Teroriste low-cost

De câte ori nu cântăm acest cântecel când eram copil cu ochii spre cer. Am priceput apoi că fetele care puteau să zboare cu avionul erau stewardese, meserie pentru care trebuie să ai niște calități pe care eu nu le aveam (înaltă și slabă, eu mică și dolofană) așa că mi-a cam ieșit zborul din cap, nu de alta, dar de zburat cu avionul in copilăria și tinerețea mea nici nu putea fi vorba. Trebuia să ai un anumit statut ca să călătorești cu avionul și acesta îmi lipsea (chiar mai mult decât silueta). Dar, au trecut anii, s-a schimbat regimul, a venit democrația originală cu români care muncesc in străinătate și cu zboruri low-cost. Se zice că fiecare familie are pe cineva plecat in străinătate și cred că e adevărat. Am și eu verișori și verișoare și nepoți și nepoate. Așa că, într-o zi am primit invitația să îmi vizitez verișoara, Cristina Dâmbean, în Italia.

Urma să merg împreună cu mama ei, mătușa mea Nica (Dumnezeu să o odihnească în pace) cu care am avut cea mai frumoasă relație de prietenie. Zis și făcut; am cumpărat din timp bilete de avion la Wizz Air, atât de ieftine că era mai scump drumul de la Turda,  până la aeroport la Cluj-Napoca decât cel până la Roma. Am început pregătirile de plecare din timp și fiindcă aveam un bagaj de cală (acesta a fost mai scump ca biletele noastre) am împachetat frumos tot ce credeam noi că nu au italienii: pogăcele cu jumări, prăjitură cu foi de napolitană, țuică de prune, miere de albine, nucă, slănină, ardei cu varză, castraveți murați și, bineînțeles, varză murată. Tot aici, in bagajul de cală am pus și cadourile pentru cei ce ne așteptau. Din dorința de a cumpăra cadouri potrivite și originale, mă întâlneam cu mătușa și de două ori pe zi și colindam magazinele. Noroc cu vară-mea, care ne calma și râdea de noi cum ne agitam. În cele din urmă am cumpărat o trusă medicală pentru fetița verișoarei si două pistoale cu lumini si sunete, pentru cei doi nepoți gemeni ai lor. Tot bagajul era făcut, când vară-mea a telefonat să ne roage să mai cumpărăm un pistol, la fel cu celelalte două, fiindcă copiii se jucau împreună și riscam să se certe dacă nu aveau jucării identice. Am rezolvat problema, însă nu mai încăpea nimic in bagajul de cală. Mătușa Nica, o ordonată până in pânzele albe, găsește soluția. Punem in poșeta ei toate actele și punem in poșeta mea, care era mai pătrățoasă, pistoalele. Fiică-mea, care mai călătorise cu avionul, ne-a spus, de câteva ori, că nu aveam voie decât cu bagajul de mână, nu și cu poșetă, însă noi nu am băgat-o in seamă (acuma e mai deștept puiul decât cioara?). În ziua plecării, ne-au condus la aeroport fiica și ginerele. La aeroport am ajuns cum scrie la carte și recunosc că aveam ceva emoții. Am căutat, sau mai bine zis a căutat fiica check-in-ul pentru bagajele de cală și ne-am pus la rând la ghișeu. Am ajuns, am prezentat actele de identitate și am pus bagajul de cală pe cântar și a fost bine. Am pus apoi pe rând bagajul de mână al mătușii și apoi bagajul meu și din nou a fost ok. Când credeam că am scăpat, doamna de la ghișeu spune cu un glas pițigăiat:
– Un singur bagaj de mână, vă rog!
Ne uităm in dreapta si in stânga, necrezând că ni se adresează nouă și dăm să mergem mai departe.
– Un singur bagaj de mână, doamnelor, nu ați înțeles?
– Numai unul avem, răspunde mătușa! Geanta bleumarin e a mea si cea roșie e a nepoatei.
– Și alea ce-s, se enervează doamna, arătând spre poșetele noastre?
– Poșete, îndrăznesc eu să îi spun.
Fără să mai ridice tonul, doamna ne spune:
– Puneți-vă vă rog poșetele in bagajul de mână că nu depășiți greutatea! Ce aveți acolo?
Noi știam bine asta, fiindcă am pus bagajele pe cântar de zece ori, însă volumul era problema. Și din nou mătușa mea glăsuiește:
– Avem numai trei pistoale.
– Doamnă, nu glumiți cu așa ceva in aeroport, se supără iar doamna de după ghișeu!
– Dar, am trei nepoți in Italia și m-au rugat să le duc trei pistoale!
Cu gândurile bulversate de fel de fel de idei de aranjare a bagajelor, nu am observat că doamna de la ghișeu ne-a reținut cărțile de identitate și ca lângă ea a apărut un polițist și încă un domn, ce purta un costum de culoare neagră .
– Dacă le punem in bagajul de cală trebuie să le desfacem din cutiile lor si riscăm să se strice că sunt din plastic, am mai spus eu.
-Faceți vă rog cum a spus doamna, a intervenit domnul in costum.
Toate astea s-au derulat rapid și mătușa înhață bagajul de cală de pe bandă și-l pune jos fără ajutor. Mă uit să văd ce-mi fac copiii (fata și ginerele) de nu ne-au susținut deloc. Ginerele meu stătea la o jumătate de metru de ghișeu și își ținea fularul meu la gură că se prăpădea de râs. Fiica, câțiva pași mai in spate, la fel, râdea și ea. Fără să ii mai bag in seamă, mi-am ajutat mătușa să reorganizeze bagajul. Am renunțat pentru asta la varza murată, pe care i-am pus-o fiicei in poșetă (era ambalată perfect nu se răspândea nici cel mai mic iz). Am predat din nou bagajul, căruia doamna i-a pus o etichetă iar domnul in costum ne-a înapoiat cărțile de identitate, pe care noi oricum nu am observat că nu le avem. Am mers mai departe, la controlul de securitate, însă pe drum nu am putut să nu-mi întreb ginerele:
– Tu de ce râdeai așa bine, de era sa îmi înghiți fularul? De râs nici nu ai ajutat-o pe mătușa la bagaj!
Ginerele, băiat fin, răspunde frumos:
– Să nu vă supărați pe noi, că poate și de noi va râde cineva când îmbătrânim.
Era prea frumos să mă supăr de ceva și am lăsat-o baltă.
Copiii ne-au așteptat până am trecut cu bine și de controlul pașapoartelor și ne-au tot făcut cu mâna  Când nu ne-am mai văzut mi-a sunat telefonul. Fiica mea îmi spune printre hohote de râs:
– Mamă, nu mai pot de râs! Ați fost adorabile cum explicați voi că aveți numai trei pistoale in bagaj! Nu ați băgat pe nimeni in seamă, nici polițistul care v-a verificat buletinele, nici pe doamna de la ghișeu. Și apoi cum v-ați scos voi varza fără nici o treabă…….Nu numai noi am râs. Râdea și polițistul și agentul de securitate și până la urmă și doamna.
A închis apoi telefonul și eu i-am povestit mătușii. Până in Italia, numai când ne uitam una la alta, ne pufnea râsul și repetam: Avem numai trei pistoale!