În luna noiembrie 2021 s-au împlinit 60 de ani de la cea mai mare performanță a fotbalului turdean: Câștigarea Cupei României, de echipa Arieșul Turda

Nota redacției: Revista Ecouri, publicație culturală a Turzii a marcat împlinirea a 60 de ani de la câștigarea Cupei României la fotbal de către formația locală Arieșul, prin acordarea unor diplome de excelență, destinate profesorului Ioan Onacă, singurul rămas în viață dintre componenții formației care a obținut cea mai mare performanță a fotbalului turdean, pentru contribuția la dezvoltarea fotbalului local, prin câștigarea, de către Arieșul Turda, a Cupei României la fotbal, în finala cu Rapid București (2-1), disputată în 12 noiembrie 1961pe stadionul Republicii din București; doamnei Maria Ursu, soția lui Dionisie Ursu, căpitanul echipei care a câștigat trofeul, păstrătoare a unui adevărat tezaur de materiale și amintiri ale celei mai frumoase perioade din istoria fotbalului turdean; soților Eva Ildiko și Dan Cecălăcean (Cofetăria Savarina din Turda), pentru atașamentul față de valorile fotbalistice turdene și pentru susținerea momentelor aniversare ale marilor performanțe în Cupa României la fotbal.

Pentru colecționarii de filatelie cu temă sportivă, Petru Suciu, redactor la revista ecouri și președinte al Cercului filatelic Turda a realizat o ștampilă specială, omologată de Poșta Română, cu imaginea Cupei R.P.R.  și, în text, cu numele celor 11 jucători și al antrenorului. Pe lângă ștampilă, pentru marcarea împlinirii a 60 de ani de la câștigarea trofeului, s-au pus în circulație două cărți poștale semi-ilustrate, una cu fotografiile componenților apărării, cealaltă cu jucătorii din  atacul Arieșului Turda, câștigătoarea Cupei României la fotbal, ediția 1961.

Acordarea diplomelor în cursul unei întâlniri la Cofetăria Savarina, așa cum preconizau inițiatorii nu a fost posibilă, din cauza restricțiilor impuse de autoritățile publice centrale pentru stoparea pandemiei de COVID-19.

***

Istoria unui vis împlinit: Epopeea unei echipe mici, cu suflet mare

O duminică cu o vreme rece și mohorâtă, care îndemna, după prânz, mai degrabă la confortul căminului și la moliciunea patului, pentru siestă, decât la o ieșire afară. Cu toate acestea, peste 15000 de bucureșteni au luat decizia de a înfrunta vremea potrivnică și au ocupat, până la refuz, tribunele stadionului „Republicii”, pentru a urmări finala Cupei R.P.R. la fotbal, dintre echipele „Rapid” București și surpriza competiției, „Arieșul” Turda. Suporteri ai echipei feroviare sau nu, erau convinși că „anonimii” ardeleni nu vor avea nici o șansă, uitând, sau, poate, neștiind că, în parcursul lor, eliminaseră trei echipe divizionare „A”: „Corvinul” Hunedoara, „Știința” Timișoara și, în semifinale, U.T. Arad. Și nu oricum; în cele trei confruntări primiseră doar două goluri, dar înscriseseră opt, din care trei chiar în penultimul act. Considerându-și adversarii inferiori și trofeul ca și adjudecat, meciul fiind doar o formalitate, „rapidiștii” din tribune scandau: „Luptă, luptă C.F.R., Să iei Cupa R/P.R.!” Încercau să le țină piept, și, pe măsură ce timpul se scurgea, aveau să-i domine, cei 2000 de turdeni, care au ținut să le fie alături, favoriților lor, și în partida care se juca cu trofeul pe masă. „Arieșule din „B”, Să iei Cupa R.P.R.!” era scandarea lor, preluată, în repriza a doua, fascinați de întregul stadion.

Infatuați, prea încrezători în propriile forțe și în efectul demoralizator pe care, credeau ei, îl vor resimți adversarii, având în față nume atât de sonore, și mai ales după ce reușiseră să deschidă scorul, în minutul 24, rapidiștii au început să exercite o dominație sterilă. doar la mijlocul terenului, la trecerea timpului și în așteptarea fluierului final și a cupei. Era doar jumătatea primei reprize și atitudinea lor a deranjat chiar și pe susținătorii lor; iar tinerii fotbaliști turdeni, excelent dirijați de căpitanul lor, Dionisie Ursu, prind curaj și se avântă spre poarta rapidistă, creându-i emoții succesive portarului Dungu.

Acțiunile turdenilor, de la sfârșitul primei reprize, nu au fost percepute ca un avertisment, de către bucureșteni, lăsându-le, la reluarea jocului, inițiativa. Chiar dacă terenul se prezenta într-o stare proastă , cu un gazon mult prea moale, aceștia nu s-au lăsat invitați și „au invadat cu iureș jumătatea de careu adversă.” Mai tineri, mai zvelți, cu o talie inferioară rapidiștilor și cu o dorință nestăvilită de a demonstra că nu sunt mai prejos decât faimoșii lor adversari, turdenii au avut numeroase incursiuni în careul advers.

În minutul 48, iese la rampă cel care avea să fie eroul acestei de neuitat finale, Băluțiu, care primește o pasă de la inepuizabilul fundaș Pantea, și, cu o lovitură de cap, ratează de puțin. Semnalul de alarmă a fost dat, dar rapidiștii nu-l iau în considerare.

După doar două minute, „Arieșul” este din nou în careul advers, aproape de colțul careului mic, unde, sub presiunea atacanților turdeni, Langa comite henț. Arbitrul acordă lovitură de pedeapsă, pe care, cu sânge rece, Băluțiu o execută magistral, aducând egalarea. Era minutul 50. Tribunele sunt în picioare, aplaudă și se manifestează zgomotos, apreciind spectacolul oferit de dârjii fotbaliști din Turda. Spectatorii nici nu avuseseră timp să se liniștească și să-și reia locurile din tribune că s-a produs ceea ce nici cel mai pesimist rapidist nu ar fi crezut că se poate întâmpla.

Rapidiștii reiau jocul de la mijlocul terenului dar nu reușesc decât două pase și pierd balonul, care ajunge la Mărginean. Acesta face o cursă pe extremă și centrează în marginea careului mic de unde Băluțiu, printr-o execuție de finețe, din cădere, trimite mingea în plasă. Era minutul 51; în doar două minute turdenii au întors rezultatul în favoarea lor, spre uimirea nu numai a unui stadion arhiplin, ci a unei țări întregi, care asculta meciul la radio sau la difuzoarele nelipsite din orice casă, din orice colț de țară.

Până la final, rapidiștii, văzând că nu mai reușesc să se apropie prea des de poarta adversă, iar atunci când o fac se lovesc ca de un zid de apărătorii turdeni sau de intervențiile sigure ale portarului Suciu, dându-și seama că trofeul pus în joc se îndepărtează tot mai mult de ei, și-au pierdut cumpătul, au început să recurgă la durități, Macri fiind chiar eliminat de pe teren, în minutul 88, după o intervenție dincolo de limitele regulamentului, asupra firavului Vădan.

De partea cealaltă, „Arieșul” Turda s-a dovedit echipa mai matură, stăpână pe joc, care nu s-a lăsat copleșită de perspectiva victoriei. Chiar dacă timpul se scurgea în favoarea lor, nici un moment nu s-au gândit să tragă de timp sau să trimită mingile, la disperare, în tribune.

Când arbitrul Mihăilescu a fluierat  finalul partidei, tribunele explodează în urale, manifestându-și admirația pentru tinerii fotbaliști turdeni și mulțumirea pentru că le-au oferit prilejul de a asista la cea mai spectaculoasă și mai mare surpriză înregistrată în Cupa R.P.R. la fotbal.

Jucătorii de rezervă ai Arieșului au năvălit în teren și, cu toții, l-au ridicat și l-au aruncat, de trei ori, în văzduh, pe antrenorul lor, Ștefan Wetzer, spre bucuria suporterilor turdeni. Pe teren au pătruns reprezentanții Federației Române de Fotbal (Președinte era Alexandru Bârlădeanu) care au înmânat Cupa căpitanului echipei învingătoare, Dionisie Ursu, care o ridică spre tribune, și plachete și diplome fiecărui component al echipei. În tot acest timp, tribunele erau în picioare, ovaționând.

Astfel s-a scris istoria finalei Cupei Românie la fotbal, ediția 1960-1961, rămasă unică și de neegalat. Pentru că este greu de crezul că se va mai putea întâmpla, ca o altă echipă, care nu a activat niciodată în divizia A, să câștige râvnitul trofeu.

Cei 11 fotbaliști turdeni, despre care, la banchetul de după finală, antrenorul secund al Rapidului, Ștefan Filote, cu lacrimi în ochi, spunea că „au arătat cum se apără culorile unui club”, au fost: Vasile Suciu – Eugen Pantea, Ioachim Zăhan, Alexandru Vădan – Eugen Luparu, Ioan Onacă – Vasile Mărginean, Vasile Pîrvu, Dionisie Ursu, Gheorghe Băluțiu, Liviu Husar. Rezerve: Ștefan Arghișan, Ioan Dobrată, Anton Dibernando, Ioan Balasz și Werner Pexa.

Arieșul Turda era singura câștigătoare a cupei care nu a activat niciodată în divizia A. Dar, trebuie accentuat faptul că, echipă turdeană, la startul campaniei celei de a doua competiții fotbalistice, ca importanță, era la prima participare în Divizia „B”, după o promovare (cu emoții) din campionatul … regional. Cum a fost posibil? Să facem o scurtă incursiune în istoricul fotbalului …

Prima ediție a diviziei „C” a fotbalului românesc s-a desfășurat în sezonul competițional 1936-1937. În seria a II–a a Ligii de Nord a activat și echipa de fotbal Arieșul Turda, care, a terminat pe ultimul loc. Această poziție însă nu a dus la retrogradare, deoarece, în ediția următoare, în seriile diviziei C au fost acceptate câte nouă echipe, față de cele șase din ediția inaugurală.

În a doua ediție, Arieșul Turda a terminat pe locul șapte, în seria I–a a Ligii de Nord, serie câștigată de echipa Industria Sârmei Câmpia Turzii, care a promovat în divizia B.

Evenimentele politice, cu rezultate tragice pentru România, și războiul distrugător, au influențat și desfășurarea competițiilor fotbalistice. Cea de a treia divizie fotbalistică avea să se întrerupă după doar două ediții desfășurate, iar diviziile A și B au mai continuat până la ediția 1940/1941 (inclusiv). Campionatele aveau să-și reia activitatea după război, cu ediția 1946/1947.

România întrase în sfera de influență sovietică. Întreaga societate românească, în toate domeniile de activitate, avea să cunoască intervenții brutale, impunându-se practici și un mod de viață străine sufletului românesc. Chiar și sportul a cunoscut modificări în organizare, în regulamente de joc, sisteme competiționale, etc.

În fotbal, s-a renunțat la tradiționalul sistem de desfășurare, toamnă – primăvară, al campionatelor și a competiției Cupa R.P.R., așa cum se practica, de fapt, în întreaga Europă, și, începând cu anul 1950 s-a trecut la sistemul sovietic, primăvară-toamnă. Câțiva ani, doar, a rezistat această formă de desfășurare a competițiilor din fotbalul românesc, deoarece, începând cu anul competiţional 1957, Federaţia Română de Fotbal şi factorii politici care o dirijau au hotărât revenirea la vechiul sistem românesc, toamnă – primăvară.

Aceeași influență, probabil, a dus și la desființarea, în două rânduri, a competiției diviziei C, în perioadele: 1950-1956 și 1959-1963.

În statisticile Federației Române de fotbal, echipa Arieșul Turda (în realitate, echipa luase numele Sticla, după fabrica cu același nume) reapare, în divizia C a campionatului național de fotbal, abia în ediția 1957/1958, când termină pe locul 4 în seria a IV–a, iar în ediția următoare, 1958/1959, pe locul 4 în seria a V–a. Dar, „beneficiind” de a doua decizie de desființare a diviziei C, a continuat, ediția următoare, în campionatul regional.

Pentru Sticla Turda, competiția campionatului regional de fotbal, ediția 1959 – 1960, a fost o demonstrație de forță, practic o defilare, încheiată cu ocuparea primului loc în clasament. Și asta, datorită unui colectiv de jucători localnici tineri, mulți sub 20 de ani. Mii de spectatori aglomerau tribuna și peluzele stadionului turdean, răsplătiți, de favoriții lor, cu adevărate spectacole fotbalistice, nu puține partide încheindu-se cu scoruri mai puțin obișnuite: 5-0 cu Minerul Ocna Mureș, 8-0 cu Victoria Iernut, 5-2 cu Soda Ocna Mureș, 8-1 cu Mureșul Luduș, 12-1 cu Mureșul Aiud, 13-0 cu Minerul Baia de Arieș.

Aceste rezultate, urmare a unor prestații foarte bune, dădeau mari speranțe pentru o promovare în a doua divizie națională de fotbal.

Echipa Sticlei a avut o comportare meritorie în ediția din anul acesta a campionatului regional de fotbal. Această comportare va trebui s-o aibă și în viitoarele partide pe care le vor susține la baraj. Echipa Sticlei poate și trebuie să câștige la baraj. E o dorință a tuturor iubitorilor de fotbal din orașul Turda, am putea spune că este chiar o necesitate. Iată de ce jucătorii de la Sticla trebuie să-și dea seama ce sarcină de răspundere au de îndeplinit, trebuie să știe că în vederea barajului vor trebui să depună și mai multe eforturi, pentru a nu înșela speranțele zecilor, sutelor și miilor de simpatizanți ai celui mai popular sport: fotbalul. (I. Dumitrescu) (Turda nouă, 24 mai 1960)

Într-un meci amical, desfășurat pe teren propriu, în 9 iunie 1960, sticlarii au reușit să învingă chiar și o redutabilă echipă de primă divizie, U.T. Arad, antrenată la acea dată de marele Iosif Petschowski, cu scorul de, atenție, 5-3! De menționat că, în echipa arădeană juca și înscria al doilea gol pentru echipa sa, extrema dreaptă Pârcălab, cel care, ajungând la Dinamo București și în echipa națională, avea să primească porecla „Săgeata Carpaților”. Această victorie avea să sporească speranțele de promovare, Ioan David, consemnând în ziarul „Turda nouă”: Sticlarii, într-o condiție fizică deosebită, au făcut … o partidă deosebit de bună, au muncit și au atacat în continuu și în consecință au obținut o bine meritată victorie de prestigiu… Întreaga echipă a avut o comportare mulțumitoare, formând un unsprezece omogen și cu tragere de inimă pentru echipă, ceea ce dă optimism și speranțe justificate înflăcăraților ei suporteri, pentru apropiatul baraj pentru promovarea într-o categorie superioară.

A urmat barajul pentru promovarea în divizia B. Sticla Turda, alături de Dinamo Săsar (din Baia Mare), Voința Târgu Mureș și Voința Oradea, au făcut parte din grupa de la Arad.

După un început bun, 2-0 cu Dinamo Săsar, au urmat două eșecuri: 0-1 cu Voința Târgu Mureș (după un meci anost) și 2-3 cu Voința Oradea, meci în care portarul turdean Carapeț l-a faultat dur pe un adversar, fiind eliminat. În locul lui a intrat Pantea, unul din stâlpii apărării. În inferioritate numerică și o „gaură” în defensivă, turdenii au reușit să revină în joc, înscriind de două ori, dar, în cele din urmă, au cedat.

Cronica din ziarul Turda nouă din 19 iulie 1960, avea titlul: Sticlarii au ratat o mare șansă de a activa în categoria B de fotbal. Titlul în sine exprima tristețea unui oraș întreg, pentru nerealizarea unui vis, dorit cu atâta ardoare nu numai de jucători, ci și de întreaga suflare turdeană, microbistă sau nu.

Dar, vorba marelui Will Shakespeare: Totul e bine când se termină cu bine. Destinul a hotărât altceva. A dorit ca să recompenseze tinerețea, talentul și abnegația de care a dat dovadă întreaga echipă Sticla Turda, de-a lungul unui campionat lung și dificil.

La sediul Clubului Sticla Turda a sosit o telegramă prin care era anunțat că, urmare a fuziunii dintre echipele clujene Rapid și C.F.R, s-a eliberat un loc în divizia B, care i-a fost atribuit echipei din orașul de pe malurile Arieșului.

Așa se face că, în ciuda faptului că a ocupat ultimul loc, în lupta barajului de promovare, Sticla Turda a beneficiat de favoarea unui înger protector. Iar tinerii fotbaliști turdeni aveau să fie recunoscători și, după doar un an, Sticla va produce una dintre cele mai mari surprize din fotbalul românesc, neegalată nici până în zilele noastre.

Prima prestație în divizia B pentru echipa turdeană a fost mulțumitoare, chiar neașteptată, după primele nouă etape fiind în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte cu Jiul Petroșani, cu aceeași linie de clasament, turdenii având un gol mai puțin înscris. Dar, la sfârșitul campionatului formația din Turda a ocupat locul 6. .

Începând cu etapa a treia, când a jucat, pe teren propriu, cu C.S.M. Baia Mare, pe care a învins-o cu 2-0, în cronica meciului, din ziarul Turda nouă, echipa turdeană apare sub mai vechiul său nume, Arieșul.

Arieșul Turda începea să scrie epopeea Cupei R.P.R. în toamna anului 1960, la Dej, unde învingea echipa locală, de categoria a treia, Unirea, cu scorul de 3-0. În faza următoare, într-un meci disputat pe teren propriu, Arieșul a învins, cu 1-0, formația C.S.M. Mediaș.

Au urmat șaisprezecimile, când au intrat în competiție echipele de divizia A. Sorții au hotărât ca turdenii să înfrunte pe Corvinul Hunedoara. Au fost necesare două partide, ambele jucate la Sibiu, în 24 și 31 mai 1961; dacă primul meci s-a încheiat nedecis, după prelungiri, scor 1-1, o săptămână mai târziu Arieșul a învins cu 2-0, prin golurile înscrise de Pârvu și Ursu. În optimile de finală turdenii au avut o sarcină ușoară în fața modestei echipe Penicilina Iași, pe care au surclasat-o cu scorul de 7-1, într-o partidă disputată în 28 iunie 1961, la Ploiești. A urmat victoria cu 2-1, în meciul din cadrul sferturilor de finală, împotriva formației Ştiinţa Timişoara, meci disputat la Oradea. În semifinale Arieșul Turda a trecut de UT Arad, formație pe care a învins-o cu 3-0, într-un joc desfășurat în 22 octombrie 1961, la Oradea. În cealaltă semifinală, Rapid învinsese C.C.A. Astfel s-a ajuns la finala din 12 noiembrie 1961, rămasă „de poveste”, pentru posteritate.