Arheologice: Dezvelirea unei porțiuni de drum roman lângă Gligorești (comuna Luna)

Două aspecte aparte au marcat cercetarea arheologică pe care v-o înfățișez în acest număr al „Ecouri”-lor. Unul dintre ele: cercetarea a fost determinată de necesitatea săpării (exploatării) unei gropi de împrumut pentru material (balastru/pietriș), care să fie întrebuințat la construirea segmentului de autostradă din apropiere. Cu ocazia construirii unui drum modern în 2018, s-a putut dezveli un vechi drum roman care putea să fi existat deja în anul 118. Nu se știe acum când a fost gata pentru exploatare porțiunea de la Gligorești în cadrul epocii romane (epoca romană se întinde cronologic între 106 și 271-275), ea putea să fi existat deja mai înainte de 118 ori numai câțiva ani sau un număr de decenii după.

Cel de-al doilea aspect: un foarte vrednic turdean știa la începutul secolului trecut despre acest drum atât de vechi. La nordul satului Gligoreşti (Sósszentmárton – în maghiară), Téglás István, marca şi desemna clar („Romai ut” [drum roman], în anul 1900 ori 1901, un segment de drum roman pe un desen al său (Bajusz I. (szerk.); Alföldy Á., Bajusz A., Bajusz I., Lázok K., Pánczél S. P., Pigai R., Vass L. (a jegyzetfüzeteket átírták); Pánczél S. P., Bajusz M. (a képanyagot feldolgozták), „Téglás István jegyzetei. Régészeti feljegyzések. I/1. kötet”. (Kolozvár [Cluj-Napoca] 2005), p. 314 cu fig.; v. şi fig. de la p. 310; desenele color la F. Fodorean, Mapping archaeological sites using digital cartography. Roman discoveries at the confluence of the rivers Arieş and Mureş, în: S. Cociş (Hg.), „Archäologische Beiträge. Gedenkschrift zum hundertsten Geburtstag von Kurt Horedt” (Cluj-Napoca 2014), p. 82, 83, fig. 1, 2).

După mai bine de un veac de la întocmirea desenului de către Téglás István, Florin Fodorean ne face mai bine cunoscut drumul căruia îi aparţine segmentul în speţă: Războieni-Cetate – Gligoreşti – Brâncoveneşti (Mapping archaeological sites…; „Drumurile din Dacia romană” (Cluj-Napoca 2006), p. 214, 218, 219, 221; Drumul roman de pe valea Mureşului între localităţile Brâncoveneşti şi Războieni-Cetate. Studiu topografic şi arheologic, în „Revista Bistriţei” XVIII, 2004, 73-76, 78; 84, pl. 5).

Pe baza observaţiilor lui Adrian Ursuţiu, unei porţiuni în arealul de la nord-est, nord şi nord-vest de sat îi erau pentru prima dată menţionate caracteristici (fără o săpătură propriu-zisă şi fără a cunoaşte desenul lui Téglás István) de către Dorin Ursuţ („Drumurile romane din judeţul Cluj” (Cluj-Napoca 2008), p. 108 şi pl. 68).

La scurtă vreme (2017), segmentul de drum ajunge în sfârşit să fie cunoscut arheologic în mod propriu-zis, în urma unui diagnostic pentru exploatarea gropii de împrumut, fiind secţionat în două locuri. Rezultatele sunt încă inedite. Echipa ce a executat diagnosticul fusese formată din Dan Sana și Ştefan Georgescu.

Cercetarea preventivă efectuată în anul 2018 va duce la secţionarea drumului într-un punct situat între cele două secţiuni de diagnostic executate în anul precedent şi dezvelirea lui pe o distanţă de circa 90 m (incluzând şi lăţimile celor trei secţiuni). Această cercetare va fi prezentată succint aici. Pentru discuţii fructuoase asupra rezultatelor cercetării şi semnalarea articolului său publicat în 2014 îndreptăm şi acum mulţumiri către conf. dr. habil. Florin Fodorean (Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca), la fel cum mulţumiri transmitem totodată d-lui Dorin Ursuţ (Cluj-Napoca), pentru discuţii şi dăruirea unui exemplar al volumului ce-i poartă semnătura, precum şi dr. c.s. II Adrian Ursuţiu (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca), pentru discuţii.

Cel care a purtat responsabilitatea cercetării a fost dr. c.ș. I Sorin Cociș de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca (prin amabilitatea căruia o prezentare a acestei cercetări se poate găsi și în „Ecouri”). Autorul rândurilor de față, ca asistent-cercetare perioadă determinată la institutul menționat, i-a fost alături și la această lucrare arheologică, derulată între 1-19 noiembrie 2018.

Secţiunea efectuată manual, cu dimensiunile de 8,90 × cca. 0,60 m × 1,10 (adâncime maximă,  de la nivelul existent în acel loc la momentul cercetării, mai ridicat cu 5-10 cm în zona mediană a drumului faţă de nivelul de călcare din 2017), a permis desprinderea următoarei stratigrafii generale: cca. 0-0,10 m: strat umplutură recentă (pământ negru cleios cu argilă bej şi puţine pietre în componenţă); cca. 0,10-0,40 m: pămant maroniu cu pietricele și chiar pietre în componență, format deasupra drumului și dincolo de marginile lui ca urmare a utilizării agricole a terenului unde s-a efectuat secţiunea, culoarea maronie fiind determinată de structura bulversată a drumului de dedesupt iar pietricelele/pietrele provenind din această structură; cca. 0,40-0,80 m: strat din balastru și pietriș (drum), de culoare cafenie cu deosebire la partea superioară şi în zona centrală, de culoare negricioasă în rest (ca urmare a proximităţii de pământ negru/negricios); la marginea drumului pământ negricios cu puține pietre în componență (marginea nordică prezentând şi un fragment de ţiglă romană ); cca. 0,80-1,10 m: pământ negru, steril din punct de vedere arheologic.

Nu au fost evidenţiate rigole iar structura drumului constă din balastru/pietriş (menţionăm totuşi că mai târziu, după săparea secţiunii, am sesizat în alt loc în structura drumului o bucată dintr-o rocă de alt tip – argiloasă care clivează, de culoare bej).

Dezvelirea mecanizată a drumului cu un excavator având cupă de taluz, pe circa 90 de metri din traiectul lui (reiterăm, cu lăţimile secţiunilor incluse), a oferit următoarele două informaţii esenţiale: inexistenţa vreunei lespezi (grosolane) ori alt gen de piatră care să ateste pavarea lui precum şi o lăţime – după cum apărea ea arheologic, astăzi, nota bene – cuprinsă între 7,80-8,60 m (această din urmă măsură determinată la secţiunea răsăriteană de diagnostic, rămasă deschisă încă pe vremea când ne efectuam noi cercetarea și ţinând seama de traiectul tocmai evidenţiat al drumului către vest). Desigur, lățimea propriu-zisă a drumului trebuie să fi fost în epoca romană mai mică.

Un bătrân din Gligoreşti care a trecut pe lângă grupul care efectua cercetarea arheologică şi locul unde lucram în acea zi, s-a referit la drumul cercetat ca „drumul de care”.

În procesul dezvelirii, au fost recuperate din chiar structura drumului fragmente de perete ale unui vas ceramic gălbui-roșiatic iar de la marginea drumului ori din proximitate încă două fragmente de ţiglă şi una de cărămidă, toate aparținând epocii romane. Asocierea materialului ceramic recuperat de către noi nu asigură datarea drumului în perioada romană, căci în relativă apropiere de zona unde am desfăşurat cercetarea sunt cunoscute descoperiri aparţinând perioadei romane iar astfel acest material ceramic putea evident ajunge în structura, marginea şi proximitatea drumului şi dacă drumul ar aparţine unor epoci mai recente.

Totuşi, caracteristicile intrinseci ale lui, faptul că  cadrul cercetării nu au ieşit la iveală vestigii/reziduuri din epoca medievală „plină” şi târzie ori din epoca modernă precum şi plauzibila încadrare a segmentului nostru în traiectul drumului roman Războieni-Cetate (Ad Vatabos/Batavos?) – Gligoreşti – Brâncoveneşti (Patridava?), sugerează întrunite în mod pregnant că el constituie operă romană. (Fotografiile au fost execuate de către autor).