Dinastia Rațiu

Există relativ multe familii renumite în România, extinse pe mai multe generații, iar fiecare dintre acestea să fi oferit istoriei și culturii naționale cel puțin doi reprezentanți cu faimă națională sau mondială.

Menționez câteva nume celebre: Voicu și Iancu de Hunedoara, cel dintâi (sec.XIV-XV) cneaz din Hunedoara, înnobilat în 1409 de Sigismund de Luxemburg, primind totodată, împreună cu frații săi, castelul și domeniul Hunedoarei; este tatăl lui Iancu de Hunedoara (prima jumătate a sec. XV), unul dintre cei mai mari comandanți de oști din vremea sa, voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei. Amintesc în continuare familia Cantacuzino, mai întâi pe stolnicul Constantin (sec. XVII-XVIII), diplomat, istoric, geograf; Șerban, domn al Țării Românești, între anii 1678-1688, inițiatorul tipăririi în anul 1688 a „Bibliei de la București”. Urmează Gheorghe Grigore, șeful Partidului Conservator între anii 1899-1907; Ioan, medic bacteriolog renumit în secolul al XIX-lea; Miron Costin, cunoscutul cronicar, boier din Moldova (1633-1691), mare logofăt, autorul cronicii intitulate „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron- Vodă încoace” talentat povestitor și portretist; Nicolae, fiul lui Miron, cronicarul oficial al lui Alexandru Mavrocordat, întâiul domn fanariot al Moldovei (1709-1710 și 1711-1715), dar și al Munteniei (1715-1716…); familia Cantemir: cei mai cunoscuți fiind Constantin, domnul Moldovei (1685-1693), tatăl lui Antioh și al lui Dimitrie (1673-1723), al doilea – cărturar umanist, domn al Moldovei (martie- aprilie 1693; 1710-1711), autorul unor lucrări de importanță europeană, membru al Academiei din Berlin, totodată tatăl celuilalt Antioh (1708-1744), scriitor și diplomat rus; familia Sturdza: Ioan (Ioniță) Sandu, primul domn pământean al Moldovei (1822-1828) după epoca fanariotă; Mihai Grigore, domn al Moldovei (1834-1849), a avut realizări în domeniul administrației de stat, a dezrobit țiganii statului și ai mănăstirilor, a reorganizat învățământul superior și a creat Academia Mihăileană (1835); Grigore M. (1821-1901), fiul lui Mihai Grigore, participant la Războiul Crimeii (1853-1856) ca general în armata turcă; Dimitrie A., om politic și istoric, academician, președinte al P.N.L., prim-ministru în câteva rânduri, secretar și președinte al Academiei Române; Petre (1869-1933), actor, temperament vulcanic, dicție perfectă; Lucia Bulandra-Sturdza (1873-1961), actriță, profesor universitar, director al Teatrului Național din București, care-i poartă numele (1947-1961); Dimitrie M. (1934- 2020), intelectual cu înaltă cultură, genealogist, de curând decedat în Elveția (genealogia este o disciplină a istoriei, având ca obiect studierea diferitelor dinastii, familii renumite și a legăturilor dintre ele);  familia Maiorescu este reprezentată de Ion (1811-1864), profesor, om politic și publicist, numele adevărat fiind Trifu; Titu, fiul acestuia (1840-1917), academician, profesor universitar, critic literar, estetician, om politic, mentorul spiritual al Societății Junimea; familia Brătianu, moșieri români din județul Prahova, cu rol important în secolele XIX-XX: Dumitru C.(1818-1892), om politic liberal, participant la Revoluția de 1848 din Țara Românească și la lupta pentru Unirea Principatelor; Ion C.(1821-1891), frate cu Dumitru, președinte al P.N L., participant la Unirea de la 1848, ministru și prim-ministru; Ion (Ionel) I.C. (1864-1927), fiul lui Ion C., președintele P.N.L., de mai multe ori ministru și prim-ministru, a realizat importante reforme democrate; Constantin (Dinu) I.C. (1866-1950), fiul lui Ion C., președinte al P.N.L.; Vintilă I.C. (1867- 1930), fiul lui Ion. C. președintele P.N.L., prim-ministru, unul dintre inițiatorii politicii „prin noi înșine”; Gheorghe (1898), fiul lui Ion (Ionel) I.C., istoric și om politic liberal, profesor universitar la Iași și București, membru corespondent al Academiei Române; Constantin (Dinu) și Gheorghe au fost deținuți în închisorile comuniste; familia Giurescu: Constantin (1875-1918), istoric român, cu profunde cercetări de istoriografie; Dinu C. (1927-2018), fiul lui Constantin, profesor universitar, autorul unor lucrări de sinteză și monografii; finalizez acest prolog cu menționarea unei cunoscute familii din Turda, Mureșean: Teodor (Murășanu, 1891-1966), profesor, poet, director – patron al revistei „Pagini literare”(1934-1943), scriitor remarcat de George Călinescu; este tatăl lui Camil (1927-2015), academician, doctor în istorie, profesor universitar, decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, autorul unor cărți fundamentale; Ovidiu, doctor în istorie, profesor la aceeași Universitate.

Dinastia Rațiu, cum se cuvine să numesc aici cunoscuta familie, este una dintre cele mai longevive din România, cu relativ mulți reprezentanți celebri. În prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt cunoscuți nobilii Grigore și Maria Rațiu, părinții lui  Basiliu (1783-1870), profesor

la Seminarul din Blaj, protopop greco-catolic, ctitorul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Turda Veche, sfințită în anul 1839; apoi Nicolae Portos, născut la Turda, în anul 1856; memorandistul turdean dr. Ioan Rațiu (1828-1902), participant la Revoluția de la 1848, deputat și secretar al Dietei de la Sibiu, unul dintre inițiatorii „Pronunciamentului” de la Blaj, din anul 1868, și al „Memorandumului” din anul 1892, membru fondator al Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost în perioada 1892-1902; Emilia, soția sa, dotată cu inteligență, vitalitate și ales sentiment patriotic, se situează între ilustrele femei românce: Maria Brâncoveanu, Ana Ipătescu, Elena Cuza, Carmen Silva, Ecaterina Teodoroiu, Maria Rosetti, Elena Văcărescu, Martha Bibescu, regina Maria, Maria Antonescu și multe altele.

Firește, memorandistul dr. Ioan Rațiu rămâne personalitatea emblematică a dinastiei Rațiu, însă reprezentanți distinși ai acesteia continuă să se ivească. De exemplu, se cuvine să zăbovim asupra celui care a fost Augustin (1884-1970), unicul fecior al lui Nicolae Portos, tribun turdean la Marea Adunare Populară de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, primar al orașului Turda, președinte al baroului avocaților din Turda; în tinerețe, mai precis în anul 1904, Augustin a cochetat cu teatrul de amatori, interpretând monologul satiric „Niță Paiangiul” scris de Nicolae Brediceanu.

Una dintre principalele preocupări ale neostoitului turdean a

constat în formarea stratului social al meseriașilor și comercianților români, pentru care scop s-a preocupat de pregătirea teoretică și practică a viitorilor meseriași. După anul 1948, Școala de Arte și Meserii, înființată la 1906 de Ștefan, alt reprezentant al dinastiei Rațiu, devenea școală profesională iar mai târziu, în paralel, Liceul Industrial pentru Materiale de Construcții; în fine, din anul 1994 acest centru școlar redevine Grupul Școlar de Arte și Meserii și poartă numele memorandistului dr. Ioan Rațiu. În momentul de față această instituție școlară nu mai există, fiind desființată în anul 2018.

Trei băieți și o fată sunt descendenții direcți ai lui Augustin: Ion (Iancu), născut în anul 1917, decedat în anul 2000 și înmormântat la Turda. După un autoexil prelungit la Londra, s-a stabilit la București în anul 1990, a fost ales deputat în Parlamentul României și a candidat la președinția Țării, în anul 1990, iar din anul 1993 este Cetățean de Onoare al Turzii; Mircea Dimitrie, născut în 1923, specialist de elită în rezistența materialelor, decorat cu Ordinul Muncii în 1970 pentru lucrările de rezistență a noului pod peste Dunăre, Fetești-Cernavodă, stabilit în anul 1978 în S.U.A.; Radu, medic până la pensionare la Turda, autoexilat și decedat în Marea Britanie; Maria/Mia, care până nu demult a trăit la Câmpia Turzii.

Vom insista în continuare asupra testamentului lăsat de Ion (Iancu), prin care a oferit Grupului Școlar de Arte și Meserii „Dr.Ioan Rațiu” suma de 30 de mii de dolari americani, prin Fundația Familiei Rațiu; Nicolae, unul dintre cei doi fii ai lui Ion Rațiu, cu domiciliul în Marea Britanie, președintele menționatei fundații, s-a ocupat de materializarea unui proiect privind reamenajarea spațiului nefolosit din clădirea veche a școlii, dotat astfel cu aparatură modernă și dat în folosință ca laborator de chimie; a mai fost renovată intrarea principală și  amenajată sala Rațiu, din Casa Rațiu, în contextul unui complex spațial;  au fost acordate burse de studii, câte 400 de euro pentru patru studenți de la fostul Colegiu Universitar Turda, condus de conf. univ. dr. Alexandru Ozunu, de asemenea, de la Londra, mezinul familiei, Nicolae, prin Fundația Familiei Rațiu, acordă anual premii în valoare totală de 20 de mii de lire sterline românilor care propun proiecte importante în zona consolidării democrației. Celălalt fiu, Indrei, întâiul născut, trăiește la Turda de mulți ani, unde a sosit din S.U.A., unde au rămas băieții săi. Alături de el se află soția, Pamela Roussos – Rațiu, care a impus modificări remarcabile și agreabile în spațiile interioare și în grădină.

La 17 iulie 2004 a fost inaugurat la Turda, în cunoscuta de acum sală Rațiu, Centrul Rațiu de

Studii Democratice Internaționale, coordonat de un grup de intelectuali clujeni și turdeni, al cărui președinte este clujeanul prof. univ. dr. Doru Radosav. Din acest grup face parte și Indrei Rațiu, reprezentantul Fundației Familiei Rațiu, inițiatoarea și principala finanțatoare a Centrului. În comunicatul de presă din 17 iulie 2004 se precizează: „Deputat și Vice – Președinte al Camerei Deputaților, Parlamentul României, Ion Rațiu a avut viziunea unui centru pentru studii democratice în orașul său natal, care să fie organizat în strânsă legătură cu Alma – Mater, prestigioasa Universitate „Babeș- Bolyai” din Clujul învecinat.”

Centrul Rațiu de Studii Democratice Internaționale (CRSDI) continuă să realizeze următoarele proiecte inițiale: parteneriate academice (primul pas s-a făcut în cooperare cu Universitatea din Arizona), parteneriate cu diverse organizații și instituții din lume, spre exemplu, cu un institut tehnologic din același stat nord-american, Arizona; înființarea unui muzeu interactiv în camerele de la etaj, din locuința familiei, pentru care s-au donat cărți și diferite documente, au existat și există cercuri cu specific divers, cursuri despre democrație, întâlniri ale tineretului cu oameni politici, indiferent de partidele din care fac parte aceștia. Concomitent cu aceste realizări, s-a cumpărat tehnologie modernă, utilizată cu folos în derularea activităților organizate.

Sub auspiciile Fundației Familiei Rațiu și ale CRSDI, Indrei Rațiu a instituit Trofeul Cheile Orașului, spre a fi oferit anual unui număr de trei turdeni din diaspora pentru prestația lor în favoarea municipiului din care au plecat. Acest trofeu a fost atribuit întâia oară la 31 iulie 2oo4 și constă într-o diplomă și în contravaloarea biletului de avion-tren-autobuz. Tot la 31 iulie, același an, pe frontispiciul clădirii de pe strada Aurel Vlaicu nr. 4 a fost dezvelită o placă în memoria ilustrului înaintaș, realizată de un alt turdean cunoscut: sculptorul Aurel Terec. Pe placa de marmură se află efigia din bronz cu profilul celui omagiat, precum și următorul text, cu litere tot din bronz: „Dr. Augustin Rațiu. 1884-1970. Meseria este o brățară de aur, dragii mei. Primul prefect al Turzii. Organizatorul Învățământului profesional din Turda. Lider al meseriașilor și comercianților români din Transilvania”. Festivitatea s-a desfășurat în prezența lui Indrei Rațiu și a mătușii sale, Maria.

În grădina care ocrotește cele două clădiri ale familiei Rațiu, ornată cu multă verdeață și floră pastelată, vizitatorul este întâmpinat de două statui vivante, turnate în bronz, aflate pe o latură și pe cealaltă a aleii, aproape față în față, surprinse parcă într-un dialog perpetuu. Sunt reprezentați astfel  Ion (Iancu) și Augustin, tatăl. Autoarea acestor lucrări remarcabile este sculptorița clujeancă Elena Ilaș.

Intrarea oficială în clădirea principală se face prin cafeneaua culturală La Papion, unde, pe un perete interior, există un tablou cu portretul lui Ion (Iancu)-Papion și câteva fotografii ale  acestuia.

Familia Rațiu se situează între reprezentativele dinastii spirituale românești, conservată definitiv în istoria și cultura națională a României moderne.