe interpreți pentru acțiunile întreprinse de aceștia, ce pot merge de la violarea proprietății private, prin esacladarea gardurilor ce împrejmuiesc curțile caselor, până la stropirea cu apă și aruncatul în pârâu, mai ales al fetelor, dar și al băieților sau copiilor mai răsăriți, dacă Băbăluda sau cineva din alaiul său consideră necesară înfăptuirea acelei operații.

În unele sate, imunitatea personajelor care participă la procesiunile cu Băbăluzi, Moroi sau Goțoi conferă o tentă violentă evenimentului. Unde nu primeau darurile cuvenite, Goţoii loveau cu topoarele în porţi şi în stâlpii gardurilor, până căpătau ceea ce li se datora, sau murdăreau pereţii caselor ”pentru că lege contra lor nu se  pomeneşte”.

La plecarea dintr-o gospodărie, Băbăluda rosteşte adesea o formulă augurală, similară urărilor de Crăciun şi de Anul Nou. Acest ritual se întâlnește în variantele de Băbăludă practicate în Deleni, Miceşti, Hăşdate şi Buru, toate din județul Cluj. Chiar dacă majoritatea relatărilor nu menționează explicit textul urării, udarea reciprocă cu apă, atât a personajelor ce interpretează obiceiul Băbăluzii cât și a beneficiarilor, are o valoare augurală implicită, puternică din  punct de vedere ritual.

Adolescenții pătrund în lumea bărbaților prin Piatră 

Ceremonialul de Sângeorz ce se desfășoară la Buru pune în scenă un ritual de tip Männerbünde. Termenul, folosit prima dată de către folcloristul german Heinrich Schurtz, în anul 1902, descrie ritualurile de inițiere din Africa de Est. Ritualurile de tip Männerbünde semnifică un legământ masculin ce dobândește putere de lege în cadrul asocierilor strict bărbătești, din care femeile sunt categoric excluse.

La Buru, în urmă cu 10-15 ani, tinerii care pregăteau Băbăluda stăteau toată noaptea în Piatră, deasupra satului, pe locul unde începea vechiul drum roman, şi  petreceau la foc, bucinând din timp în timp. Interpreții ritualului trebuiau să aibă o anumită vârstă. De obicei, pentru transpunerea în practică a datinii Băbăludei se alegeau tineri aflați la vârste din preajma sorocului plecării în armată. Participarea la Sângeorz marca trecerea interpreților Băbăludei de la statutul social de adolescent la cel de adult. Nicio femeie nu era admisă în Piatră, locul unde interpreții  Băbăludei își pregăteau costumația, respectiv alifia ritualică și de unde dobașii lansau, din trompetă, strigătele peste sat. Adolescenţii petreceau o noapte de veghe în pădure, doar între ei, la foc. În acea noapte nici unul dintre participanţi nu avea voie să doarmă, sub  presiunea unor pedepse corporale usturătoare.

Aceeași lege nescrisă a legământului masculin, de tip Männerbünde, se întâlnește și în cazul unor ceremonialuri cu măşti vegetale, încă vii la Căianu Mare, din județul Bistrița-Năsăud, sau la Codor, sat din comuna Jichișu de Jos, aflată în apropierea Dejului, municipiu din  județul Cluj.

Va muri Băbăluda?

După o zi ce debutează cu pregătirile din Piatră și apoi continuă cu defilarea Mutului Băbăluzii și a suitei sale prin sat, evenimentul se încheie după-masa, târziu, cu o baie generală, în pârâu. După ce personajele care au dat viață Băbăluzii leapădă măștile și costumația ritualică, cheful se încinge la o gazdă desemnată dinainte de începerea evenimentului. La loc de cinste pe masa festinului tronează o omletă, fel de mâncare numit și papară sau păpăraie, gătit, în acest caz, din cele câteva zeci de ouă primite de Mutu Băbăluzii și de ceata sa pentru prestația lor menită să ferească satul de duhurile rele, până la Sângeorzul de anul viitor.

Scăderea numărului locuitorilor, estimat la 177 de suflete după recensământul din 2011, o populație cu o medie de vârstă mereu în creștere, crează premisele dispariției obiceiului de Sângorz, ce se desfășoară la Buru. Condiția ca protagoniștii Băbăludei să fie tineri, cu vârste de la 16 ani în sus, dar necăsătoriți, iscă greutăți în alcătuirea distribuției ritualului. În Buru trăiesc din ce în ce mai puțini copii, ceea ce înseamnă că, în curând, trompeta ce vestește venirea Băbăludei nu își va mai trimite, de sus, din Piatră, țipetele sale ascuțite peste sat.

Bibliografie:

Bogdan Neagotă: Rituri pubertare și ceremonializare calendaristică în complexul ”Păpălugarii” din Transilvania. Perspective etnologice și istorico-religioase.

Romulus Antonescu: Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești