Aduceri aminte: Un an de la moartea regizorului turdean Ovidiu Cosac

Motto 1:

Între două minciuni, între două culori, între două iluzii

am fost tineri, ne-am maturizat, am crezut unii

în minciunile altora, ne-am vopsit unii în culorile altora.

Mereu între două alternative înșelătoare, iată-ne!

Ne așteaptă acum vârsta de gheață, iar cei care vin după noi

vor întoarce clepsidra.

Motto 2:

Și iată acum încep a mă întoarce în mine însumi.

În destinul meu. În steaua mea. Dar nu uitați că

am fost unul din voi. Și că dintre sufletele mele

unul rămâne cu voi plutind mai departe.  

(citate fără menționarea autorului, incluse în programul spectacolului Corabia, cu poezii și antipoezii de A. E. Baconski, regizat de Ovidiu Cosac și prezentat în stagiunea 1995-996 a Teatrului de Stat Turda).

În 15 februarie s-a împlinit un an de când Ovidiu Cosac, om de teatru, fotograf artistic, realizator de film, cetățean de onoare al municipiului Turda, a părăsit scena vieții. În 20 februarie 2020 Vidi, cum îi plăcea să i se spună, urma să împlinească 74 de ani.

Prevestiri

Ca o prevestire, ultima piesă regizată de Ovidiu Cosac, în stagiunea 2019-2020 la Teatrul

Național Aureliu Manea, din Turda, se numește ”Omul care a văzut moartea” o comedie de Victor Eftimiu! Printr-o parafrazare a titlului altei piese de teatru ”Ciudatul rol al întâmplării” de Ion Băieșu, se poate conchide că și în cazul lui Ovidiu Cosac s-a dovedit rostul unor coincidențe din viață, înțelese, din păcate, abia după ce viitorul oferă cheia necesară pentru descifrarea mesajelor prin care, pesemne, destinul comunică cu muritorii. O alt mesaj, descifrat, de asemenea, post-priori, l-au transmis, pesemne, primele versuri din pagina trilogiei Divina Comedie, de Dante, la care, așa cum mărturisește semnul de carte, rămăsese Vidi Cosac înaintea întâlnirii dintre el și Doamna cu coasa: ”De drum, grăi Poetul, te-nvioară, / Căci soarele-i de-o suliță pe zare / Și înainte calea nu-i ușoară”. Și, parcă la îndemnul ”Poetului” Vidi Cosac a pornit pe calea eternității, într-o zi nelucrătoare, duminică, 15 februarie 2020. Pesemne că în zilele lucrătoare Vidi, mereu ocupat, ba cu teatrul, ba cu fotografia, ba cu micile reparații din gospodărie, ba cu participarea la fel de fel de întruniri și evenimente, nu și-ar fi permis să chiulească.

Un curriculum vitae neromanțat

Preocupările profesionale ale lui Ovidiu Cosac s-au canalizat în patru direcții: muzică, teatru, fotografie artistică și film. În teatru și-a început cariera prin realizarea ilustrației muzicale pentru piesele montate la Teatrul de Stat din Turda. Soția sa, Ana Cosac, își amintește: ”Când asculta un text îl vizualiza acustic. Vidi era deschis spre orice gen muzical, mai puțin spre muzica de operă, pe care nu o prea digera”.

În aceeași ordine de idei, scriitorul Mircea Ioan Casimcea, fost director al  Teatrului de Stat din Turda între anii 1990 și 1999, a precizat: ”Înzestrat cu multiple aptitudini creatoare și cu o prețioasă inteligență, (Ovidiu Cosac) a realizat zeci de ilustrații muzicale pentru spectacole de teatru și a semnat colaje de versuri din poezia românească, contemporană și clasică”.

Apoi, Ovidiu Cosac a urcat alte trepte pe scara desăvârșirii profesionale, pe care a jalonat-o cu grade precum cele de regizor tehnic și apoi regizor artistic. În această ultimă calitate, Ovidiu Cosac a realizat, pentru teatrul turdean, punerea în scenă a unor piese precum Captivi în libertate, de Krysztoff Toeplitz (stagiunea 1991-1992), Căutați-l pe Esop, de Virgil Deceanu (1996-1997), Take, Ianke și Cadîr, de Victor Ion Popa (2000-2001 și 2019-2020), O zi din viața lui Robinson Crusoe, de Dan Cojocaru (2004-2005, pentru Teatrul municipal Turda, și 2011-2012, pentru Teatrul de Nord Satu Mare). Enumerarea se încheie cu ceea ce pentru Ovidiu Cosac a dobândit valențele unei prevestiri fatidice, respectiv piesa Omul care a văzut moartea, de Victor Eftimiu, a cărei regie artistică a semnat-o defunctul, jucată la teatrul turdean atât în stagiunea 2005-2006, cât și în cea actuală.

Activitatea desfășurată de Ovidiu Cosac la teatrul turdean a atras atenția colegilor săi din alte teatre. Aceștia l-au solicitat pentru a realiza, îndeosebi regia tehnică, dar și pe cea artistică a unor spectacole produse la teatrele naționale din Cluj-Napoca și Târgu-Mureș, precum și la instituții similare din Satu Mare, Constanța, Târgu-Jiu, Petroșani și din alte câteva orașe ale României.

Cariera teatrală a lui Vidi Cosac a însumat peste 40 de ani. A semnat condica de prezență din 1968 până în 2009, când s-a pensionat, dar Vidi și-a continuat activitatea, îndeosebi cea regizorală și după ”lăsarea la vatră”.

În zodia Vizionarului

Pentru a oferi o imagine a ceea ce însemna, în anii 70 ai secolului trecut, realizarea și redarea ilustrației muzicale a unui spectacol, iată cum descria Ovidiu Cosac, în volumul El, vizionarul – Aureliu Manea (supliment al revistei Teatrul azi, publicat în anul 2000 și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Teatrului Toma Caragiu – Ploiești și al doamnei Viorica Manea Samson) aceste episoade în ale căror roluri, dintr-o piesă desfășurată în spatele cortinei,  jucau  tehnicienii din teatru:

”…dar atunci când magnetofoane uzate cu tuburi, trebuiau stimulate cu mâna ca să bobineze banda magnetică, iar orga de lumini se găsea sub scenă și electricianul (genial, de altfel), executa comenzile în orb auzind replici și comenzi într-un difuzor sport, totul părea deodată irealizabil, dar teribil de incitant, și ajungea până la urmă aproape de perfecțiune”. Vidi Cosac descrie astfel dedesubturile muncii tehnicienilor din Teatrul de Stat Turda, în cazul spectacolelor puse în scenă cu piese regizate de Aureliu Manea, care ”la o repetiție întreruptă și reluată peste săptămâni, restabilea cu blândețe aceleași intensități, nuanțe, pauze, fie că țineau de actor, fie de mijloacele tehnice”.

Vidi Cosac, la fel ca și mulți dintre ceilalți colaboratori ai lui Aureliu Manea, fie actori, fie tehnicieni, a dezvoltat un adevărat cult pentru regizorul vizionar, omul care a revoluționat teatrul românesc. Ovidiu Cosac a contribuit, sub bagheta fermecată  a lui Aureliu Manea, la producția și punerea în scenă a 14 spectacole: ”Șase spectacole la Teatrul de Stat din Turda (în trei perioade diferite), două la Teatrul Maghiar, trei la Teatrul Național din Cluj-Napoca și câte unul la Teatrul de Stat din Sibiu, Teatrul Național din Timișoara și Teatrul din Ploiești”.

Ovidiu Cosac, vânătorul clipei

Pasionat, în egală măsură de fotografie, la fel ca și de muzică, teatru sau film, Vidi Cosac, care a urmat toată viața sa, neabătut, porunca ”Trăiește clipa!” s-a dovedit un maestru al instantaneelor. A imortalizat sute, poate mii de clipe, pe care le-a ferecat în amintire cu ajutorul credincioaselor sale aparate de fotografiat, întâi pe pelicula filmului foto, iar mai apoi, în memoria digitală. Soția sa, Ana Cosac, își amintește: ”Pasiunea lui Vidi pentru fotografie a apărut concomitent cu cea pentru muzică. La început îi fotografia pe copii, când mergeam în concedii”. La fel la procedat Vidi și cu imortalizarea sunetelor, o altă vrajă căreia îi căzuse pradă. ”A făcut multe înregistrări pe benzi de magnetofon. Ascundea microfonul în lada de recamier din camera copiilor” pentru a păstra astfel discuțiile copiilor săi, Radu și Laura, mai povestește Ana Cosac.

Dincolo de enumerarea numeroaselor expoziții de fotografie artistică, personale sau de grup, în programul celei de-a III-a ediții a Festivalului de teatru ”Fără bariere” desfășurată la Satu Mare, între 22 și 31 mai 2009, Ana Marius Apan a surprins esența pasiunii lui Vidi Cosac pentru fotografie: ”De 13.140 de zile și nopți Ovidiu Cosac trăiește lumea nebănuită și adesea necrezută a celui care din spatele obiectivului înțelege, traduce și construiește întunericul sub forma lui cea mia luminoasă. Nu este de-ajuns să privești, trebuie să și vezi, nu ajunge să auzi, trebuie să și asculți. Dedicat, adesea jertfit teatrului, Vidi Cosac își explică răspunsurile care nu au întrebări, și nici nu este nevoie de ele, prin intermediul imaginii fotografice și a filozofiei tehnice supuse inventivității unei imaginații în interes de serviciu”.

Filmul care cucerește

Ovidiu Cosac nu s-a rezumat strict la teatru. Și-a încercat priceperea și puterile în alte două domenii: film și fotografie artistică. Debutul său pe tărâmul celei ”de-a șaptea arte” s-a consemnat în anii 1975-1976, când Ovidiu Cosac  a participat, împreună cu Aurel Șandru, Olimpiu Sîrb și Tiberiu Gherman la realizarea unei serii de filme documentare intitulată Instantanee turdene, în regia inginerului Grigore Călina.

Seria documentarelor de scurt metraj pe al căror generic figurează numele lui Ovidiu Cosac, în calitate de producător, regizor sau cameraman, a continuat apoi cu pelicule precum Cimitirul vesel de la Săpânța, Turda turistică (un filmuleț- pamflet cu durata de circa șase minute), Aimée (un documentar-artistic de scurt metraj, considerat de către realizatori eseu cinematografic despre dragoste), unde Ovidiu Cosac a semnat regia și Emil Hălăștuan, scenariul. În anul 2019 Ovidiu Cosac a participat la realizarea filmului documentar Băbăluda de la Buru. (scenariu și regie, Emil Hălăștuan).

Despre Vidi

Ana Cosac: ”Eu și Vidi tot timpul ne-am învârtit unul în jurul celuilalt. Eram ca două cercuri care se intersectau încontinuu. Vidi punea mult suflet în ceea ce făcea”.

Nicușor Țigănilă (artist fotograf): Când privesc o fotografie realizată de Vidi Cosac îl simt. Nu putem spune că avem o expoziție ”in memoriam”. Când privesc exponatele am impresia că Vidi este după colț, unde glumește cu cineva.  Operele fotografice ale lui Vidi Cosac (instantanee) îngheață timpul.

Cătălin Grigoraș (actor, managerul Teatrului Național Aureliu Manea din Turda): Viața

lui Ovidiu Cosac a fost marcată de geniul regizorului Aureliu (Rică) Manea. Vidi a fost un om de un comic extraordinar. Când am venit la Turda, familia Cosac m-a adoptat, pur și simplu. Soții Vidi și Ana Cosac mi-au înlesnit integrarea în comunitatea turdeană.

Vidi s-a grăbit să regizeze piesele ”Take, Ianke și Cadîr” respectiv ”Omul care a văzut moartea”. M-a determinat să încuviințez producția celor două spectacole. A fost foarte convingător. Simțea că nu mai are mult timp.

Vidi a plecat (n.a: decedat în 15 februarie 2020) înainte de apariția ”botnițelor” adică a măștilor pe care le purtăm pe față de când a izbucnit pandemia de COVID-19. Probabil Vidi a știut ceva, de aceea a plecat mai repede.

Vasile (Sicu) Silaghi: Pentru mine, Vidi Cosac a fost și este un tip echilibrat, cu mult bun simț, un altruist. Confident discret, Vidi Cosac s-a dovedit un prieten de nădejde. Înzestrat cu un simț al umorului foarte dezvoltat, Vidi Cosac povestea prin imagini cu mult har, ca nimeni altul. De aceea poate fi considerat un ”Ion Creangă al fotografiei românești”. Deoarece cartea preferată a lui Vidi era Micul prinț, de Antoine Saint- Exupery,  cred că acum Vidi se află pe o stea, de unde vă zâmbește tuturor.