• 24 iulie 2020

Artele plastice nu se predau: Pictura luptă cu pandemia

Deși fără vernisări, fără evenimente a căror reușită presupunea participarea a cât mai multe persoane, la Galeria de Artă Valer…

 Artele plastice nu se predau: Pictura luptă cu pandemia

Deși fără vernisări, fără evenimente a căror reușită presupunea participarea a cât mai multe persoane, la Galeria de Artă Valer Suciu, din Turda, s-a reluat seria expozițiilor.

Organizată sub egida Casei de Cultură a orașului, expoziția personală realizată cu lucrări din creația pictorului Oleg Rusnac, a ”spart gheața” și s-a constituit într-o invitație la un festin spiritual, adresată amatorilor de artă care nu dau înapoi în fața termo-scannerului și a recipientului cu dezinfectant, ustensile a căror folosire se impune pentru preîntâmpinarea  răspândirii bolii COVID-19.  După picturile în manieră ”clasică și modernă”  după o categorisire făcută de autor, ce au alcătuit expoziția personală ”Oleg Rusnac” din 24 iulie, până în 5 august, pe simezele Galeriei de Artă Valer Suciu, ce funcționează într-un local situat pe strada Libertății nr. 2 se află lucrări semnate de artistul plastic turdean Alin Bîlcu.

”Creațiile sale, ce au ecouri în pictura clasică românească, cuprind naturi statice cu flori, naturi statice cu vânat, peisaje citadine, peisaje cu pădure. Pe lângă acestea, autorul a inclus în expoziția sa si un autoportret” se explică într-un comunicat al Casei de Cultură din Turda oferta expozițională pentru sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august.

Alin Bîlcu – autoportret

Mircea Alin Bîlcu a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu, din Cluj-Napoca, în anul 1995, la clasa profesorului Radu Șerban. Profesor de educație plastică la școlile gimnaziale Teodor Murășanu și Avram Iancu, din Turda, din anul 2007 pictorul Alin Bîlcu  face parte din Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, filiala Turda.

Pictorul Alin Bîlcu a participat, cu lucrări, la expoziții găzduite în orașe din țară precum Cluj-Napoca, Alba Iulia, Hunedoara, Bistrița. Din 2007, Alin Bîlcu participă anual la Salonul Anual de Artă, expoziție organizată de filiala clujeană a  UAP România, la Muzeul de Artă din Cluj Napoca. În anul 2018, Alin Bîlcu a obținut premiul al II-lea la concursul plein -air organizat de Casa de Cultură Turda.
Pictorul Mircea Alin Bîlcu revine acum cu o expoziție personală, pe care vă invităm să o vizitați la Galeria de Artă din Turda din 24 iulie până în 5 august, de lunea până vinerea, între orele 10 – 16, cu respectarea normelor sanitare prevăzute de lege.