(Corespondență din Chișinău)

Motto: ”Istoria anului 1917-1918 ne-a dat o lecție unică și irepetabilă, cum din mai multe forțe slabe, dezbinate, se poate forma un flux puternic și bine orientat”

(Iurie Colesnic – Generaţia Unirii)

Condiţiile istorice din 1918, dar şi tendinţa seculară a românilor din stânga Prutului de a reveni la pieptul ţării, au favorizat Marea Unire de la 1918. De menţionat, de altfel, şi faptul că Marea Unire, ca și Mica Unire de la 1859, a fost pornită tot de moldoveni, de fruntaşii unioniști Ion Pelivan, Pan Halipa, Pantelimon Erhan, Constantin Stere ş.a. Se vede că prea crunt a fost jugul rusesc de i-a făcut pe, de obicei, flegmaticii moldoveni, atât de hotărâţi să scape de ruşi. Despre acest lucru se vorbeşte şi în programul Ligii pentru eliberarea Basarabiei constituită la 1915 cu participarea lui Constantin Stere, care avea pronunţate vederi de stânga, dar şi o mare dragoste de neam: Lipsit de şcoală, înstrăinat de biserică, persecutat de o administraţie vitregă, rapace şi avidă de a se îmbogăţi pe spinarea poporului lăsat pe mâna sa – românul din Basarabia este considerat de ruşi ca brută şi imbecil, ca popor fără limbă, popor necuvântător. Soarta Moldovenilor din Basarabia este groaznică: acolo piere neamul nostru sugrumat de muscali… Numai retragerea Rusiei în hotarele etnografice ale vechii împărăţii moscovite va asigura odată pentru totdeauna viitorul neamului nostru.

Basarabia, o aşchie ruptă din trupul Ţării mume, rămasă orfană şi supusă, vreme de peste 100 de ani, celui mai despotic proces de asimilare şi deznaţionalizare, s-a trezit. Ţăranul „dobitoc” soldatul „prost” intelectualul „provincial” basarabean, cum erau consideraţi de către funcţionărimea velicorusă şovină, au realizat unirea cu Patria-mamă. Marea Unire de la 1918 a fost o continuare logică a edificării statului unitar român. Astfel, Basarabia, (…) Trecută prin foc şi prin sabie,/ furată, trădată mereu./… cum scria Dumitru Matcovschi, deși a cunoscut cel mai crunt regim de ocupaţie, de deznaţionalizare şi colonizare, a fost prima regiune românească care a revenit în sânul Patriei.

Istoria anului 1917-1918 ne-a dat o lecţie unică şi irepetabilă, cum din mai multe forţe slabe, dezbinate, se poate forma un flux puternic şi bine orientat. Unul dintre magicieni a fost Constantin Stere, scrie cunoscutul arhivist şi istoric Iurie Colesnic.  După Revoluția din Februarie și încetarea ostilităților dintre Rusia și Puterile Centrale, în Basarabia au fost convocate numeroase adunări și congrese ale reprezentanților diferitelor clase sociale sau organizații profesionale, pentru discutarea viitorului provinciei. În 6 – 7 februarie 1917 un congres al ţăranilor a votat o moțiune pentru  obţinerea autonomiei și formarea unei adunări legislative. Au urmat alte congrese: al clerului, al învățătorilor și al soldaților, prin care toate cereau autonomie pentru fosta gubernie.

Soldatul considerat „prost” de ultimul „praporscic” rus, a susţinut fervent cauza naţională. Deosebit de inspirate au fost sfaturile date de Alexe Mateevici în mai 1917: …Mai întâi de toate să ştiţi că fără unire nu vom dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal. Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte… Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să staţi cu mare putere la straja intereselor naţionale. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru, şi să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale… Şi, în sfârşit, cel din urmă al meu sfat e: să nu uităm norodul, ţărănimea care a suferit atâtea până acum! Să-1 luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum noi nu putem face nimic fără el… Să mergem în norod, să-l luminăm, îndemna preotul-poet Mateevici.

În 27 martie 1918, membrii Sfatului Țării s-au întrunit în şedinţă pentru a aproba Actul Unirii cu Patria mamă. Un veac fără sfârşit, noi plecaţi, tăcuţi, conştienţi de slăbiciunea noastră, noi am dus jugul, un veac întreg limba noastră a fost interzisă, un veac întreg limba natală a fost persecutată… spunea în cuvântarea sa înflăcărată din Sfatul Ţării ilustrul profesor universitar, savant, mucenic al regimului ţarist Constantin Stere. Simţind şovăială în rândul reprezentanţilor  minorităţilor naţionale, Stere a continuat: …Nimeni, în afară de noi, n-are dreptul să vorbească şi să hotărască ceva în numele poporului Basarabiei… Omul (se referea la declaraţia unui rus că, dacă se va face unirea Basarabiei cu România, toată intelectualitatea rusească va pleca de aici-n.n.) la care sentimentele de legătură cu această ţară sunt atât de slabe şi şubrede, poate să aibă acelaşi mod de judecată, ca şi populaţia băştinaşă? Poporul românesc n-a venit în Basarabia din afară, el aici s-a născut, aici a fost acel cazan, unde au fiert şi s-au topit toate acele elemente din care s-a născut poporul român. Noi n-avem unde ne duce şi pe noi nimeni nu ne poate alunga din casa noastră. Un veac fără sfârşit, noi plecaţi, tăcuţi, conştienţi de slăbiciunea noastră, noi am dus jugul, un veac întreg limba noastră a fost interzisă, un veac întreg cartea în limba natală a fost persecutată, ca o otravă revoluţionară…Şi acuma, când noi vroim să intrăm ca stăpâni în casa noastră, reprezentanţii minorităţilor n-au dreptul moral de a închide uşa în faţa noastră.

Sfatul Țării a  votat unirea Basarabiei cu România (86 de voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abțineri și 13 deputați absenți). La propunerea preşedintelui Ion C. Inculeţ, secretarul Sfatului Ţării, deputatul Buzdugan, a citit Declaraţia adoptată cu acel prilej. În cuvântul său, Alexandru Marghiloman, premierul României declara: „În numele poporului român şi al Regelui Ferdinand I iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte şi pe veci! Trăiască România Mare”. Apoi, prim-ministrul Alexandru Marghiloman a precizat că primeşte, în întregime, atât litera cât şi sensul condiţiunilor unirii Basarabiei cu România, în baza rezoluţiei Blocului Moldovenesc, acceptată ca declaraţie a Sfatului Ţării.

După mai mult de 100 de ani de asuprire rusească, umiliţi şi batjocoriţi, basarabenii au revenit acasă dintr-un lung surghiun siberian. Atunci elementul unionist nu era majoritar. Doar 34 de membri ai Sfatului Țării, adevărați unioniști, au știut să-și facă aliați încă 52 de membri din alte fracțiuni, inclusiv din rândul minorităților naționale. Acum după 104 ani de la acel moment de cotitură pentru această așchie de popor român ce facem?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.