75 de ani de la instaurarea comunismului în România: Activitatea Muzeului orașului Turda în timpul regimului comunist (perioada Gheorghe Gheorghiu Dej)

Muzeele și regimul comunist

 Venirea regimului comunist la putere a însemnat, practic, răsturnarea ordinii sociale existente şi a tuturor valorilor culturale româneşti, ideologia comunistă bazându-se printre altele, pe principiul egalizării şi a ştergerii „diferenţelor de clasă”. Impus forţat, cu ajutorul tancurilor sovietice, consecinţele instalării regimului comunist s-au resimţit şi în activităţile culturale, afectând (prin apariţia culturii de masă şi crearea „omului nou”) şi sectorul muzeal.

Până în 1989, în fiecare dintre statele comuniste din Europa exista, cel puţin în cadrul muzeelor de istorie, o secţiune dedicată perioadei postbelice. Ca să nu mai vorbim de existenţa muzeelor „partinice” a celor dedicate „prieteniei” cu Uniunea Sovietică sau a celor dedicate unor personalităţi ale mişcării comuniste naţionale sau internaţionale. S-a spus, pe bună dreptate, că locul acordat perioadei comuniste a fost exagerat şi că anumite aspecte ale istoriei au fost falsificate. De asemenea, despre muzeele „partinice” s-a afirmat, cu argumente concrete, că au avut mai mult rol de „instrumente” aflate sub controlul partidului şi servind intereselor acestuia.

Revoluţia socialistă a marcat profund, în cei 45 de ani de dominaţie, activitatea muzeală românească, muzeul devenind o instituţie de stat inclusă într-un sistem centralizat. O consecinţă directă a acestei centralizări a fost programarea planificată a dezvoltării instituţiilor (constituirea unor reţele de instituţii acoperind atât teritoriul cât şi domeniile specifice).

„Reversul medaliei” a fost stereotiparea şi ideologizarea instituţiilor, folosite din ce în ce mai mult în scopuri propagandistice. Distorsionarea aceasta a dus, treptat, la alterarea conştiinţei profesionale a unora dintre specialiştii din domeniu, ajungând uneori la grave conflicte de conştiinţă sau blazare. Consecinţele s-au manifestat în perioada postdecembristă, când am asistat la o adevărată derută profesională.

Nevoia unor schimbări structurale în muzeele din România s-a desprins ca absolut necesară, odată cu Decembrie 1989. Pe fondul exceselor de uniformizare expoziţională de tip didacticist şi a tratării muzeelor ca instrumente de propagandă comunistă, iniţiativele de reorganizare, îndeosebi a muzeelor judeţene şi municipale n-au permis însă, înnoiri tematice spectaculoase (ne referim cu precădere la expoziţiile de istorie modernă şi contemporană).

 Muzeul turdean sub regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej

Organizarea, în toată perioada dictaturii comuniste, a tematicilor expoziţiilor turdene după modele „şablon” este discutabilă, fiind vorba despre o dialectică a progresului pe baza luptei de clasă şi a exagerărilor naţionaliste. Avantajele expunerii colecţiilor de arheologie (preistorică, romană, medievală) şi etnografie, într-un spaţiu încărcat de istorie, după principii muzeale riguroase de către specialiştii muzeului sunt însă indiscutabile.

În toată această perioadă, la Muzeul de Istorie Turda se pot distinge mai multe etape de dezvoltare şi organizare a colecţiilor şi de diversificare a activităţilor cultural-educative. Menţionăm că dezvoltarea instituţiei şi a colecţiilor muzeale nu a putut fi analizată separat de munca depusă de personalul angajat.

Legea privind organizarea Muzeelor Naţionale (1946) a dus în prim-plan ideea înfiinţării muzeelor naţionale dar şi a muzeelor regionale şi raionale. În această perioadă, numărul muzeelor de istorie a crescut considerabil. În anul 1948 existau, 88 de muzee, din care foarte puţine aveau profil istoric. Aspectul ideologic şi conţinutul partinic al expoziţiilor permanente sau temporare şi-a făcut loc în toate muzeele din România, organizarea acestora fiind puternic influenţată de modelul sovietic.

Muzeul raional Turda s-a deschis pentru public în 23 august 1951. Muzeul își deschidea porțile după o muncă asiduă, desfășurată pentru organizarea colecțiilor de renumiți cercetători din domeniu, începută la scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Cu toate restricţiile impuse de noua ideologie, muzeul turdean nu a neglijat calitatea de instituţie de cercetare ştiinţifică, specialiştii fiind permanent preocupaţi de activități precum: cercetări de teren, periegheze, cercetări arheologice, studiul arhivelor și a bibliotecilor documentare, etc.

În primii ani după deschidere, expoziţia a avut un caracter eterogen, încercând să suplinească lipsa pieselor prin completarea acesteia cu fotografii, mulaje şi machete. Expoziţia propriu–zisă cuprindea, la parter, o sală în care erau expuse artefacte aparţinând perioadelor preistorice şi antichităţii (perioada dacică şi romană). În celelalte săli erau expuse diverse obiecte aparţinând epocilor medievale şi moderne, dar şi obiecte etnografice (mobilier, port popular, obiecte casnice).

La etaj se afla expoziţia de fotografii şi obiecte donate de intreprinderile de stat din Turda şi Câmpia Turzii: izolatori, cărămizi, ciment, fiole, materii prime, cuie, tipuri de sârmă. O altă sală era destinată realizărilor din sectorul agriculturii în perioada regimului de democrație populară. Sala conținea un interesant material de prezentare realizat din panouri cu fotografii, mulaje şi machete.

Expoziția, nu foarte bogată în piese, este explicabilă în perioada de început a instituției, când numărul pieselor din colecții era mic. La aceasta se adaugă lipsa achiziţiilor de obiecte și a cercetărilor arheologice. Pe de altă parte, tematica expoziţiei a fost puternic influenţată de ”măreţele” realizări ale democrației populare din România, în umbra cărora se situa Partidul Muncitoresc Român.

Expoziţia de bază a muzeului din Turda cuprindea, la sfârşitul perioadei staliniste, colecţiile de preistorie, antichitate, epocă medievală şi perioada modernă. Secția etnografică era reprezentată de reconstituirile unor interioare de locuințe țărănești din Trascău și de pe Valea Arieșului.

În primul deceniu al existenței sale, instituţia muzeală turdeană s-a confruntat cu lipsapersonalului de specialitate. Numărul mare de vizitatori (?) şi lipsa unei supravegheri atente a obiectelor muzeale, a dus de multe ori la furturi de piese din colecții, adesea nerecuperate. La sfârșitul  perioadei anilor 50 s-a constatat o promovare pe scară largă a cercetărilor de teren şi o supraveghere arheologică atentă a lucrărilor agricole şi edilitare. Obiectele descoperite în urma acestor supravegheri, împreună cu donaţiile localnicilor, au condus la îmbogăţirea patrimoniului muzeului turdean.

Printre cei care au contribuit la crearea acestui fond, donând muzeului diverse obiecte, îi amintim pe: prof. Ioan Ţigăra, Simion Felezeu, Teodor Oţel, Petru Ţucra,  Karoly Kovrig, etc.

Patrimoniul turdean s-a îmbogăţit şi prin recuperarea unor obiecte descoperite în zona Turzii şi incluse în colecţiile muzeelor din Cluj şi din Alba Iulia, înainte de 1951. Alte obiecte intrate în patrimoniu provin din supravegherea săpăturilor la primele bazine de apă de pe Dealul Cetăţii şi de pe strada Romană, din anul 1952. Activitatea arheologilor turdeni s-a remarcat în această decadă în care au fost descoperite numeroase obiecte şi ruine ale unor construcţii datând din epoca romană, pe terenul pe care astăzi se află Judecătoria (Şcoala Generală nr. 3).

Perioada anilor `50 în România, se caracterizează în ansamblu, prin înfiinţarea şi reorganizarea celor mai multe muzee de istorie, regionale şi raionale, fiind o perioadă de recuperare, din care muzeul a ieşit în beneficiu. În toată această perioadă a avut loc o creştere fără precedent a patrimoniului păstrat în colecţiile muzeale, atât prin achiziţii, donaţii şi cercetări de teren cât şi prin confiscări.

Perioada cuprinsă între evenimentele Revoluției din Ungaria și până la moartea lui Dej, este practic o etapă de tranziţie şi poate fi denumită faza de cristalizare a profilului instituţiei.

Parterul este atribuit în întregime expoziţiei arheologice. Expoziţia „capătă” un caracter unitar, diversificându-se pe fiecare epocă în parte. Situaţia expoziţiei permanente până la această dată este explicabilă dacă ţinem seama că instituţia avea, la data deschiderii sale, un foarte mic număr de obiecte. Această perioadă a însemnat şi o participare a personalului ştiinţific muzeal, la şantierele arheologice organizate de către Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj, la Soporul de Câmpie şi la Moldoveneşti. Toate aceste cercetări, coroborate cu politica de achiziţii, au contribuit la îmbogăţirea și diversificarea colecţiilor.

Pe plan local au fost atent urmărite lucrările agricole de pe Dealul Cetăţii şi Dealul Zânelor, cele edilitare de pe Valea Sândului şi lucrările de construcţie a şoselei naţionale (varianta ocolitoare de astăzi). În urma acestor lucrări a fost descoperit un cartier meşteşugăresc al orașului roman. Lucrările au fost supravegheate de specialişti de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, obiectele descoperite ajungând în patrimoniul muzeului turdean.

Alte cercetări au fost efectuate în vederea strângerii de obiecte şi documente din epocile istorice mai recente, în scopul îmbogățirii acestor colecții. O mare pierdere a instituţiei a fost cauzată de moartea profesorului Ioan Ţigăra, un bun specialist, cel care a pus bazele muzeului turdean: Îi datorăm profesorului Ioan Ţigăra respectul şi mulţumirile noastre pentru tot ceea ce a adunat, donat, notat şi publicat pentru instituţia în care şi-a desfăşurat ultimii ani de muncă rodnică şi implicit pentru istoria acestei străvechi aşezări. Prin activitatea sa arheologică Ioan Ţigăra a adăugat o părticică la ceea ce a stat la baza înfiinţării muzeului turdean, colecţiile unor pasionaţi iubitori ai istoriei oraşului nostru.

O altă pierdere, din punctul nostru de vedere, o reprezintă predarea unor documente deosebit de importante pentru istoria locală, în anul 1962, Arhivelor Naționale ale Statului – Filiala Turda, motivul invocat fiind lipsa spaţiilor de depozitare şi a condiţiilor optime de păstrare a fondului documentar. Au fost predate acestei instituții, 4.436 de acte şi documente ce proveneau de la Moldoveneşti, (familiile: Arkosi, Bencze Damakos, Egyedffi, Fekete, Fodor, Fűlöp, Gado, Palffi, Szekely) şi Vălenii de Arieş ( familiile Csegesi şi Szasz) O parte din documentele predate au aparţinut breslelor turdene (măcelarilor, pielarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, fierarilor şi rotarilor).

Realizările pe plan muzeal la sfârșitul perioadei lui Gheorghe Gheorghiu Dej era următoarele: numărul muzeelor din România ajunsese la  210, dintre care 44 cu profil de istorie, iar 61 de muzee cuprindeau în cadrul lor şi secţii de istorie.