Amintiri de Ziua Armatei: Când văzduhul adie a parfum de femeie

articol reprodus, cu adăugiri, din publicația Arieșul de Turda, 30 aprilie – 6 mai 2002

Pentru a număra femeile-parașutist din armata română, cele cinci degete ale unei mâini ajung cu prisosință. Plutonierul major Angela State lucrează la unitatea de parașutiști de la baza Aeriană din Câmpia Turzii și, de vreo opt ani, chiar asta face: sare cu parașuta. Până acum are la activ 119 salturi, la care se adaugă regretul că nu sunt mai multe.

Poezie cazonă, învăluită în fum de țigară

Înaintea întâlnirii cu autorul reportajului de față, pe protagonista acestui articol o încercau oarecari emoții. De îndată ce Angela State și-a făcut apariția, aerul auster al biroului în care urma să se desfășoare întâlnirea noastră a dispărut ca prin farmec. O femeie suplă, nu prea înaltă, căreia uniforma militară îi conferă un aer adolescentin, îmi zâmbea ștrengărește, în timp ce ochii săi frumoși mă cercetau cu atenție, încercând să ghicească cu ce fel de om are de-a face. Știa că mă aflam acolo pentru a-mi povesti frânturi din viața sa. Or asta nu se face cu una, cu două, dinaintea oricărui nou-venit. Dar atmosfera s-a destins rapid. Apoi, Angela State și-a depănat povestea, întreruptă arareori, de scurte răgazuri în care flacăra brichetelor scânteia scurt, pentru a aprinde încă câte o țigară, fumată simplu, soldățește.

Cariera militară a atras-o pe Angela State încă de pe când era elevă de liceu, la Turda. ”Am considerat că merită să îmi încerc norocul. M-a atras uniforma și misterul armatei”. Zis și făcut. Angela, proaspătă absolventă a unei școli de subofițeri de intendență-finanțe, a fost repartizată la o unitate de aviație din Urziceni. Turdeanca s-a simțit dezrădăcinată dincolo de munți și a încercat să ajungă acasă, ceea ce a reușit după doi ani. În 1989, subofițerul Angela State se transfera la unitatea de parașutism din Câmpia Turzii, unde i s-a încredințat conducerea popotei.

Un bărbat modern și un copac cu prejudecăți

După aproape cinci ani în care a avut grijă de hrănirea militarilor din unitatea de parașutism de la Câmpia Turzii, șefa popotei a considerat că sosise momentul să facă ceva mai mult decât atât. ”Am vrut să fac ceva deosebit!” Comandantul de atunci al unității, locotenent-colonelul Florin Popescu, un bărbat fără prejudecăți, nu a stat mult pe gânduri când subalterna sa i-a raportat că ar dori să renunțe la comanda ”plutonului de oale și cratițe” pentru a încerca să ”dreseze” suspantele parașutei. Când  a auzit ce vrea plutonierul-major Angela State, locotenent-colonelul Florin Popescu i-a acordat timp de gândire de vinerea până lunea. Angela nu a renunțat la decizia sa și astfel s-a pomenit detașată la școala de parașutism de la Bobocu (Buzău). După două luni de pregătire fizică generală și specifică, la examenul pentru obținerea brevetului de parașutist Angela State era singura femeie dintr-o grupă de circa 20 de militari. ”Un singur coleg era mai în vârstă decât mine” a mărturisit, fără fasoane, Angela State, care devenea parașutist militar la 27 de ani.

Angela State și-a început seria salturilor cu parașuta printr-o aterizare în copac. Cum s-a descurcat în acea situație? ”Să cer ajutorul colegilor, nu se făcea. Teoria mă învăța că trebuie să cobor din copac cu ajutorul suspantelor de la parașuta de siguranță”. Dar crengile subțiri ale copacului în care aterizase nu-i permiteau Angelei State folosirea acelei soluții pentru ieșirea din impas. ”Crengile se rupeau când încercam să mă agăț de ele pentru a mă apropia de trunchi”. În cele din urmă, un cioban a  ajutat-o pe Angela State să rezolve dilema coborârii din copac.

Plăcerile riscului

Ca orice parașutist încercat, Angela știe ce riscuri își asumă la fiecare salt. ”Avem emoții de fiecare dată când sărim din avion. Varianta nedeschiderii parașutei se exclude din start. Nu avem voie să facem greșeli când ne echipăm, iar plierea parașutei este o operațiune pe care trebuie să o executăm fără cusur. Dar vântul ne poate juca feste. La aterizare ne pândesc alte riscuri. Foarte ușor ne putem alege cu o fractură a gleznei. Salturile cu parașuta solicită, mai ales, picioarele și spatele. Dacă aterizăm pe pista aeroportului, contactul cu betonul nu-i chiar plăcut. Nici aterizarea pe un teren arat, mai ales dacă pământu-i uscat, sau într-un lan de porumb, când parașuta ne târăște câțiva zeci de metri, nu sunt ipostaze ce l-ar face tocmai fericit pe un parașutist” a enumerat Angela State câteva din aspectele tributului plătit de Icarii moderni pentru șansa de a gusta din plăcerea zborului.

Angela Sate și-a amintit de o altă pățanie, petrecută lângă Câmpia Turzii. Vântul o purta cu spatele spre liniile de curent electric de înaltă tensiune de deasupra căii ferate. Distanța până la pământ descreștea văzând cu ochii. ”Am trecut pe la vreo cinci metri deasupra cablurilor străbătute de curent electric cu o tensiune de mii de volți”. Colac peste pupăză, se apropia și trenul de locul unde se părea că va ateriza Angela. ”Mecanicul mă avertiza, cu semnale sonore!” După ce a aterizat la câțiva metri de calea ferată, Angela State, care evitase ca prin urechile acului să fie prăjită iar apoi călcată de tren, odată ce s-a văzut pe pământ a fluturat voioasă mâna spre călătorii din vagoane. ”Ce or fi gândit oamenii din tren, care au văzut aventura sa, rămâne partea misterioasă a întâmplării. Mai trebuie spus că la acel salt Angela State a sărit a 13-a din avion!

Mamă și soție în timpul liber

Programul parașutiștilor rareori se rezumă la cele opt ore, durata de pe hârtie  a unei zile de muncă. Militarul acționează la ordin și plutonierul major Angela State nu constituia excepția de la o regulă ce nu mai are nevoie de alte confirmări. Cu toate acestea, una din cele două femei parașutist câte număra armata română în anii 2000 spune că reușește să aibă o viață normală de familie. Soțul Angelei State, de asemenea militar, la început s-a arătat cam nedumerit de aspirațiile profesionale ale soției sale, dar a sfârșit prin a înțelege și a aproba pasiunea Angelei pentru parașutism. Soții State au o fiică, pe Alexandra Paula, de care, în lipsa lor, se ocupă mama Angelei, care locuiește într-un apartament din același bloc.

Deși, la început, colegii și cunoscuții au privit-o cu neîncredere, Angela State s-a încăpățânat să urmeze o carieră considerată exclusiv bărbătească. ”Încurajările” de genul ”e riscant, e greu, nu o să faci față” nu au oprit-o din drumul pe care și l-a ales. Angela și-a câștigat, treptat, respectul și admirația colegilor. Cât timp va mai sări cu parașuta? Angela a răspuns, fără să ezite vreo clipă, la această întrebare: ”Atât timp cât am să pot”. În ”traducere” atâta vreme cât va primi undă verde pentru salturi, după vizitele medicale anuale, Angela State nu va renunța la parașutism. ”Fiecare salt este un test de curaj” consideră Angela State, care are, totuși, un regret vizavi de parașutism: ”Cădem prea repede! Aș vrea ca, după ce sărim din avion, să rămânem mai mult în aer, suspendați între cer și pământ. Este atât de frumos!”

(n.r: La vreo trei ani după interviul cu plutonierul-major Angela State reorganizările succesive ce au bulversat și au decimat armata română înaintea admiterii țării în Alianța Nord-Atlantică – N.A.T.O, plutonierul major Angela State a fost trecută în rezervă, deoarece, la 38 de ani, șefi de-ai săi, ofițeri trecuți de 40 de ani, au considerat-o prea în vârstă pentru a-și mai putea continua cariera de parașutist militar!) Angela State a avut parcă o presimțire când a rostit cuvintele din încheierea discuției noastre. Într-adevăr, atât ea cât și alți militari români, victime ale modernizării armatei ”au căzut” prea repede!