Prin 1960  a început construcția de blocuri în Oprișani, la început pe un teren viran și peste o mlaștină ce va deveni strada Rapsodiei din Microraionul I pentru ca apoi, într-un ritm tot mai susținut să se ridice alte și alte blocuri de locuințe necesare numărului tot mai mare de muncitori din fabricile și întreprinderile turdene și acestea în plină dezvoltate. O mare parte din casele și grădinile locuitorilor din Oprișani au fost expropriate pentru construcția de blocuri și a unor imobile de interes public; școli, grădinițe, creșe, dispensare, săli de sport, spații comerciale, poștă, telefoane, centrale termice etc. Comuna Oprișani, în mare parte, a dispărut devenind un mare cartier al orașului.

Pentru imobilele și terenurile expropriate statul acorda o anumită despăgubire dar mult sub valoarea lor reală, comercială. Un exemplu în acest sens, casa familiei mele, a preotesei Sidonia Avram și a soției, de pe Calea Victoriei nr. 53, actualmente unde se găsește blocul C 7, la intrarea în Micro II, pentru o casă nouă cu o suprafață de 172 mp construiți și cu 800 mp grădină ne-am încadrat la baremul maxim de despăgubire de 40.000  lei la care ni s-a aplicat un impozit pe…„venit” de 5.000 de lei. Pentru plata impozitului și la ADAS (asigurări) imobilul era taxat la valoarea de 87.000 de lei.

Dacă despăgubirea era nedreaptă, ca să fiu corect, autoritățile locale manifestau înțelegere și acordau celor expropriați locuințe confortabile, după preferință, la alegere, chiar și două apartamente, după componența familiei, în blocurile nou construite sau chiar în case naționalizate cu anexe gospodărești.

După evenimentele din 1989, când s-a hotărât desființarea CAP-urilor și restituirea proprietăților agricole, în 1992 devenind primar și fiind pus în situația de a pune în aplicare Legea 18 din 1990 privind fondul funciar, cunoscând bine situația anterioară, ca să mai compensăm din vechile nemulțumiri ale localnicilor, am propus Consiliului local parcelarea unui teren din vecinătatea blocurilor, din Micro III, fost teren pășunat din Oprișani, în locuri de casă cu grădină ce se vor atribui, la cerere, persoanelor în drept de a li se restitui teren agricol. Propunerea a fost aprobată în unanimitate de cei 23 de consilieri și așa a luat naștere Cartierul Primăverii, după un proiect întocmit de arhitecți de la Institutul de Proiectări din Cluj-Napoca, semnat de arhitect Dorin Gheorghe Nistor, cu străzi drepte și largi de 13 m, cu spații rezervate pentru viitoare instituții publice (școală, grădiniță, creșă, oficiu poștal, post de poliție, comerț, servicii) Parcelele au suprafețe de 1.000  sau de 600 mp, prioritate având cei care au fost expropriați și cu casele demolate. Împreună cu alte suprafețe din Poiana, tot fost pășunat, s-au parcelat peste 500 loturi de casă.

Ca un act de prețuire a culturii noastre naționale, străzile au primit numele unor scriitori români iar pentru o mai ușoară orientare în teren, cele așezate în direcția est-vest, aproximativ paralele cu șoseaua principală spre Câmpia Turzii, au fost botezate cu nume de poeți (dinspre blocuri, strada Lotus, spre calea ferată): Tudor Arghezi (1880-1967), Octavian Goga (1881-1938), Lucian Blaga (1895-1961), George Bacovia (1881-1957), Nicolae Labiș (1935-1956). Străzile perpendiculare, ce sunt direcționate nord-sud, poartă nume de prozatori români (dinspre oraș spre Poiana, adică vest-est): Ioan Slavici (1848-1925), Liviu Rebreanu (1885-1944), Ion Agârbiceanu (1882-1962), Marin Preda (1922-1980), I.L. Caragiale (1852-1912). Pe o altă suprafață de teren mai puțin geometrică, în partea de vest, la capătul străzii Tineretului, se mai găsesc străzile Mihail Sadoveanu (1880-1961), George Călinescu (1899-1965) și Dimitrie Anghel (1872-1914 – poetul florilor „un Luchian al literaturii”. Doresc să mai menționez că strada ce duce de la capela din Oprișani spre cimitir poartă numele fostului preot și protopop greco-catolic al Clujului, membru al Academiei Române, Ion Agârbiceanu, așa, spre a-i conduce pe decedați spre locul de veci.

Multă admirație și prețuire am avut întotdeauna pentru scriitorii  Augustin Buzura (1938-2017) și Ion Lăncrănjan (1928-1991) prozatori ardeleni de mare valoare, ale căror scrieri le-am citit cu mare plăcere, dar nu am atribuit numele lor unor străzi din cartierul Primăverii, deoarece primul trăia încă, iar numele lui Lăncrănjan are o sonoritate nu tocmai ușor de memorat și incomodă de menționat în actele de identitate ale viitorilor locuitori ai străzii. Ca o compensație pentru aceste omisiuni, aduc în atenția cititorilor principalele lor romane, care le-au asigurat un loc de cinste în istoria literaturii române. Îi prezentăm în ordine cronologică:

Ion Lăncrănjan (13 august 1928, Oarda de Sus, județul Alba – 6 martie 1991,  București). I s-a ridicat un bust pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, unde Ion Lăncrănjan se află în compania scriitorilor Mihai Eminescu, George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Nicolae Iorga și Lucian. Blaga. Din scrierile lui Ion Lăncrănjan amintesc Drumul câinelui, Suferința urmașilor, Cordovanii (trei volume) Cuvânt despre Transilvania, Vocația constructivă, Lostrița și Cum mor țăranii.

Augustin Buzura (22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș – 10 iulie 2017, București), membru titular al Academiei Române. Opere: Absenții, Fețele tăcerii, Orgolii, Vocile nopții, Refugii, Drumul cenușii, Recviem pentru nebuni și bestii etc. Cu modestie și bunăvoință, Augustin Buzura a participat, în 1983, la o întâlnire cu elevii Școlii Generale nr. 6 din Turda (ulterior denumită Avram Iancu) și cu profesorii filologi din oraș.

Prin extinderea cartierului, sugerăm factorilor de decizie, Primăriei Turda, ca următoarele două străzi să poarte numele acestor doi mari prozatori români.

În prezent Cartierul Primăverii se află în plin proces de modernizare, prin proiecte bine gândite, care au atras importante fonduri europene; s-a introdus peste tot curentul electric, apa, gazul metan și întreaga rețea de canalizare. Mai multe străzi sunt pregătite pentru a fi asfaltate, iar casele, tot una și una, atrag atenția prin arhitectura modernă, prin amenajarea curților, a spațiilor verzi și a împrejmuirii cu garduri și cu porți arătoase. Câte un lătrat de câine sau un cântat de cocoș sugerează liniștea de la țară. O plimbare prin acest cartier care, în mod cert, va deveni o mândrie a Turzii, reprezintă o desfătare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.