Comemorări: În 1 ianuarie 2022 s-au împlinit 590 de ani de la moartea lui Alexandru cel Bun, voievodul care a pus bazele Principatului Moldova

Apariția statelor medievale românești a încununat un proces mult mai îndelungat, de redobândire de către urmași a ceea ce a aparținut vechilor daci. „Era sădită în inimile acelor oameni vechi iubirea pentru tot ce e drept, bun și frumos: însă nobila sămânță, abia răsărită din pământ, era mereu strivită de copitele sălbaticelor cete de vrășmaşi, Veacuri au trecut astfel: în curgerea veacurilor, cete de sălbatici au pierit una câte una. Noi am rămas, iar astăzi stăm adăpostiți între hotarele țării noastre” scria Titu Maiorescu.

Statele românești au apărut în secolul al XIV-lea, prin unirea unor voievodate răzlețe, ca rezultat al ”descălecărilor” voievozilor Dragoș (maramureșean) și Bogdan I (întemeietorul primei dinastii a Mușatinilor), care obținea independența Moldovei față de Coroana maghiară. Urmașii lui Bogdan I, Petru Mușat și Roman I, au consolidat țara, instituțional, economic și au extins-o până la mare. (Roman I) Iată cum redă acest fenomen marele cronicar moldovean Grigore Ureche: „Într-acei păstori ce au nemeritu locul acesta, fost-au şi Dragoş, carile au venitu de la Maramoroş…Pre urma lui Dragoş vodă, Sas vodă, Lațko, au domnit Bogdan vodă…”

În întreaga perioadă de existenţă a principatelor Moldova şi Ţara Românească la tron s-au perindat foarte mulţi voievozi, domniile deseori fiind prea scurte. Era acest lucru în spiritul epocii, dar şi în interesul imperiilor Otoman, Austro-Ungar şi Polon, ce favorizau domniile scurte. Alexandru cel Bun este primul domnitor, care prin domnia sa îndelungată, a marcat viitorul Principatului Moldovei. Consolidarea şi înflorirea principatului Moldovei începea odată cu urcarea pe tron a domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), spre norocul poporului român. Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat. Unele surse spun că a fost ajutat de Mircea cel Bătrân, de altfel jocurile politice dintre cele două dinastii înrudite (Basarabii și Mușatinii) au fost permanente ulterior. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

Alexandru cel Bun a consolidat temelia Moldovei, a apărat-o, când a trebuit, a organizat temeinic viața economică, a căutat să păstreze pace și liniște, lucru rar întâlnit în acea perioadă plină de războaie. Pentru aceasta, poporul, pe bună dreptate l-a supranumit pe voievodul Alexandru „cel Bun”. „Acest Alexandru vodă multe lucruri bune au făcut în țară și au făcut două mănăstiri mari în Moldova, Bistrița și Moldovița…” scria cronicarul Grigore Ureche. Pe plan extern a jucat abil între cele trei imperii ale timpului – Imperiul Otoman, Regatul Ungariei și cel al Poloniei, preferând în cele din urmă pe cel din urmă, cu care încheia, în 1411, tratatul moldo-polon. În anul 1420 a avut loc primul atac al otomanilor asupra Moldovei, oștenii moldoveni din Cetatea Albă rezistând cu succes asediului flotei sultanului.

Alexandru cel Bun s-a stins din viață în 1 ianuarie 1432, în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia și Ungaria. În urma sa au rămas mai mulți fii, care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul. Fiul său, Iliaș I, i-a succedat ca domn în Principatul Moldovei. A urmat apoi o perioadă de anarhie (1433-1457, curmată odată cu urcarea pe tronul Moldovei a slăvitului Ștefan cel Mare), generată de luptele pentru putere, alimentate de Polonia și Ungaria, care au slăbit capacitatea de apărarea principatului, ceea ce a avut ca și rezultat divizarea temporară a Moldovei (Țara de Sus și Țara de Jos).