Picătura de cultură, remediu pentru ”Generația 100”

Așadar, precum va să zică, noi aceștia și contemporanii noștri facem parte din ”generația 100” adică românii trăitori în anul în care țara împlinește un secol de la facerea sa.

Vasile Dâncu, directorul editurii clujene ”Școala ardeleană” prezent zilele trecute la un eveniment cultural desfășurat la Turda, se întreba, retoric: ”Ce va spune despre noi, peste un secol ”generația 200”? Până atunci, ar trebui să spunem câte ceva noi, despre noi.

Românii, ca și popor, parcurg o perioadă de profundă criză morală. De ani mulți și răi, așa, vreo 30, nația s-a lepădat, ca de ”ucigă-l toaca” de valorile morale definitorii atât pentru individ cât și pentru societate. Ajunși slugi la curtea Zeului Ban, românii se închină aceluia și membrilor alaiului său, unde se regăsesc parvenitismul, egoismul extrem, răutatea, prostia, servilismul și alte câte, de același soi, revărsate din cutia unei Pandore autohtone, aspru pecetluită în vremea regimului totalitar, dar slobozită apoi pe coclaurii patriei, cu scopul de a provoca și menține deriva unei nații, mânată cu sârguință, de un vânt potrivnic, spre statutul de populație.

Nația așteaptă politicieni cu respect față popor și cu dragoste față de țară. Mai așteaptă bunăstarea, ca rezultat al muncii, dar aceasta își întârzie apariția pe meleagurile mioritice. Mai speră poporul curățirea societății de hoție, ridicată la rang de modus vivendi în România de azi.

Pentru ca toate acestea să se întâmple aievea ”Generația 100” are nevoie de redescoperirea propriilor repere morale, pierdute în marasmul post-comunist. Rolul de catalizator pentru reacția socială din care rezultă bunul simț, patriotismul, respectul semenilor, spiritul de sacrificiu pentru valori și principii, spiritul de solidaritate, liant pentru orice comunitate, îi revine culturii. Istoria a demonstrat-o și o va mai demonstra: doar valorile spirituale dăinuiesc, în vreme ce bunurile materiale au o soartă efemeră. Se poate arunca o mașină la fier vechi, o mobilă stricată poate sfârși ca și lemn de foc, piatra se poate preface în pulbere, însă produsul spiritului devine nepieritor, ca și acesta. Cultura, odată resuscitată, poate contribui la renașterea, pe meleagurile mioritice, a românului ”cu frică de Dumnezeu” adică a omului cu bun simț, cu principii de viață ancorate solid în înțelepciunea strămoșilor.

Cultura înlesnește accesul individului la principii și valori morale ”peste care nu se trece” iar al comunității, la o identitate proprie. Pentru dobândirea unui atare comportament se recomandă administrarea picăturilor de cultură. Fie clasei politice, pentru a-și schimba mentalitatea, fie poporului, pentru a primeni clasa politică.